Știință și cultură, la UMF Iași: sesiune științifică cu invitați din Statele Unite și dublă lansare de carte a academicianului Irinel Popescu
Un program științific de excepție, cu participarea unor personalități marcante din Statele Unite ale Americii în domeniul chirurgiei minim invazive ginecologice, dar și lansarea celor mai recente cărți semnate de „părintele transplantului hepatic” din România, academicianul Irinel Popescu, au adunat miercuri, 3 iulie, în Aula „Alexandru Tzaicu” a Centrului de Simulare „Prof. Univ. Dr. Cristian Dragomir”, o bună parte a comunității academice a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
„A fost o zi extraordinară pentru comunitatea academică a Universității noastre, în care s-a desfășurat sesiunea științifică «Advances in minimally invasive gynecologic surgery», care a reunit profesioniști în domeniul chirurgiei ginecologice, precum prof. univ. dr. Ceana Nezhat și dr. Iacob Marcovici, din Statele Unite ale Americii. Au fost prezentări de cea mai înaltă ținută academică, în care s-a reliefat, în special, superioritatea chirurgiei robotice – pe care o consider medicina viitorului, în tratamentul unor afecțiuni ginecologice complicate, precum endometrioza. O zi în care ne-am bucurat și de prezența academicianului Irinel Popescu, un prieten al nostru, DHC al UMF Iași, care și-a lansat două volume care-i reflectă două mari pasiuni. Prima, pentru istoria medicinei – căci «Amintiri din chirurgie» este nu doar o carte de memorii, ci și o incursiune interesantă și revelatoare în lumea chirurgiei românești din ultimii 50 de ani. Iar cea de a doua pasiune este pentru geniul brâncușian, care l-a determinat să coordoneze un volum de excepție: «O întâlnire astrală: Gerota-Brâncuși. Povestea Ecorșeului»”, a subliniat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.
Advances in minimally invasive gynecologic surgery
Sesiunea științifică a fost deschisă cu prezentarea prof.univ. dr. Ceana Nezhat: «Adolescent endometriosis. Why early detection is important». O prelegere complexă, cu statistici recente, date cheie și observații personale despre o boală rară și cu efecte devastatoare, nediagnosticată la timp: endometrioza, adică prezența în afara uterului a ţesutului asemănător celui endometrial. Prof. Nezhat a arătat că diagnosticarea acestei afecțiuni la o vârstă tânără este deseori întârziată din cauza similitudinii simptomelor cu alte afecțiuni ginecologice, dar și a lipsei de conștientizare atât în rândul pacienților, cât și al profesioniștilor din domeniul medical.
Prof.univ. dr. Ceana Nezhat este profesor de Ginecologie și Obstetrică la Universitatea Emory, medic primar chirurgie ginecologică, fondator al Nezhat Medical Center din Atlanta și director medical de Educație și Formare și director de Chirurgie Minim Invazivă și Robotică la Spitalul Northside din Atlanta, Georgia, SUA. Este considerat pionier în numeroase proceduri inovatoare pentru avansarea chirurgiei laparoscopice video și a tehnicilor robotice și a fost distins cu numeroase premii pentru abilitățile sale chirurgicale și activitatea didactică.
O prelegere interesantă a avut-o și academicianul Irinel Popescu, inițatorul chirurgiei robotice în România: „Indications of robotic approach in general surgery”.
Considerat „părintele transplantului hepatic în România”, prof. univ. dr. Irinel Popescu a introdus transplantul de ficat ca metodă terapeutică în România, iar acesta a trecut de la etapa de pionierat la stadiul de procedeu de rutină, începând din 2000 (când a avut loc primul transplant hepatic cu supraviețuirea bolnavului și când a înființat Programul de transplant hepatic în Institutul Clinic Fundeni, în cadrul căruia au fost efectuate până în anul 2021 peste 1000 de operații). A contribuit în mod esențial la înființarea programelor de transplant hepatic de la Spitalul Republican din Chișinău (Republica Moldova) (2013), Spitalul „Sfânta Maria“ din București (2014), Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iași (2016), Spitalul Sanador din București.
A efectuat primul transplant combinat de ficat și pancreas, primul transplant combinat de ficat și insule pancreatice și primele transplante de celule stem pentru afecțiuni ale ficatului. A organizat prelevări multiorgane la nivel național, a coordonat alocarea organelor, a stabilit parteneriate internaționale. Toate aceste eforturi s-au finalizat prin înființarea Agenției Naționale de Transplant în anul 2005, alegerea sa ca președinte al Consiliului Științific al Agenției semnificând recunoașterea contribuției la înființarea unui program național de transplant de organe și țesuturi in România. Din anul 2006 acest program a fost acceptat și finanțat oficial de către Ministerul Sănătății.
În anul 2008 introduce chirurgia robotică în Românian cadrul platformei de cercetare „George Emil Palade” a UMF „Carol Davila” București (peste 1000 de operații de chirurgie robotică efectuate în Centrul de Boli Digestive și Transplant Hepatic din Institutul Clinic Fundeni).
În cadrul sesiunii științifice, cel de-al doilea invitat din Statele Unite ale Americii, dr. Iacob Marcovci, a avut trei prezentări deosebite: „Postapartum Hemorhage: A current literature review and personal experiences”, „Aplasia Cutis Prezenting as Vacuum- Extractor-related Trauma” și „Cervical Pregnancy: Case report and literature review”.
Alumni al UMF Iași (a urmat, o perioadă, cursurile Facultății de Medicină ieșene), dr. Iacob Marcovici a avut o carieră de succes în Statele Unite ale Americii. Cu peste 30 de ani de experiență în obstetrică și ginecologie, dr. Marcovici a adus contribuții semnificative atât în practica clinică, cât și în mediul academic. A predat la Universitatea din Michigan din Ann Arbor, la Universitatea din Connecticut și la Universitatea Yale.
Și prof. univ. dr. Răzvan Socolov, medic primar obstetrică-ginecologie și profesor în cadrul Departamentului de Obstetrică și Ginecologie al UMF Iași, a ținut o prelegere despre „New trends in hysterosocpic myomectomy”. Medic primar la Spitalul de obstetrică și ginecologie „Elena Doamna” din Iași, prof. Socolov este ancorat și în cercetare, domeniile sale de interes fiind chirurgia reproductivă, endometrioza și endoscopia ginecologică.
Lansarea celor două volume semnate de acad. Irinel Popescu
De la ora 14.00, academicianul Irinel Popescu și-a lansat cele două cărți apărute în acest an la Editura Academiei: „O întâlnire astrală – Dimitrie Gerota – Constantin Brâncuși – Povestea Ecorșeului” și „Amintiri din chirurgie”. Evenimentul a fost moderat de prof. univ. dr. Eugen Târcoveanu.
Primul volum coordonat de celebrul chirurg a fost prezentat de prof. emerit Dana Baran, care profitat de prilej pentru a ține și un incitant curs de istorie a medicinei, cu o temă atât de dragă Universității: povestea Ecorșeului lui Brâncuși.
Cea de a doua carte nu putea fi prezentată decât de colaboratorul apropiat al prof. Irinel Popescu, chirurgul Cristian Lupașcu, coordonatorul Centrului de Transplant Hepatic din Iaşi, care a vorbit de multiplele perspective ale volumului „Amintiri din chirurgie”: de la evocarea unor mari personalități ale medicinei, precum profesorul Dan Setlacec și a unor momente importante din istoria contemporană a medicinei românești, până la relația extraordinară a medicului Irinel Popescu cu pacienții săi, relație care a depășit într-un mod profund uman granițele profesionale.