Interviul acordat cotidianului „Adevărul” de prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iasi.

Sursa interviului: adevarul.ro

Profesorul universitar Viorel Scripcariu, rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi de la începutul anului 2016, explică de ce crede că este important ca profesorii de la facultăţile de medicină să fie foarte exigenţi cu studenţii: „De la început trebuie să fii un student bun ca să devii un medic bun“.

În ultimii ani, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi a fost mai degrabă subiectul unor ştiri negative, în contextul în care fostul rector, Vasile Astărăstoae, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Iaşi la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese. Poate că acesta este unul dintre motivele pentru care concurenţa la facultăţile universităţii a scăzut foarte mult:

„Trebuie să recunosc că Iaşiul, anul acesta, a avut concurenţa cea mai mică, raportat la nivel naţional – şi aici luăm ca parametru numărul de locuri bugetate la Facultatea de Medicină. Dacă la noi au fost 2,4 pe loc, la Bucureşti au fost 4, Clujul a avut 3 şi ceva, Târgu Mureş – 2,6 şi Craiova şi Timişoara – mai mult decât noi“, subliniază profesorul universitar Viorel Scripcariu, rector al Universităţii ales la începutul acestui an.

Deşi a preluat frâiele instituţiei într-un moment critic, prof. Scripcariu şi-a propus să lucreze tacticos, cu minuţiozitate de chirurg, la repoziţionarea universităţii pe un loc care îi este consacrat.

„Weekend Adevărul“: Cum este să reveniţi în universitate în calitate de rector, având în vedere că aţi absolvit aici?

Prof. Viorel Scripcariu: E o situaţie complet deosebită de momentul în care am intrat prima dată aici. Sunt 40 de ani de atunci. În 1976 am dat concurs la Institutul de Medicină şi Farmacie din Iaşi. Atunci am terminat clasa a XII-a şi am dat examenul de admitere la institut, examen extrem de serios atunci. Şi acum este, dar atunci era în alţi parametri. Pe vremea mea, am dat trei probe: anatomie, fizică şi chimie. În fiecare zi, timp de trei zile succesive, aveam câte o teză scrisă cu zece întrebări pe care trebuia să le dezvoltăm.

Concurenţa era foarte mare. Dacă-mi amintesc bine, era o concurenţă de 9 sau 10 pe loc. După admitere, am avut o poziţie foarte bună, media de reuşită a fost 9,93 şi m-am clasat printre primii 10-15 studenţi. Am făcut stagiul militar la termen redus, după care, din 1977, din septembrie, am început cursurile facultăţii. Am făcut ceea ce mi-am dorit să fac, Facultatea de Medicină, şi am fost foarte apropiat de Institutul de Medicină şi Farmacie de atunci, care avea trei facultăţi: cea de medicină, cea de farmacie şi cea de stomatologie. În 1983, am terminat şi am început stagiatura. În calitate de student, am avut ocazia să particip la fericitul moment în care Institutul a împlinit 100 de ani, în 1979.

Şi cum a fost?

Atunci eram student în anul II şi ţin minte că au fost nişte momente festive importante. La vremea respectivă, institutul avea nişte cadre didactice de elită, nişte nume de referinţă la nivel naţional şi european, cum ar fi profesorul Negoiţă, profesorul Gavriliţă, profesorul Scripcaru, profesorul Lazăr, profesorul Strat, profesorul Chifan şi mulţi alţii. Ajungând acum în poziţia de rector, bineînţeles că mă copleşeşte în anumite momente emoţia, pentru că trec prin locuri prin care pe vremuri eram student.

„Notele de promovare ar trebui sa fie peste 7“

Dumneavoastră v-aţi pregătit intens pentru admitere?

Ţin minte foarte bine cartea „Anatomia şi fiziologia omului“, de clasa a XI-lea, care era singurul manual de admitere la medicină. Ţin minte că am trecut prin cartea asta de nenumărate ori şi de fiecare dată, la sfârşit, scriam data şi semnam. Şi acum o am pe undeva şi ştiu că am învăţat şi repetat din ea de vreo 15-20 de ori. Trebuie să combatem un lucru, şi anume faptul că studenţii de la medicină învaţă automat. Nu, noi ne bazăm foarte mult pe raţiune.

