IN MEMORIAM PROF. UNIV. DR. MARIN BURLEA (1949-2018)
23/11/2018
news@umfiasi.ro (446 articole)
0 comentarii
Distribuie

IN MEMORIAM PROF. UNIV. DR. MARIN BURLEA (1949-2018)

Prof. univ. dr. Marin Burlea s-a născut în satul Crețești, comuna Vidra, județul Ilfov, în data de 8 ianuarie 1949. În anul 1967 a absolvit Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” din Iași, iar între anii 1967-1973 a fost student al Facultății de Medicină, secția Pediatrie, IMF Iași. În anul 1976, după stagiul obligatoriu, la acea dată, în mediul rural, mai exact în comuna Reviga, jud Ialomița, câștigă prin concurs postul de medic pediatru la Leagănul de Copii, secția Tătărași și intră în stagiul de secundariat,  specialitatea Pediatrie, cu efectuarea cursului și a stagiului în Clinica a II- a Pediatrie, Spitalul Clinic de Copii Iași, sub directa îndrumare a Prof. Dr. Marcel Burdea.

În anul 1979 devine medic specialist pediatru și se transferă la Spitalul de Copii, desfășurându-și  activitatea în perioada 1980-1985 la Clinica a-II-a Pediatrie, Serviciul Terapie Intensivă.

În anul 1995 obține diploma de Doctor în Științe Medicale, cu teza intitulată ″Corelaţii clinicoendoscopice şi histobacteriologice în afecţiunile esogastroduodenale la copil″.

A parcurs etapele evoluției universitare de la șef de lucrări, conferențiar și, din 2002, profesor universitar și șef de clinică, fiind și coordonator național pentru atestatul de endoscopie digestivă diagnostică pediatrică (din 2010) și rezidențiatul de gastroenterologie pediatrică, nou înființat in 2016.

Profesorul Marin Burlea a fost : manager general al Spitalului de Urgențe pentru Copii “Sf. Maria” (între 1990-1997 și 2002-2002-2009); membru al Comisiei Senat UMF “Gr. T. Popa” Iași (în perioada 2002-2012); prorector al Universității de Medicină și Farmacie “Grigore .T Popa” (între anii 2004-2006, respectiv 2011-2012); senator în Parlamentul României (între anii 2012-2016); vicepreşedinte al Comisiei de Educaţe şi Sport din Senatul Romaniei (în perioada 2013 – 2016); membru al Academiei de Științe Medicale din anul 2014; din anul 2009 și până în prezent a fost președintele ales al Societății Române de Pediatrie, fiind fondatorul Școlii de Vară de Pediatrie ajunsă în 2018 la cea de-a XIVa ediție. A fost membru în board-ul European Paediatric Association, European Academy of Paediatrics și Co-Președinte al Societății Româno-Italiene de Pediatrie și al Societății omâno-Turce de Pediatrie.

A publicat peste 300 de lucrări științifice în extenso și rezumat, o mare parte fiind indexate în reviste de circulație internațională.

În cadrul congresului ″14th International Workshop on Neonatology″, CagliariItalia, la inițiativa Grupului Norman de Nefrologie și Urologie Neonatală, în  octombrie 2018, a fost creat premiul internațional „Marin Burlea” destinat tinerilor cercetători.

A fost decorat post-mortem de către președintele României cu Ordinul Naţional ″Steaua României″ în grad de Cavaler.

 

„Am speranța că tinerii pe care i-a format vor duce mai departe renumele școlii medicale ieșene”

