Buletin informativ Ședință Senat 10 mai 2022

mai 31, 2022 | @ Academic | 0 comentarii

Vă informăm că marți, 10 mai 2022, Senatul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași s-a întrunit în Aula „George Emil Palade”, în ședința extraordinară organizată pentru decernarea titlului de Doctor Honoris Causa Dlui Prof. Cristian Apetrei, absolvent al școlii medicale ieșene, promoția 1990, a cărui activitate științifică se desfășoară în prezent în mediul academic din Statele Unite ale Americii. În spiritul tradiției de a cultiva valoarea reală, la acest eveniment au participat, alături de Senatul Universității și Consiliul de Administrație, membri ai Consiliilor Facultăților de Medicină, Medicină Dentară, Farmacie și Bioinginerie Medicală, precum și numeroase cadre didactice și studenți.

La invitația Dnei Prof. Univ. Dr. Irina-Draga Căruntu, Președinte al Senatului, Dl Rector, Prof. Univ. Dr. Viorel Scripcariu a adresat un cuvânt de bun venit Dlui Prof. Cristian Apetrei, exprimând onoarea, bucuria și emoția de a avea în mijlocul nostru o personalitate de renume mondial în domeniul virusologie, a cărui voce științifică a avut un rol major în contextul pandemiei SARS-Cov2.

Dna Prorector, Prof. Univ. Dr. Luminița Smaranda Iancu a prezentat Laudatio. În intervalul 1991 – 1999, Dl Prof. Cristian Apetrei a fost cadru didactic al Universității noastre, la disciplina de Microbiologie, fiind deosebit de apreciat de studenți pentru cunoștintele și dinamismul cu care interacționa cu aceștia. În anul 1993 a obținut titlul de Doctor în Științe Medicale, sub coordonarea științifică a Dlui Prof. Univ. Dr. Mihai Duca. În perioada 2005 – 2009, Dl Prof. Cristian Apetrei a predat cursuri de Boli Infecțioase la Universitatea Tulane, iar în prezent este profesor de Boli Infecțioase și Microbiologie la Facultatea de Medicină, Universitatea Pittsburgh. Personalitatea marcantă în domeniul științelor medicale a Dlui Prof. Cristian Apetrei este recunoscută la nivel internațional, având contribuții deosebite în domeniul virusologiei, aria de expertiză fiind infecția HIV și SIDA, dar și studiul gripei și al hepatitelor virale la interfața cu genetica și imunologia. Ca rezultat al cercetărilor publicate și al expertizei în virusologie, Dl Prof. Cristian Apetrei a obținut numeroase premii și burse în Statele Unite ale Americii, Australia, Elveția și Africa de Sud. Printre realizările profesionale se numără publicarea a peste 200 de articole in extenso și capitole de carte, evaluarea anuală a zeci de manuscrise, în calitate de peer-reviewer al unor reviste de prestigiu, un indice Hirsch cu valoare 46 conform Web of Science Core Collection, apartenența la numeroase societăți profesionale internaționale. Dna Prof. Univ. Dr. Luminița Iancu a evidențiat nu doar prodigioasa activitate socio-profesională, dar și calitățile umane ale Dlui Prof. Cristian Apetrei, susținând astfel conferirea celei mai înalte distincții academice din partea Universității noastre – titlul de Doctor Honoris Causa, ca pașaport al reîntoarcerii în Alma Mater.

Momentul festiv de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa de către Rectorul Universității, Prof. Univ. Dr. Viorel Scripcariu, a fost precedat de lectura în limba latină a diplomei.

În cadrul aceleiași ceremonii, Dl Prof. Cristian Apetrei a primit, din partea Dlui Primar Mihai Chirica, titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași, devenind astfel un ambasador oficial al orașului nostru. 

La final, Dl Prof. Cristian Apetrei a mulțumit, cu bucurie și recunoștință, Dlui Rector, Senatului Universității și întregii comunități academice medicale ieșene pentru onoarea de a i se acorda această distincție. În alocuțiunea sa, Dl Prof. Cristian Apetrei a evocat personalitățile profesorilor și mentorilor care au contribuit decisiv la succesele sale profesionale, în paralel cu amintirea unor momente ale formării sale sub îndrumarea „celor mai sofisticați și subtili intelectuali ai orașului”.

Biroul Senat
14 mai 2022