Luni, 10.12.2018, între orele 15.30-17.30, în Aula George Emil Palade a Universității de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, va avea loc videoconferința cu titlul:

”RESEARCH INTEGRITY: SCIENCE WITHOUT CONSCIOUSNESS IS THE RUIN OF THE SOUL”

Prezentată de PROF. DR. DUARTE NUNO VIEIRA, profesor de Medicină Legală, Criminalistică, Etică și Drept Medical la Facultatea de Medicină, Universitatea din Coimbra, Portugalia, Decan al Facultății de Medicină, Universitatea din Coimbra, Portugalia.

Videoconferința este organizată în cadrul proiectului ”Calitate în educație prin cunoașterea și respectarea deontologiei și eticii academice” – CEMED2018, cofinanțat din Fondul de Dezvoltare Instituțională 2018,Domeniul 5: Îmbunătățirea calității activității didactice, inclusiv a respectării deontologiei și eticii academic, având ca beneficiar  Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, în colaborare cu Școala Doctorală a UMF ”Grigore T.Popa” Iași.