Luni, 12 iulie, în Aula „George Emil Palade”, a avut loc deschiderea oficială a Școlii de vară „Alege sa fii Farmacist!” – SummerPharm, organizată de Facultatea de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, în colaborare cu Inspectoratele Școlare Județene și cu Societatea Studenților Farmaciști din Iași.

În acest an, datorită situației epidemiologice generate la nivel național de infecția cu SARS-CoV-2, programul educațional se va desfășura în sistem hibrid (1 săptămână online  – cursuri și activități de consiliere și 1 săptămână onsite – ateliere de lucru, vizite de studiu, activități cultural-recreative).

La deschiderea Școlii de Vară „Alege sa fii Farmacist!” au participat toți membrii echipei de implementare și management a proiectului, alături de prima serie de participanți, alcătuită din 25 de elevi.

Prof. univ. dr. Lenuța Profire, decanul Facultății de Farmacie și directorul grantului, le-a urat bun venit și le-a prezentat avantajele opțiunii de a fi student la Facultatea de Farmacie din cadrul UMF Iași, o universitate de tradiție, aflată în cele mai pretigioase clasamente educaționale internaționale: Times Higher Education World University Rankings, Round University Ranking, Academic Ranking of World Universities, The Center for World University Rankings: „În această săptămâna v-am pregătit un program frumos, atractiv, menit sa consolideze cunoștințele acumulate săptămâna trecută, care îmbină partea de educație formală cu activități recreative și de dezvoltare personală. Acest proiect își propune, în primul rând, să vă insufle dorința de a deveni studenți ai facultății noastre”.

Profesia de farmacist este o profesie frumoasă, nobilă care deschide multiple oportunități de dezvoltare în carieră. Un absolvent al facultății de Farmacie poate profesa în farmacia publică, farmacia de spital, ca farmacist clinician, în laboratoare de control și analiză, în laboratoare de txoicologie, în companii farmaceutice, producătoare de cosmetice și suplimente nitritive. Domneiul farmaceutic este cel mai dinamic sector în ceea ce privește cercetarea-dezvoltarea-inovarea, farmacistul deținând toate calitațile, cunoștințele și aptitudinile pentru a-și aduce contribuția la progresul terapiei medicamentoase și astfel la siguranța sănătății pecienților.

Programul conține atât cursuri și ateliere de lucru, vizite de studiu la companii farmaceutice și centre/institute de cercetare, ședințe de consiliere și orientare în alegerea profesiei de farmacist, cât și activități cultural-educative și de dezvoltare personală, precum vizitarea principalelor obiective turistice ale Iașului, team building, vizionare film, seri sociale, quizz night, student’s party, etc.