Pe 24 și 25 martie, Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” sărbătorește “Zilele Francofoniei”, tema din acest an fiind ”Francophonie et développement professionnel”.
Vineri, de la ora 14.30, în Aula „ George Emil Palade”, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iasi, alături de cadre didactice și studenti ai universității, au ținut alocuțiuni și prezentări prin care au demonstrat, încă o dată, că Iașul este un adevarat pol al francofoniei. Invitați speciali au fost domnul Mohamed Ketata, directorul Biroului pentru Europa Centrală și Orientală al Agenției Universitare a Francofoniei și Vincent Lorenzini, directorul Institutului Francez din Iași.
Sâmbătă, 25 martie, celebrarea zilelor francofoniei continuă la UMF Iași, la Sediul Centrului de Reușită Universitară al Universității de Medicină și Farmacie, unde au loc dezbateri și mese rotunde dedicate studenților.
La întâlnirea de vineri, cuvintele de deschidere au aparținut prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași și prof.univ.dr. Monica Hăncianu , prorectorul pentru Relații Internaționale al UMF Iași.
“Spațiul cultural comun definit de limba franceză și cultura francofonă este în mod evident o excelentă premisă de colaborare și dezvoltare în multiple domenii, iar colegii mei vă vor oferi varii exemple despre modul în care Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași înțelege acest potențial: de la deschiderea Universității pentru diversificarea și extinderea liniilor de studii în limba franceză, până la programul de burse „Eugène Ionesco”; de la schimburile academice între universități, până la parteneriatele de cercetare medicală în spațiul francofon. Și, de ce nu, confirmarea pe care o dau poveștile de succes ale absolvenților noștri în sistemele de educație și îngrijire a sănătății din țările spațiului francofon”, a punctat prof. univ.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.
Domnul Mohamed Ketata, directorul Biroului pentru Europa Centrală și Orientală al Agenției Universitare a Francofoniei, aflat pentru a treia oară în Iași, a subliniat, în alocuțiunea sa, întinderea pe care o are francofonia în lume și care reprezintă “un spațiu al valorilor”. BECO numără opt locații în șase țări ale regiunii: București – România, Sofia – Bulgaria, Chișinău – Moldova, Tirana – Albania și Tbilissi – Georgia. La sfârșitul discursului său, directorul BECO a premiat câștigătorii concursului “Parle-moi science!”, trei studenți de la Facultatea de Farmacie: Claudia Cornea, Theodor Iacob și Alexandru Mandici, autorii filmului „Propriétés pharmacodynamiques du café”.
O prezentare interesantă, despre parcursul său profesional, a avut-o un fost student și doctorand al UMF Iași – profesorul Bogdan Gălușcă, care a povestit asistenței despre parcursul său academic și medical de la Iași la Saint-Etienne.
Prof. univ.dr. Irina Căruntu, directorul CSUD al UMF Iaşi, a prezentat bursele “Eugène Ionesco “. Este vorba despre programul de studii doctorale şi de cercetare post-doctorală, destinat cercetătorilor francofoni înscrişi în universităţi membre ale Agenţiei Universitare a Francofoniei.
Conf. univ. dr. Valentina Vorojbit, șef adjunct la Departamentul de Resurse Umane din cadrul Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Chișinău, a ținut să fie prezentă virtual în Aula „George Emil Palade” a UMF Iași, cu această ocazie specială, prin sistemul de videoconferință.
Prof. univ. dr. Doina Azoicăi a expus unul dintre cele mai importante proiecte ale UMF Iași, româno-francez: “Responsabilitatea socială a Facultăților de Medicină”, iar conf. univ. dr. Claudia Elena Dinu și conf. univ. dr Ovidiu Rusalim Petriș au oferit câteva date referitoare la activitatea Centrului de Reușită Universitară al Universitătii de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași.
Cristina Eloae Zugun, studentă în anul V și coordonatoare de proiect, a prezentat concursul CRU – “Jeune Chercheur”, iar Asociația studenților francofoni de la UMF Iași a fost reprezentată de studenții la liniile în limbă franceză Theodore Johnlet Lombe și de Ines Dodes. Au mai vorbit despre propriile experiențe francofone asist. dr. Iris Bararu și studenta Ana Maria Dăbuleanu.
La Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași studiază, la liniile de predare în limbă franceză, atât la Medicină Generală, cât și la Medicină Dentară, 1146 de studenți străini, dintre care 645 sunt cetățeni francezi.
[ot-gallery url=”http://news.umfiasi.ro/gallery/zilele-francofoniei-la-umf-iasi/”]