”Proiectul inimilor”, prezentat la UMF Iași Comisarului European Marianne Thyssen
12/10/2017
news@umfiasi.ro (318 articole)
1 comentariu
Distribuie

”Proiectul inimilor”, prezentat la UMF Iași Comisarului European Marianne Thyssen

Comisarul European Marianne Thyssen a vizitat astăzi, 12 octombrie 2017, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, unde a asistat la prezentarea unui proiect de succes cu finanțare europeană: „100 de inimi pentru 100 de copii”, pus în practică de Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore.T. Popa”, în parteneriat cu Institutul pentru Boli Cardiovasculare „Prof. dr. George I.M. Georgescu” (IBCV). Evenimentul a avut loc în Sala Senat a UMF Iaşi, în prezenţa comisarui european, a delegaţiei Comisiei Europene (CE) şi a şefului Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Cristea, a primarului Iașului, Mihai Chirica, a rectorului UMF Iaşi Prof. Univ. Dr. Viorel Scripcariu, a conducerii UMF, a conducerii IBCV Iaşi Prof.univ. Dr. Grigore Tinică, a directorului executiv OIR POS DRU CENTRU – Alexandra Rus și a directorului executiv adjunct OIR POS DRU NORD-EST Roxana – Elena Vieru precum şi a întregii echipe de proiect. Trebuie precizat că „O sută de inimi pentru o sută de copii” a fost singurul proiect selectat, dintr-o listă lungă de proiecte româneşti, pentru a fi prezentat Comisarului European Marianne Thyssen.

Rectorul UMF – prof. Viorel Scripcariu si prof. Grigore Tinica

Primul care a luat cuvântul a fost rectorul UMF Iași, prof.univ.dr.Viorel Scripcariu, care a prezentat oaspeților, pe scurt, câteva date despre instituția pe care o reprezintă, „una dintre cele mai vechi universități din țară”, unde studiază peste 12.000 de studenți și ”singura instituție de învățământ medical românesc cotată în topul realizat de The Times Higher Education World University Rankings 2017-2018”.

Managerul acestui proiect, Mihaela Tomaziu-Todosia și prof.univ.dr. Grigore Tinică, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. George I.M. Georgescu” au prezentat invitaților povestea acestui proiect al inimilor.

Proiectul „Formarea specialiștilor în domeniul cardiologiei pediatrice” s-a desfășurat în perioada 25 februarie 2015-24 decembrie 2015 și a bifat o rată de succes impresionantă, exprimată prin date concrete: „În primul rând, vorbim astăzi despre existența, la Iași, a unui nucleu de specialiști în cardiologie pediatrică și chirurgie cardiologică pediatrică instruit de unii dintre cei mai buni specialiști ai Europei. Putem investiga, diagnostica și trata astăzi, la Iași, un spectru larg de patologii din domeniul cardiologiei pediatrice, iar procesul de formare și transfer de expertiză și experiență continuă permanent. Nu mai puțin importante sunt rezultatele modulului practic al proiectului. Alături de echipa de formatori din centrele de specialitate din străinătate, medicii și asistenții medicali din cadrul proiectului au evaluat peste 200 de pacienți. Dintre aceștia, 140 de copii au fost diagnosticați, iar 113 dintre ei au fost tratați (cateterism, ablație sau intervenție chirurgicală propriu-zisă), cu o rată de succes de 99.1%”, punctează membrii echipei de proiect, pe site-ul http://www.inimipentrucopii.umfiasi.ro/.

Scopul principal al proiectului, atins cu brio, a fost instruirea, informarea şi capacitarea unui grup ţintă de 160 de asistente şi 75 de medici, utilizând metodologii de învaţare moderne asistaţi de experţi internaționali. Formatorii externi din cadrul programului au fost nume importante în specialitatea cardiologiei pediatrice din țările Uniunii Europene: Alessandro Frigiola (chirurg cardiovascular, Italia), Tammam Yousef (chirurg cardiovascular, Italia), Hiyam Mahmoud (cardiolog, Italia), Marco Ranucci (anestezist, Italia) Rudolf Butyka (perfusionist, Italia); Anna Maria Cazzaniga (anestezist, intensivist, Italia); Bassam Al Hareth (anestezist, intensivist, Italia), Matthias Angres (anestezist, intensivist, Germania), Giuseppe Santoro (cardiolog, Italia), Moll Jacek Jan (chirurg cardiovascular, Polonia), Moll Jadwiga Anna (cardiolog, Polonia), Kopala Marek Piotr (chirurg cardiovascular, Polonia), Josep Brugada Terradellas (cardiolog, Spania) Rana Youssef (cardiolog, Italia), Giuseppe Isgro (anestezist, intensivist, Italia), Marco Ranucci (anestezist, Italia). Activitățile de instruire au fost coordonate de prof. univ. dr. Grigore Tinică, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. George I.M. Georgescu” Iași.

Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica

O componentă importantă a proiectului au reprezentat-o stagiile de pregătire la centre de specialitate din străinătate. 20 de medici și 20 de asistenți din grupul țintă al proiectului au avut șansa de a participa la aceste stagii, care au avut rolul de consolida pregătirea teoretică și practică de care au beneficiat membrii grupului țintă în cadrul proiectului. Au fost organizate astfel de stagii de pregătire în următoarele clinici: din Germania – Klinik für Kinderherzchirurgie und angeborene Herzfehlers; din Italia – IRCCS Policlinico San Donato (Milano), Ospedale Pediatrico Bambino Gesù (Roma); din Marea Britanie – Bristol Children’s Hospital and the Heart Institute (Bristol); din Franța – Hôpital de la Timone (Marsilia); din Spania – Cardiolgy Department, Thorax Institute, Hospital Clínic, University of Barcelona; din Ungaria – Gottsegen György Országos Kardiológiai Intézet, Budapesta.

