Editura Gr. T. Popa a lansat vineri, 5 octombrie, în cadrul Târgului de Cărți și Arte Frumoase ARCA LUI GUTENBERG, două cărți de specialitate: „Curs de cardiologie. Diagnostic și tratament”, sub redacția prof. univ. dr. Irina Iuliana Costache și „Muscular rehabilitation for the aptients with algodysfunctional syndrome” – editori Norina Consuela Forna și Laura Elisabeta Checheriță. La întâlnirea moderată de prof. Viorica Scutariu, directorul Bibliotecii Universitare „Grigore T. Popa” Iași, au participat coordonatorii celor două volume, invitați speciali, cadre didactice și studenți ai Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași.

Primul volum lansat, „Curs de cardiologie. Diagnostic și tratament”, este reeditarea revăzută și completată a primei ediții, apărută în 2010. Cartea a fost prezentată de prof. univ. dr. Gabriel
Ungureanu, care a apreciat că „elaborarea unui manual dedicat și croit în conformitate cu nevoile speciale ale studenților, precum și ale rezidenților din alte specialități în afara cardiologiei, constituie o atracție suplimentară pentru cititorii cărora li se adresează, dornici de o abordare punctuală, sintetică, bine sistematizată, ușor de parcurs și ușor de reținut”.

A doua lansare a fost cea a unei cărți de specialitate adresată studenților Facultății de Medicină Dentară, de la seria în limbă engleză: „Muscular rehabilitation for the aptients with algodysfunctional syndrome”. Prof. univ. dr. Norina Forna, decanul Facultății de Medicină Dentară din cadrul UMF Iași și editor al volumului, a vorbit despre tema tratată în această carte, despre patologia articulației temporo-mandibulare. „Avem pe scurt, capitole adresate anatomiei zonei, a funcționalității, a evaluării, pe care noi o facem radiologică și nu numai, prin tot ce se cheamă static și dinamic , în formele cele mai performante, computerizate, digitalizate , în evaluarea articulației și, în final, în repunerea în funcțiune atunci când sunt tuburări grave pe care le constatăm”.