Vrei să devii medic, stomatolog, farmacist sau bioinginer? Sau poate meseria de asistent medical, nutriționist, tehnician dentar sau fizioterapeut te-ar atrage? Sau poate nu știi ce ți se potrivește 🙂 Vino în acest weekend, la Palas, să stai de vorbă cu studenți și cadre didactice de la UMF Iași. Sâmbătă și duminică, pe 30 și 31 martie 2019, în intervalul orar 10.00 – 18.00, la parterul Atriumului Palas Mall se va desfășura Târgul Universităților Ieșene. Evenimentul, la care vor fi prezente toate universitățile publice din Iași, este o inițiativă a companiei IULIUS, cu scopul de a crea o platformă de interacțiune directă a liceenilor cu mediul academic ieșean.

Liceenii vor putea participa și la workshop-uri interactive, care îi vor ajuta în orientarea educațională și profesională. Sâmbătă, de la ora 11.00, în sălile de conferințe Congress Hall, se vor desfășura întâlniri de lucru pe teme precum „Ce te faci când vei fi mare?”, „Cum îmi aleg o facultate în Iași?” și „Superputerile tinerilor în 2025”.