O nouă sală de lectură modernă la Biblioteca UMF Iași

apr. 22, 2024 | @ Administrativ | 0 comentarii

La Biblioteca Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a fost deschisă luni, 22 aprilie 2024, o nouă sală de lectură. Cu o capacitate de 36 de locuri, sala de lectură nr. 6 a fost dotată din fondurile proprii ale Universității, cu mobilier modern – alcătuit din mese și scaune ergonomice, oferind un mediu propice pentru studiu.

Sala dispune de un sistem de supraveghere video, care asigură un mediu sigur și securizat pentru toți utilizatorii.

Și această sală va fi deschisă  zilnic, între orele 8.00 și 22.00, oferind flexibilitate maximă pentru studenți, permițându-le să își organizeze timpul în funcție de nevoile lor academice.

„Încercăm să oferim studenților noștri o infrastructură modernă și confortabilă, de aceea am investit într-o nouă sală de lectură dotată cu mobilier modern. În prezent, studenții noștri au la dispoziție șase săli de lectură, precum și o sală de documentare IT cu 80 de locuri și 45 de calculatoare, aflată în clădirea Nicolae Leon”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.