Efortul de instruire a fost dublat de o campanie susținută de informare în rândul medicilor de rețea din județele Moldovei. Aceștia au fost învățați cum să recunoască un caz suspect de malformație cardiacă congenitală, unde trebuie direcționat copilul și cum să relaționeze cu familia acestuia astfel încât micul pacient să aibă cea mai rapidă și mai bună șansa de a fi investigat, diagnosticat și, dacă este cazul, tratat.

Astăzi, la finalul unui drum de 10 luni și 1 an și jumătate de sustenabilitate, e firesc să ne punem întrebarea: A fost “100 de inimi pentru 100 de copii” un succes? Menționarea noastră a fost făcută publică în mod oficial pe website-ul www.fonduri-ue.ro . Sunt mărturii, fapte, scopuri atinse, rezultate și lucruri palpabile care toate împreună dau un răspuns pozitiv întrebării “A fost un proiect de succes?”. Însă ar fi nedrept și inuman să încheiem concluziile unui astfel de proiect fără a menționa măcar un element extrem de important care uneori, în momentele în care dărâmăm un zid pentru a descoperi un altul în spate, a funcționat drept motor principal pentru a merge mai departe: emoția. Cum să nu vorbești de emoție când pentru 100 de copii acest proiect a însemnat efectiv viață? Cum să nu fim mândri și bucuroși de ceea ce am realizat când ne gândim că aceste 100 de destine rescrise sunt doar începutul unui drum care înseamnă alte sute, mii de vieți de copil salvate? Am așadar convingerea că pentru fiecare dintre noi a fost un proiect din inimă, pentru inimi”, și-a încheiat prezentarea Mihaela Tomaziu-Todosia, manager de proiect.

Prof.univ.dr. Grigore Tinică a expus prezentarea tehnică a proiectului și a subliniat că aceste stagii de pregătire în domeniul chirurgiei pediatrice se vor ține în continuare la clinici importante din Europa, în special în Italia, cu sprijinul Ministerului Sănătății.

Marianne Thyssen, comisar european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă

Comisarul European Marianne Thyssen a ținut să felicite întreaga echipă. „Este cu siguranță unul dintre proiectele de success finanțate prind Fondul Social European și unic în țara dvs. Sunt onorată să întâlnesc toți acești oameni dedicați, specialiști. Am citit testimonialele mamelor și copiilor care au participat la acest proiect și am descoperit cuvinte emoționante, ca angajament, inimă, încredere. Ați reușit să creați nu doar un serviciu profesionist, ci și un mediu de încredere reciprocă, foarte important pentru familiile acestor copii. Proiectul O sută de inimi pentru o sută de copii și-a îndeplinit cu succes obiectivele și datorăm acestui proiect un grup de medici specialiști instruit de experții europeni. Vorbim astfel despre un proiect al vieții, care salvează vieți”.

Este un exemplu de succes, pentru că s-a lucrat într-o echipă de succes. Nu pot decât să vă invit să vedeți, pentru că o imagine face cât o mie de cuvinte și să vă rog, în numele locuitorilor Iașului, ai regiunii de Nord-Est, să susțineți în continuare fondurile europene pentru această regiune pentru că este într-o grea suferință din punctul de vedere al nivelului de dezvoltare” – i s-a adresat primarul Iașului, Mihai Chirica, Comisarului European Marianne Thyssen.

După discuția avută la UMF Iași, întreaga delegație a plecat să viziteze Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. dr. George I.M. Georgescu”, locul unde s-a implementat proiectul „O sută de inimi pentru o sută de copii”.

 

***

Marianne Thyssen este comisar european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă. Delegația Comisiei Europene a participat tot astăzi, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, la vernisajul expoziţiei cu tema „60 de ani de UE” și a participat la un dialog cu cetățenii, în Aula Magna a Universităţii, despre politicile şi sprijinul UE în domeniul ocupării forţei de muncă şi afacerilor sociale, precum şi despre viitorul Europei.

news@umfiasi.ro

news@umfiasi.ro

News@umfiasi.ro este portalul de știri al Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași.

Comentarii

  1. Avdei Mihaela Veronica
    Avdei Mihaela Veronica octombrie 15, 09:00
    Datorita acestui proiect 100 de inimiI pt 100 de copii copilasul meu astazi traieste si creste frumos,datorita prof.Dr. Grigore Tinica si a intregi echipe.Va multumesc mult si nu voi uita niciodata ca datorita acestor ingeri cu maini de aur copilasul meu care la vremea respectiva avea un an si 7 luni traieste.copilasul meu sufera de tetrafalot iar domnul prof.Grigore Tinica impreuna cu echipa ia dat sansa la o viata normala.Va multumesc din inima.

Scrie un comentariu

Reguli pentru un dialog civilizat: Comentariile se vor incadra in tematica articolului si se vor referi la articol, si NU la autorul acestuia. Va rugam insistent sa folositi un limbaj civilizat si o limba romana curata si corecta. Comentariile care nu respecta aceste doua reguli simple NU vor fi publicate.

Campurile marcate cu * sunt obligatorii