„Jur!”, „I swear!”, „Je jure!” Promoția 2023 a UMF Iași a rostit Jurământul lui Hipocrat

iul. 29, 2023 | @ Academic | 0 comentarii

Jurământul lui Hipocrat, rostit în română, engleză sau franceză de Promoția 2023 a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, a fost momentul final al unei zile magice. Și parcă toate emoțiile plăcutei zile de vară s-au strâns în aceste jurământ rostit solemn de tinerii absolvenți, iar cuvintele s-au ridicat în aer, deasupra Piața Națiunilor, ca niște lampioane chinezești.

Jurământul ne amintește de rădăcinile noastre, de continuitate și de raportarea la cei care ne-au așezat fiecare treaptă în față, ca să putem înainta. Jurământul lui Hipocrat este și un ritual de trecere, o despărțire de copilăria medicală și intrarea în lumea celor care aduc alinare Celorlalți”, le-a transmis absolvenților prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, într-un discurs plin de căldură. În urmă cu 40 de ani, generația sa, „Promoția 1983”, se despărțea de „copilăria medicală” cu aceleași emoții și speranțe simțite de „marii finaliști” ai zilei de astăzi.

Prezența obligatorie la ultima strigare a catalogului a Promoției 2023

Până la „Jurământul lui Hipocrat”, multe lucruri frumoase s-au întâmplat pe esplanada Universității, pe parcursul întregii zile de vineri, 28 iulie 2023. Programul a debutat la ora 9.00, cu cele patru cursuri festive ale facultăților Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.

Primii absolvenți celebrați au fost cei ai Facultății de Medicină – programul de studiu în limba română, iar ultimii strigați au fost absolvenții Facultății de Bioinginerie, specializarea Balneofiziokinetoterapie, programul de studiu în limba engleză. Nu au lipsit mesajele de felicitare din partea decanilor facultăților de Medicină, Medicină dentară, Farmacie și Bioinginerie medicală, din partea decanilor de promoție, precum și alocuțiunile celor mai „încercați” studenți, șefii de an. După discursuri, șefii de serie au strigat, cu mândrie, catalogul absolvenților. Timp de câteva ore, În Piața Națiunilor au răsunat numele celor 1643 absolvenți ai Promoției 2023, viitorii medici, medici dentiști, tehnicieni dentari, asistenți medicali, nutriționiști dieteticieni, farmaciști, bioingineri și balneofiziokinetoterapeuți.

„Unde este iubire pentru om, este și iubire pentru profesiune”

A doua parte a programului a început la 19.30, cu tradiționalul ceremonial al drapelelor națiunilor reprezentate de studentii UMF Iași. A urmat un salut „încărcat de emoții” al rectorului Universității, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu.

„Ați plecat adolescenți și, iată că, mare parte dintre voi, conform neuroștiinței, pășiți înspre maturitate. Creierul și-a conturat arhitectura și este pregătit să vă ghideze înspre o perioadă a responsabilității. V-ați pregătit pentru a fi de ajutor și urmează să vă conturați mai bine această formare din universitate, în anii ce vin. Fiecare dintre voi, dragi absolvenți, veți face parte dintr-o echipă care ajută ca viața să continue. O intervenție chirurgicală reușită, suprimarea unei dureri dentare, oferirea unui sfat privind administrarea unui medicament, o bună consiliere nutrițională, recomandarea unui șir de mișcări adecvate vârstei, însoțirea unui bolnav în mediul natural, un masaj terapeutic, identificarea unei probleme la un dispozitiv medical – toate acestea reprezintă elemente care sprijină și dau vieții sens.”, li s-a adresat rectorul.

„Auzim mereu despre performanță. Și e mereu necesară. Patronul spiritual al universității noastre spunea că «un medic e un hemiplegic dacă nu este dublat și de un om de cultură». Și, voi adăuga acestor vorbe înțelepte, ce consemnează perceptele hipocratice: «Unde este iubire pentru om, este și iubire pentru profesiune»”, a mai subliniat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu în discursul său.

„Promoția 2023 duce mai departe renumele și spiritul instituției”

Nu au putut fi prezenți fizic, dar au trimis mesaje video de felicitare absolvenților UMF Iași atât ministrul Educației, doamna Ligia Deca, cât și ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

„Instituția dvs. reprezintă un adevărat pol academic în arealul universităților de profil, atât la nivel național, cât și internațional. Studenții dvs. au avut și au șansa de a se forma într-o comunitate academică a cărei moștenire este bazată pe valori create și cultivate de personalități consacrate la nivel internațional. Promoția 2023 duce mai departe renumele și spiritul instituției, având certitudinea apartenenței la elita medicinei și a cercetării românești și europene.”, a transmis ministrul Educației, doamna Ligia Deca.

Ministrul Sănătății a vorbit despre valoarea școlii de medicină ieșene, demonstrată de generațiile de profesioniști, dar și despre necesitatea de a crea condiții mai bune de lucru celor care activează în sistemul medical. „Trebuie să ne gândim și la ceea ce le oferim acestor tineri odată cu terminarea studiilor superioare. Și nu mă refer doar la salarii, care de multe ori sunt motivante, ci la confortul profesional”. În acest sens, prof. univ. dr. Alexandru Rafila a subliniat că Ministerul Sănătății duce o politică de dezvoltare a fiecărei regiuni din punctul de vedere al dotărilor și al unor structuri medicale noi. „După cum știți, Iașul va beneficia de un spital regional, primul de acest fel din România. În această toamnă încep lucrările de construcție și în decurs de patru ani acest spital ar trebui să fie finalizat, astfel încât să ofere atractivitate, pe de o parte, pentru profesioniști, dar și servicii medicale de bună calitate”.

