În perioada 29 – 30 martie 2019, la Complexul Palas din Iași, în sălile Verdi și Rossini, se va desfășura cea de a doua ediție a Conferinței de Fitoterapie Practică, cu tema „Compușii bioactivi și extractele vegetale: beneficii pentru sănătate. Metaboliți secundari în practica medicală”. Evenimentul este  organizat de Asociația de Fitoterapie și Fitofarmacologie și de Colegiul Medicilor Iași, sub egida Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, a Societății de Științe Farmaceutice România și a Colegiului Farmaciștilor din România.

Ne-am propus și în acest an ca, printr-un program științific de actualitate, să dezvoltăm o platformă educațională valoroasă pentru participanții noștri, medici și farmaciști cu experiență practică în domeniu, lideri de opinie și cercetători.  Sperăm, astfel, că manifestarea va constitui un bun prilej de informare și perfecționare, dar și de relaționare informală și stabilire a unor legături frumoase între specialiști”, a declarat prof. univ. dr. Monica Hăncianu, președintele conferinței.

Conferința se adresează atât medicilor, cât și farmaciștilor, oferindu-le posibilitatea fundamentării pe baze documentate a utilizării eficiente și în condiții de siguranță pentru pacient a produselor farmaceutice ce conțin extracte vegetale, vitamine și minerale.

Manifestarea este acreditată cu 24 credite EFC.

Website: Conferința de Fitoterapie Practică 2019