Recent a trecut în neființă Prof. Univ. Dr. Marin Burlea, cel pe care mulți dintre noi îl știm înconjurat de copii, pentru că a avut drept crez în viață să aducă speranță și sănătate, micuților pacienți, al căror zâmbet i-au adus fericirea și recompensa supremă. A fost medic și dascăl, formator de școală, pediatria datorându-i și înființarea noii specialități de gastroenterologie pediatrică pentru care s-a format și în care a crezut cu toată ființa.
În îndelungata carieră a fost mai mult sprijinul pacienților, sărbătorile fiind petrecute mai întâi în spital și mai apoi cu cei dragi, familia deosebită pe care a clădit-o împreună cu soția sa, fiindu-i alături și înțelegându-i menirea. Personalitate dinamică și entuziastă, și-a păstrat aceste calități indiferent de trecerea anilor, fiind pentru studenți și rezidenți un model de profesionalism și dăuire, ținând în a-i forma ca viitori medici bine pregătiți, dar și dedicați, sufletiști și empatici.
L-am cunoscut personal și am avut ocazia să-i știu preocupările constante pentru bunul mers al școlii medicale ieșene, fiind pentru mulți ani și președintele Societății Române de Pediatrie, cu sprijinul căreia a organizat numeroase manifestări științifice, inclusiv cu participare internațională, bucurându-se de aprecire nu numai în țară, ci și în străinătate.
Am speranța că tinerii pe care i-a format vor duce mai departe renumele școlii medicale ieșene și-i vor păstra memoria vie, distinsul Profesor făcând parte din pleiada acelor personalități care au fost, sunt și vor fi respectate, recunoscute și iubite, având un loc special în raiul inimilor noastre.
Dumnezeu să il ierte și să îl odihnească în pace!

Prof. univ. dr. Luminița Smaranda Iancu

______________________________________________________________________________

 

Am avut privilegiul să trăiesc în preajma acestui mare OM”

Cu dragoste, Domnului Profesor,

Mentor, profesor, doctor de excepție, dar mai presus de toate, prieten – acesta este omul Marin Burlea. Un om care a lăsat în urma lui un gol imens, atât în breasla pe care a ales-o și pe care a reprezentat-o cu onoare, dar mai ales în sufletele oamenilor și în special ale prietenilor care l-au cunoscut și prețuit enorm. Am avut privilegiul să trăiesc în preajma acestui mare OM și, mai mult decât atât, să învăț enorm de la domnul Profesor. Iertarea, răbdarea, înțelegerea celor din jurul nostru sunt stările pe care profesorul Marin Burlea știa să le exprime atât de bine și totodată să le le sădească în sufletele prietenilor săi. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care profesorul Marin Burlea nu poate dispărea din sufletele noastre. Îmi este greu să cred că lumea va fi la fel de bună după plecarea domniei sale.

Drum bun, prieten drag!

Prof. univ. dr. Diana Bulgaru Iliescu

______________________________________________________________________________

 

„A trecut prin ani, păstrându-și agerimea minții și profunzimea gândirii, servind cu fidelitate Templului Medicinei”

Dragi Prieteni,

Prof. Marin Burlea a plecat la Dumnezeu.

Prea devreme.

Prea curând pentru el, pentru familia lui, pentru studenții și pacienții lui, pentru prietenii lui, pentru toți cei care l-am cunoscut și respectat, total și necondiționat.

În timpul din urmă, s-au scurs sute de mesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare, în mass media și în inimile tuturor celor pe care i-a atins prin existența sa.

Nimeni dintre cei care l-au cunoscut pe Profesorul Burlea nu îl poate uita: a fost o persoană excepțională și binecuvântată, atât în vremuri bune, cât și în cele mai proaste, nu și-a pierdut niciodată puterea de a râde, de a zâmbi, sau de a-i inspira pe ceilalți prin bunătatea sa.

Ce aș putea eu să adaug acum?

Dumnezeu i-a dat o viață, o viață umană, o viață de familie, socială, și o viață politică, toate închinate comunității, dedicate Omului, undeva deasupra rapacităților cotidianului, a laturii fragile, bolnave sau rănite a celor ce locuiesc în casa comună a pământului românesc.

Și mai presus de orice, a rămas aici. Cu o înțelepciune nativă a reușit să discearnă între valoarea vieții personale și a celei comunitare, pe care le-a păstrat și promovat în condițiile deloc ușoare ale perioadei de tranziție socio-politică și economică din România timpurilor pe care le trăim.

Este complicat de a vorbi la trecut despre un prieten, coleg, tată și soț, mentor și profesor, personalitate marcantă a țării noastre și a lumii medicale ieșene.