Fiți pregătiți pentru „negură” în zile luminoase, și Lumină în nopți întunecate

Într-un discurs plin de simboluri, președintele Senatului UMF Iași, prof. univ. dr. Irina-Draga Căruntu, le-a vorbit absolvenților despre „sensul și semnificația culorilor vieții personale și profesionale”.

„Obișnuim să asimilăm alb cu lucruri bune, cu bucurie, cu inocență, și negru cu evenimente nefericite, cu supărare, tristețe, nefericire. Dar în viață în general, și în cariera medicală în particular, nu este așa de simplu. Fiți pregătiți pentru «negură» în zile luminoase, și Lumină în nopți întunecate, pentru decizii în care ceea ce ar trebui să fie alb este înțeles de ceilalți ca negru. Fiți pregătiți pentru atitudini în care cei din jurul dvs, colegi, pacienți, familii, oscilează ca o parabola intre alb si negru, pentru schimbări în care dvs. înșivă vă veți modifica opiniile și poziția, între alb și negru.”

Cristian Mungiu: „Ceea ce am făcut eu a fost rezultatul unui șir de noroace, de reușite, dar și a unor decizii foarte proaste și a unor ghinioane”

„Bunicul avea o vorbă: «În viață important nu e să faci ce-ți place, ci să-ți placă ceea ce faci»”, mărturisea, într-un interviu acordat „News UMF Iași”, regretatul antropolog și publicist Vintilă Mihăilescu. Cu siguranță genialului regizor Cristian Mungiu, invitatul special care a ținut Promoției 2023 un discurs motivațional, îi place ceea ce face. Altfel nu ar fi câștigat Marele Premiu la Cannes – în 2007, punând România pe harta cinematografiei mondiale. Dar această performanță nu ar fi fost posibilă, probabil, dacă Cristian Mungiu ar fi reușit la concursul de admitere la UMF Iași. De fapt a picat de trei ori. O poveste de viață cum rar întâlnești, despre cum un eșec poate fi piatra de temelie a succesului. O poveste despre „Cine-i ăsta și ce caut eu aici. În special din perspectiva gropilor în care am dat eu în viață. Pentru că, până la urmă, ceea ce am făcut eu a fost rezultatul unui șir de noroace, de reușite, dar și a unor decizii foarte proaste și a unor ghinioane pe care însă am reușit să le iau ca pe un binemeritat șut în fund care m-a trimis mai departe în viață”. Poveste pe care Cristian Mungiu a împărtășit-o cu bucurie tinerilor aflați la început de drum și de care Ostin Mungiu, regretatul profesor de farmacologie de la UMF Iași – tatăl lui Cristian Mungiu, era atât de mândru!

Ceata de mediciniști

Mediciniștii au umor și talent. Dacă generațiile mai vechi ale I.M.F-ului erau reprezentate de brigada umoristică „Seringa”, UMF-iștii de astăzi se laudă cu cel mai carismatic cor de studenți din România: „Ceata de mediciniști”. Care nu putea să lipsească de la cea mai importantă zi din viața colegilor lor absolvenți: „Aiaiai/ Habar n-aveam cât de greu e/ Aiaiai/ În viață am un singur scop/ Aiaiai/ Să port halat și stetoscop…”

Șefii de promoție

În română i se spune șef de promoție, în engleză valedictorian, în franceză major de promotion. Sau „tocilar”, cum este numit de colegii răutăcioși. Oricum ai fi numit, nimeni nu poate nega că a accede la o astfel de performanță nu poți urma decât o singură rețetă: muncă asiduă, multe cafele și nopți nedormite. Și o minte sclipitoare, firește. Recompensa vine la sfârșitul celor trei, patru, cinci sau șase ani de studiu – în funcție de specializarea urmată, sub forma unei ceremonii de premiere, al cărei amfitrion este rectorul Universității. Pentru performanța lor, se cuvine să-i numim pe cei 14 șefi de promoție ai Promoției 2023 a UMF Iași: : Ana-Maria-Cecilia Păuleț (MG, română), Shareef Jubran (MG, engleză), Alicia Bidal (MG, franceză), Gheorghe Olari (AMG), Roberta-Elena Irimia (ND), Magda Rotaru (MD, română), Bianca Buzilă (MD, engleză), Bilal Outabachi (MD, franceză), Claudia Abutoae (TD), Loredana Budeș (APS), Vlada Veisa (Farmacie), Alina-Mihaela Stoleriu (Bioinginerie), Ana-Maria Costea (BFKT, română) și Ollivier Guillaume (BFKT, engleză).

 

Jur!”, „I swear!”, „Je jure!”

„Jur pe Apollo medicul, pe Asclepios, pe Higeea și pe Panaceea, pe toți zeii și zeițele, luându-i martori, că voi îndeplini, pe cât mă vor duce puterile și priceperea, jurământul și legământul care urmează…

I swear by Apollo, the healer, Asclepius, Hygieia, and Panacea, and I take to witness all the gods, all the goddesses, to keep according to my ability and my judgment, the following Oath and agreement…

Je jure par Apollon, médecin, par Asclépios, par Hygie et Panacée, par tous les dieux et toutes les déesses, les prenant à témoin que je remplirai, suivant mes forces et ma capacité, le serment et l’engagement suivants…”

„Cutis anserina” sau „piele de găină”. Când vasele sangvine se contractă și micii mușchi de la baza firului de păr se contractă. Dar nu trebuie să fii părinte sau bunic de proaspăt absolvent ca să ți se facă pielea de găină în momentul în care viitorii lucrători în domeniul sănătății depun „Jurământul lui Hipocrat”. Rostit solemn și grav, ca o rugăciune, în cele trei limbi de predare, de către cei 1634 de absolvenți ai Promoției UMF Iași, Jurământul a fost momentul final al unei zile magice. Sau începutul?