Un medic, dacă nu poate să facă conexiuni între anumite simptome şi investigaţii, nu poate să obţină rezultate bune. Atunci eu învăţam foarte mult. Am avut un program intens, dar nu am făcut pregătire la nicio materie pentru că nu am avut posibilitatea. Eu am făcut liceul la Rădăuţi şi am intrat într-o clasă specială de chimie. Din clasa a X-a, elevii erau selectaţi şi introduşi într-un program de pregătire suplimentară la chimie. În rest, m-am pregătit singur pentru admiterea la medicină.

Aţi menţionat că în vremea studenţiei dumneavoastră, în institut erau medici de renume. Acum studenţii mai pot găsi astfel de modele în universitate?

Da, cu siguranţă că profesorii pe care i-am menţionat au fost modelele generaţiei mele. Acum, trebuie să înţelegem că între actul educaţional de la vremea respectivă şi actul educaţional de la ora actuală sunt deosebiri fundamentale. La vremea respectivă, posibilităţile noastre de informare erau legate strict de cursurile pe care ni le predau profesorii noştri, de materialul litografiat, pentru că nu erau cărţi şi, într-adevăr, lumea medicală era dominată de vârfuri.

Şi la ora actuală putem spune că avem oameni de valoare în universitate. Îmi vine mie puţin greu pentru că ar trebui să privesc din punctul de vedere al unui student, însă pot spune că în fiecare clinică găsim două-trei nume care sunt în top, în vârful carierei, şi care pot constitui modele pentru studenţii noştri. Avem situaţii şi feedback-uri din partea studenţilor care îmi confirmă că sunt cadre didactice care sunt absolut dedicate şi care reprezintă un model pentru ei. Fără lipsă de modestie, mulţi dintre cei care mi-au fost studenţi mi-au devenit rezidenţi şi acum sunt medici specialişti sau chiar medici primari. Sunt oameni pe care i-am format eu în ultimii 20 de ani. Cred că putem spune că vârfuri au fost şi atunci, sunt şi acum, însă modul în care noi privim lucrurile poate este un pic diferit.

La ce vă referiţi?

În zilele noastre, studenţii au cu totul şi cu totul alte posibilităţi de informare şi de pregătire. Aici putem discuta despre accesul la publicaţiile medicale, la cărţi, la posibilităţile pe care le au de a se deplasa la congrese sau la stagii şi orice modalitate de informare. Legăturile dintre studenţi sunt altele. Şi noi aveam la vremea respectivă legături cu studenţi din alte centre universitare, dar nu erau aşa strânse. Noi aveam o viaţă grea din toate punctele de vedere şi eu pot spune că am trăit intens această viaţă de student, fără bani, cu posibilităţi limitate. Eu provin dintr-o familie foarte modestă şi reuşita mea la Facultatea de Medicină, respectiv parcursul meu în facultate, au fost o recompensă pentru mine, pentru viaţa dificilă pe care am avut-o atunci. Am pornit la drum cu speranţa de a deveni cineva, de a deveni un medic de succes.

Acum credeţi că tinerii cu situaţii modeste pot intra la facultăţile din UMF Iaşi?

Absolut! Sunt absolut convins că studenţii cu o situaţie modestă pot să acceadă la universitate în urma examenului de admitere. Dar asta implică în primul rând seriozitatea lor şi modul cum văd ei viaţa. Una este să ajungi în universitate, să devii student, şi alta este să fii admis, dar să te domine tentaţiile, să nu mai fii dominat de dorinţa de a deveni un medic bun, ci numai de dorinţa de a trece dintr-un an în altul fără să ai rezultatele pe care în mod normal ar trebui să le ai. Însă lucrurile sunt cumva bine aranjate din punctul de vedere al actului educaţional pe care noi îl imprimăm studenţilor noştri, pentru că, recent, modalitatea aceasta de notare a tinerilor la examene s-a modificat. Ei trebuie să aibă note peste 5.

Examenul la medicină înseamnă o notă din timpul anului, o notă la un examen practic şi o notă la un examen scris. Iniţial, când s-a introdus examenul grilă, făcând o medie între cele trei componente, puteai să ai o notă mai mică – sub 5 în timpul anului sau chiar la examenul practic – dar dacă luai o notă bună în scris, reuşeai să obţii media peste 5.

Noi, de anul trecut, am introdus obligativitatea ca la toate aceste trei secţiuni să ai nota peste 5. Eu aş spune chiar să fie note peste 7, pentru că viaţa omului nu poate fi pusă în mâinile unui doctor care a promovat examenele cu note mici. Noi trebuie să fim foarte exigenţi, pentru că meseria noastră e o meserie specială, în care viaţa omului poate fi pusă în pericol la un anumit moment de un medic care nu este bine pregătit. Or, pregătirea se face de la momentul în care viitorul doctor este pe băncile facultăţii. Nu poţi să termini facultatea cu o medie şi apoi să devii un medic de succes în cariera ta, parcurgând alte etape. De la început trebuie să fii un student bun ca să devii un medic bun.