A trecut prin ani, păstrându-și agerimea minții și profunzimea gândirii, servind cu fidelitate Templului Medicinei.

A știut întotdeauna cum să ia atitudine în cele mai dificile situații, păstrându-și verticalitatea în subiecte dificile de cultură, medicină, societate și națiune.

Din aceste considerente, și nu doar, este prea devreme despărțirea de un Prieten Drag căruia i-am cântat de multe ori La Mulți ani, în convingerea că urările noastre îl vor ține lângă noi.

Dar timpul lui ca și al nostru a fost limitat. Toate așteptările, tot orgoliul, toate fricile existențiale expiază în fața morții, eludând unicul lucru cu adevărat important: viața.

Prin meseria mea mă întâlnesc cu moartea zi de zi, și uneori sper că am ajuns la un oarecare consens cu trăirile ei: fiecare știm de existența celuilalt și ne respectăm. Dar atunci când ne luăm reciproc prietenii, antagonismul dintre noi se adâncește.

Nimeni nu vrea să moară, și totuși ne apropiem de moarte cu fiecare suflet drag care pleacă în Marea Călătorie. Ca și părinții, prietenii stau între noi și moarte.

Astăzi, când Marin Burlea nu se mai bucură împreună cu noi de viață, e multă tăcere. Din noi parcă s-a rupt ceva odată cu plecarea lui, deși fiecare îl purtăm în inimă.

Dragii mei, să-i păstrăm memoria, să-i cinstim spiritul și să ne rugăm lui Dumnezeu să-și găsească liniștea.

Transmit toate gândurile mele bune familiei.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat șansa de a face parte măcar o clipă din viața profesorului Marin Burlea.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!

Prof. univ. dr. Grigore Tinică

______________________________________________________________________________

 

Nu cred că am cunoscut un observator mai fin al naturii umane; știa exact ce fel de om are în față după primele trei fraze”

Îmi aduc aminte prima întâlnire cu dumnealui… undeva prin 1996. M-au impresionat încă de atunci modestia dumnealui, știința de a se face agreabil, felul în care își adapta discursul în funcție de interlocutorul pe care îl avea în față. Avea o capacitate extraordinară de a te motiva… În primul rând prin exemplul personal. Zâmbea chiar și atunci când lucrurile nu erau chiar așa cum și-ar fi dorit. Știa să aștepte ca lucrurile să se așeze, știa momentul cel mai potrivit pentru acțiune, dar anticipa și momentele de expectativă. Făcea construcții pe termen lung, gândea un puzzle în care piesele se așezau singure, într-o mișcare aparent naturală dar foarte atent direcționată. Nu cred că am cunoscut un observator mai fin al naturii umane; știa exact ce fel de om are în față după primele trei fraze. Avea o lumină aparte în ochi atunci când privea un copil. Mereu avea un proiect, niciodată nu era prea mult sau prea greu. Niciodată nu părea obosit, chiar și atunci când era. Nu îmi aduc aminte multe lucruri care să fi rămas doar în stadiul de idei și spunea uneori: “Plec fără regrete”. A fost un om de acțiune în sensul cel mai adevărat al cuvântului, știa să adune oameni în jurul său, știa să medieze situații aparent fără ieșire. Ne vom întreba de multe ori: “Cum ar fi procedat domnul profesor în această situație?” Privea lucrurile cu umor și cu detașarea dată de experiența și știința vieții.

Nu se recomanda decât rareori “profesorul Burlea”, de cele mai multe ori era “doctorul Burlea”, indiferent de interlocutor. Iubea Spitalul de Copii, știa fiecare colțisor, cunoștea fiecare angajat. Saluta întotdeauna primul iar atunci când făcea vizita intra întotdeauna ultimul în salon. În relația cu pacienții avea darul de a inspira o încredere extraordinară, știa să liniștească părinți ai căror copii se aflau în situații critice. Insista mereu pe examenul clinic, pe elementele de semiologie clasică, pe anamneză atentă. Mereu ne spunea că aceste lucruri fac mai mult decât “o tonă de analize” și că întotdeauna când tratăm un copil trebuie să ne gândim la el ca și cum ar fi propriul nostru copil. Ne spunea mereu că nu poți fi pediatru fără să iubești copiii și că ei simt asta. Studia, chiar și acum, către finalul carierei, literatura de specialitate de fiecare dată când întâlnea un caz dificil. Ne spunea că “în meseria aceasta, dacă nu ai dubii, nu poți face performanță”.

