Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași a obținut un important premiu la Gala Fondurilor Structurale, care a avut loc aseară (luni, 18 decembrie 2017), în prezența doamnei Corina Crețu, comisarul european pentru politică regională și a ministrului delegat pentru fonduri europene, Marius Nica. Dintr-un total de 129 de proiecte propuse, proiectul UMF Iași „100 de inimi pentru 100 de copii. Formarea specialiștilor în domeniul cardiologiei pediatrice” a obținut locul 2 la categoria „Școala face omul OM”, categorie dedicată proiectelor care vizează formarea profesională, educația pe tot parcursul vieții și adaptarea la cerințele pieței muncii.

 

Prof.Univ.Dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași: „Este o mare bucurie și onoare că proiectul Universității noastre, «100 de inimi pentru 100 de copii» a fost selectat dintr-o listă lungă de proiecte româneşti, pentru a fi premiat la Gala Fondurilor Structurale 2017.

Proiect de succes al UMF Iași, «100 de inimi pentru 100 de copii» şi-a atins obiectivele majore. În primul rând, vorbim astăzi despre existenţa, la Iaşi, a unui nucleu de specialişti în cardiologie pediatrică şi chirurgie cardiologică pediatrică instruit de unii dintre cei mai buni specialişti ai Europei. Spectaculoase sunt și rezultatele modulului practic al proiectului. Alături de echipa de formatori din centrele de specialitate din străinătate, medicii şi asistenţii medicali din cadrul proiectului au evaluat peste 200 de pacienţi. Dintre aceştia, 140 de copii au fost diagnosticaţi, iar 112 dintre ei au fost trataţi.

În concluzie, când un proiect înseamnă viața pentru 100 de copii, iar aceste 100 de destine rescrise sunt începutul unui drum care înseamnă alte sute de vieți de copil salvate sigur este vorba de un proiect de succes.”

nor

Ec. Mihaela Tomaziu-Todosia, managerul proiectului „100 de inimi pentru 100 de copii”: „Pentru mine, a fost o deosebită onoare să particip aseară la Gala Fondurilor Structurale 2017, unde am primit locul 2, eveniment cu totul special, un eveniment dedicat proiectelor de succes, dar, mai ales, oamenilor care au reuşit să facă din schiţa unui proiect o realitate fericită.

Proiectul «100 de inimi pentru 100 de copii», pe care am avut şansa de a-l coordona împreună cu domnul profesor Grigore Tinică, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” şi Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I.M. Georgescu” din Iaşi, a fost unul dedicat fericirii unor copii aflaţi într-o mare cumpănă a vieţii lor. Dincolo de datele şi performanţele tehnice, desigur, foarte importante, proiectul «100 de inimi pentru 100 de copii» a însemnat, mai ales, o rază de lumină adusă în inimioarele întristate de boală.

 În cele 10 luni de derulare a proiectului, la Iaşi au fost trataţi chirurgical 112 copii cu afecţiuni cardiace, iar până în prezent peste 300 copii şi a fost creat un nucleu de specialişti în cardiologia pediatrică, instruiţi de cei mai buni medici din Europa. Drept urmare, Iaşul se poate mândri acum cu o echipă de chirurgi cardiologi pediatri de cea mai bună pregătire profesională. Rezultatele proiectului au fost apreciate unanim de lumea medicală, de Comisia Europeană, iar aceste gânduri bune ne dau încredere în paşii pe care îi vom face în viitor.

 Drumul nostru nu se opreşte aici. Vom continua să fim alături de copii, să facem în aşa fel încât inima lor să cunoască bucuria jocului, a vieţii, a speranţei.”

 

*******

 

Despre Gala Fondurilor Structurale

Reprezentanța Comisiei Europene în România și Structural Consulting Group au organizat cea de-a doua ediție a Galei Fondurilor Structurale, în data de 18 decembrie 2017, la București. Evenimentul a fost deschis de comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu și de Marius Nica, ministru delegat pentru fonduri europene. În cadrul celor 8 secțiuni ale Galei au fost premiate proiecte finanţate din fonduri europene care au generat impact și au adus valoare adăugată şi care pot genera efect multiplicator prin „puterea exemplului”. http://www.fonduri-structurale.ro/gala

 

Despre proiectul „100 de inimi pentru 100 de copii” – „Formarea specialiștilor în domeniul cardiologiei pediatrice”

Proiectul „Formarea specialiștilor în domeniul cardiologiei pediatrice” s-a desfășurat în perioada 25 februarie 2015 – 24 decembrie 2015. Scopul principal al proiectului a fost instruirea, informarea şi capacitarea unui grup ţintă de 160 de asistente şi 75 de medici care formează un nucleu de specialiști în cardiologie pediatrică și chirurgie cardiologică pediatrică, utilizând metodologii de învăţare moderne asistaţi de experţi internaționali. O componentă importantă a proiectului au reprezentat-o stagiile de pregătire la centre de specialitate din străinătate, 20 de medici și 20 de asistenți din grupul țintă al proiectului având șansa de a participa la aceste stagii, care au avut rolul de consolida pregătirea teoretică și practică de care au beneficiat membrii grupului țintă în cadrul proiectului.

Efortul de instruire a fost dublat de o campanie susținută de informare în rândul medicilor de rețea din județele Moldovei. Aceștia au fost învățați cum să recunoască un caz suspect de malformație cardiacă congenitală, unde trebuie direcționat copilul și cum să relaționeze cu familia acestuia astfel încât micul pacient să aibă cea mai rapidă și mai bună șansa de a fi investigat, diagnosticat și, dacă este cazul, tratat.

Website-ul proiectului este accesibil la adresa: http://www.inimipentrucopii.umfiasi.ro/