„Nu sunt un continuator al fostei conduceri”

Ce v-a determinat să candidaţi la funcţia de rector al UMF Iaşi?

Acum un an nici nu mă gândeam că voi candida sau că voi ajunge rector. Am fost răscolit oarecum de imaginea universităţii, de ceea ce se întâmplă în universitatea pentru care eu am avut un respect întotdeauna. Văzând ce se întâmplă, eu am fost membru al Senatului universitar şi anul trecut, în luna martie, mi-am dat demisia, pentru că nu am fost de acord cu modul în care se desfăşura activitatea şi ce se întâmplă în universitate. Omul care mi-a aprins o luminiţă vizazi de acest lucru a fost dascălul meu, profesorul Cristian Dragomir. Profesorul Dragomir a fost o persoană foarte dedicată. Dumnealui mi-a spus de ce nu aş vrea să mă gândesc şi eu să fac ceva pentru universitate, să particip şi să încerc să îmbunătăţesc imaginea ei.

În campania electorală a fost vehiculată varianta că sunteţi continuatorul vechii conduceri. Dumneavoastră cum vă consideraţi?

Nu, nu sunt un continuator al fostei conduceri. Eu nu am de reproşat nimic nimănui din fosta conducere, decât faptul că imaginea universităţii a suferit foarte mult în ultimii doi-trei ani. Nu sunt genul care ascultă să facă ceea ce i se spună să facă. Nu. Cred că zvonurile astea au fost oarecum legate şi de campania electroala, poate erau şi unii dintre constracandidaţii mei care doreau să imprime această imagine a mea în mediul academic. Eu vreau să-mi impun programul meu managerial. Am o echipă care este în jurul meu şi pe care o conduc, dar care face parte din ceea ce îmi doresc eu să fie.

Aţi menţionat că aţi devenit rector al universităţii într-o perioadă în care imaginea universităţii nu este cea mai plăcută. Cum veţi gestiona o situaţie care ar implica fapte de corupţie, dacă ar fi să apară în perioada mandatului dumneavoastră?

Trebuie să recunoaştem că şi în UMF Iaşi poate încă există, la anumite niveluri, acte de corupţie, pe care noi le mai auzim. Încercăm să minimalizăm aceste lucruri şi să facem de aşa manieră încât elemente ale corpului academic care sunt implicate într-un act de corupţie să dispară imediat universitate. Mă gândesc, în perioada următoare, să desfăşor un audit intern pe aceste probleme, audit la care vor participa toţi studenţii universităţii.

Sunt firme specializate care se ocupă de acest lucru. Noi am avut un audit similar în anul 2007. Atunci au fost consultaţi toţi studenţii şi sub aspectul anonimatului au răspuns la nişte întrebări vizavi de corectitudinea actului educaţional, vizavi de corectitudinea examinării şi cum se desfăşoară ea. Eu sper şi am luat toate măsurile necesare pentru ca probleme de corupţie să nu se întâmple în timpul mandatului meu. Dar trebuie să fim realişti, acest lucru va fi greu de realizat, dar nu imposibil. Sper că toţi colegii mei conştientizează faptul că nu avem de ales. Cine se implică în aceste acte de corupţie nu îşi are loc printre noi. Dacă faci acte care nu corespund prestigiulului unui cadru didactic al UMF Iaşi, nu-ţi ai locul printre cadrele didactice.

Ne referim totuşi la un număr de 850 de cadre didactice. Credeţi că mesajul dumneavoastră va fi perceput ca atare de toţi membrii corpului academic?

Eu sper că da. Unul dintre ţelurile mandatului meu a fost de îmbunătăţire a imaginii universităţii şi de îmbunătăţire a comunicării. În ultimii ani, comunicarea între noi, în corpul academic, între noi şi studenţi, între noi şi comunitatea locală a suferit. Au fost foarte multe decizii care s-au luat şi care nu erau cunoscute de cadrele didactice. Atunci eu mi-am dorit şi mi-am propus să fim transparenţi.