Era un susținător vehement al nașterii pe cale naturală și promova, cu fiecare ocazie, alimentația naturală și vaccinarea. Transmitea mereu aceste mesaje, indiferent că avea în față pacienți, studenți, rezidenți sau medici. Era extrem de preocupat de ceea ce rămâne în urmă și de ceea ce va însemna pediatria în următoarele decenii.

Era o sursă inepuizabilă de povești de viață pe care le relata cu un umor fin, nu-mi aduc aminte multe zile în care să nu-l fi văzut zâmbind, chiar și în momente extrem de dificile.

Asculta muzică pe viniluri. Îi plăceau obiectele vechi, cu poveste. Iubea satul românesc, era fascinat de tradiții. Iubea Republica Moldova.

Domnul Profesor a lăsat în urmă o mare de zâmbete și un ocean de amintiri.

Conf. univ. dr. Smaranda Diaconescu

 

______________________________________________________________________________

 

Multe am învățat de la tata. Ne-a învățat principii de viață sănătoase. Am învățat de la el că, dacă alegi cariera de medic, doar pacientul contează”

Interviu cu conf. univ. dr. Ana Maria Ciubară, fiica prof. univ. dr. Marin Burlea

De ce credeți că tatăl dvs. a ales pediatria, ca specialitate?

Îmi este foarte, foarte greu să vorbesc despre tata la trecut. Pentru că, în primul rând, pentru mine e tata. Bărbatul acela înalt, hâtru, cu o voce inconfundabilă, impecabil în costum sau în blugi la modă. Da, mereu a fost în trend. Bărbatul acela care săruta mâinile doamnelor, indiferent de condiție, un gest considerat desuet în zilele noastre. Bărbatul acela cu privirea blândă și ghidușă care a lipsit multe nopți și zile de acasă, chiar și atunci când Moș Crăciun trecea pe la copiii lui. Pentru că fetița și băiatul lui erau sănătoși, rămâneau cu mama, dar la spital aveau nevoie de el mulți copii bolnavi, unii abandonați de părinți, pentru care era doctor, mamă și tată. Pentru fiecare dintre ei găsea o mângâiere, o îmbrățișare, un bănuț de buzunar. Așa cum spunea și el, a ales pediatria pentru că iubea foarte mult copiii. Se atașa cu ușurință de orice copil și îi dăruia toată dragostea și atenția sa, necondiționat. Spunea că pediatrul lucrează cu cele mai inocente, gingașe și frumoase ființe.  Că pediatria este o specialitate aparte, unică. El provenea dintr-o familie cu 4 copii, iar mama dintr-o familie cu 8 copii. Mama a rămas orfană de tată la vârsta de 5 ani. Cred că au fost suflete pereche! Dumnezeu a făcut ca, la 14 ani, să plece la 500 de kilometri de casă, din comuna Vidra, județul Ilfov, și să vină la studii, la Iași. Aici a cunoscut-o pe mama.

Cum era ca tată? Știu că mulți copii îi spuneau „Tata”… M-a impresionat o scenă televizată (în emisiunea lui Dan Negru), când Florentina,unul dintre copiii salvați de dumnealui – fetița hrănită până la 5 ani doar cu pufuleți, l-a strigat „Tata!”. Ați fost vreodată geloasă că era nu numai tatăl dvs., ci și tatăl atâtor altor copii, la spital?