„Tinerii sunt atrasi acum de meseriile care te fac sa ajungi mai repede pe picioarele tale“

Spuneaţi la început că, atunci când aţi dat dumneavoastră admiterea, era o concurenţă de 9 pe loc. Am văzut că anul acesta concurenţa a scăzut la mai puţin de 3 pe loc. De ce credeţi că s-a ajuns aici?

Dacă vorbim la nivel naţional, şi aici lucrurile au fost într-un oarecare regres din punct de vedere al concurenţei. Acest lucru este cauzat de faptul că şi numărul de absolvenţi de Bacalaureat a fost mai mic anul acesta, cu aproximativ 30.000 la nivel naţional. Vorbim, totuşi, şi de concurenţă reală, la nivel naţional, între universităţi. Trebuie să recunosc că Iaşiul, anul acesta, a avut concurenţa cea mai mică, raportat la nivel naţional – şi aici luăm ca parametru numărul de locuri bugetate la Facultatea de Medicină. Dacă la noi au fost 2,4 pe loc, la Bucureşti au fost 4, Clujul a avut 3 şi ceva, Târgu Mureş – 2,6 şi Craiova şi Timişoara – mai mult decât noi.

Acest lucru îmi este foarte greu să-l explic şi este cumva dureros, pentru că eu am preluat conducerea universităţii într-un moment în care universitatea nu se bucura de cea mai frumoasă faimă, din cauza problemelor care au existat anii trecuţi. Imaginea universităţii la nivel naţional, în mass-media, în mediul social, nu a fost una atractivă pentru cei care au absolvit Bacalaureatul şi care voiau să devină studenţii UMF Iaşi. Asta poate fi o motivaţie şi trebuie să o recunosc, pentru că problemele care au existat în ultimii doi-trei ani au pus universitatea într-o poziţie inferioară la nivel naţional.

Însă ceea ce mi-am propus eu la preluarea mandatului a fost să îmbunătăţesc această situaţie şi sunt convins că o voi face şi că anul viitor vom avea cu mult mai mulţi studenţi care vor veni să susţină admiterea la Iaşi. Noi am schimbat regulile jocului, ne-am propus un act educaţional de excelenţă, pentru că îmi doresc foarte mult ca medicii pe care noi îi vom forma, după şase ani să fie mândri că au absolvit UMF Iaşi şi că se pot descurca cu succes oriunde în lume. Trebuie să luptăm un pic pentru imaginea universităţii. Trebuie să luptăm să repoziţionăm universitatea pe un loc care îi este consacrat. La nivel naţional, noi am concurat mereu cu Clujul şi cred că şi acum ne poziţionăm undeva pe locul al doilea, după Bucureşti.

Credeţi că a scăzut şi interesul tinerilor pentru facultăţile de medicină?

Îmi este greu să cred lucrul acesta. Bineînţeles că tinerii sunt atraşi acum de meseriile care te fac să ajungi mai repede pe picioarele tale. Adică de meseriile în care, după terminarea unei facultăţi de câţiva ani, ajungi să practici meseria mai repede şi să obţii recompensa pe care o meriţi mult mai repede, nu neapărat mai uşor.

Trebuie să luăm în calcul faptul că facultatea de medicină este de şase ani, că după absolvire urmează o perioadă de rezidenţiat de şase ani, pentru că după ce termini facultatea, nu poţi spune că eşti un medic cu picioarele pe pământ, care poate să practice medicina. Vei deveni medic după 12 ani de când intri student la medicină. Vorbim de 12 ani, pe când, făcând o comparaţie cu alte specializări din IT sau din Automatică şi Calculatoare sau Drept, perioada de pregătire este ceva mai scurtă. Dar eu consider – şi îmi doresc să fie aşa – că cei care vin şi dau admiterea la facultatea de medicină îşi doresc acest lucru şi nu vin numai pentru a se gândi că un medic are alte beneficii decât altă categorie socială.

Care este programul dumneavoastră zilnic?

Programul meu începe la şase şi jumătate, atunci sunt la IRO Iaşi. Consult zilnic de la 06.30 până la 07.45. De la 07.45 am raportul de gardă, la ora 08.00 ajung pe secţie, după care mai văd câţiva pacienţi care se externează. Apoi intru în blocul operator şi de regulă fac câte două-trei intervenţii pe zi, poate şi mai mult. Intervenţiile oncologice sunt intervenţii de amploare care sunt consumatoare de timp. În timpul prânzului după 12.30 vin la rectorat unde stau până seara la 17.00- 18.00. E un program intens, dar nu pot să spun că este un program care mă consumă foarte mult fizic, pentru că m-am obişnuit.