Era un tată blând, afectuos, pus pe șotii și sever când era cazul. Chiar dacă venea obosit după nopți de gardă, zile întregi de stat în spital, de la conferințe sau congrese, se înviora când îi săream în brațe. Ne răsfăța, dar ne și dojenea atunci când mai greșeam. Ca orice copii! În firimiturile de timp liber pe care le avea mergeam cu el la săniuș, ne ducea la frizer, ne cumpăra ceea ce  mama ne interzicea. Probabil că o să afle și ea acum. Mergea la ședintele cu părinții, la deschiderile de an școlar. Țin minte că, micuță fiind, mă ducea la școală chiar și atunci când avea piciorul în gips. Nu am fost nicio clipă geloasă pe ceilalți copii, pentru că a știut să mă facă să înțeleg câtă nevoie aveau de el copiii bolnavi. Le știam poveștile! Să știți că unii foarte micuți, care au deschis ochișorii pe el, îi spuneau și „Mama”. Copii abandonați! Vă închipuiți ce era în sufletul tatei, el care spunea mereu că mama e cel mai nobil cuvânt din lume, cel mai important, că  mama este cea mai importantă ființă!

Care sunt principiile de viață pe care le-ați învățat de la dumnealui?

Multe am învățat de la tata. Ne-a învățat principii de viață sănătoase. Am învățat de la el că, dacă alegi cariera de medic, doar pacientul contează. Că nu e un sacrificiu dacă mergi la spital sâmbăta și duminica, sau chiar în miez de noapte, dacă situația o cere, pentru a-ți vizita pacienții.  Mi-a dezvoltat o fire independentă, ținea foarte mult la punctualitate și seriozitate. Mi-a transmis o vastă cultură muzicală și literară, el însuși fiind o adevărată enciclopedie. M-a învățat că nu poți fi în permanență un autodidact, că medicina adevărată se învață de la mentori. M-a învățat despre importanța contactului vizual în comunicare. Mi-a demonstrat că poți avea și o carieră frumoasă, dar și o familie. Că nu trebuie să-ți sacrifici cariera pentru familie, dar nici invers. Le poți gestiona pe amândouă. De altfel, așa a reușit să respecte jurământul făcut mamei: „Până când moartea ne va despărți”. Nu s-au sufocat, fiecare a respectat cariera celuilalt și, împreună, au avut grijă de familie. Din păcate, el a plecat prea repede, mai avea multe de făcut.

Când închideți ochii și vă gândiți la tatăl dvs., care este prima imagine pe care o vedeți? În ce ipostază?

Păstrez în minte privirea pe care o avea pe 3 octombrie, la Conferința Zilele Pediatriei Ieșene 2018, al cărei președinte a fost, iar eu am prezentat o lucrare. Stătea în primul rând și mă asculta. Era mândru, zâmbitor și foarte emoționat. Zâmbetul și mândria erau ale Prof. Univ. Dr. Marin Burlea. Emoțiile erau ale unui tată!

Ce ura cel mai mult în viață, care au fost regretele sau dezamăgirile cele mai mari? Dar cea mai mare dorință a sa, care a fost?

În vocabularul lui nu exista cuvântul ură. Existau neplăceri, dar nu ură. Mereu ne spunea că doar oamenii mici, mediocri, sunt capabili de ură, invidie și răzbunare. Că toate astea sunt cronofage și că sunt lucruri mult prea frumoase pe lumea asta în care merită să investim timpul. Pentru că a fost un om care a știut să iubească viața, nu s-a pierdut în lucruri nesemnificative, dovada fiind uriașa lui carieră. Cred că cele mai mari dezamăgiri pentru el au venit din partea unor oameni în care a crezut și în care a investit. Dar nu se plângea, nici nu avea când. Cea mai mare dorință a lui a fost să poată avea grijă în continuare de micuții pacienți.

Ce hobby-uri avea, care era refugiul dumnealui?

Tata era un mare colecționar de antichități, mergea prin târguri și cumpăra lucruri de calitate. De altfel, o parte din casa lui arată ca un veritabil muzeu. Era pasionat de mașini, îi plăcea mult să conducă, îl relaxa. Era un mare, mare meloman, asculta muzică la gramofon, pick-up sau magnetofon. Îi plăceau foarte mult imobilele de patrimoniu, stilul arhitectural românesc. Avea o mare slăbiciune pentru satul românesc, pentru țărani, el fiind un copil născut și crescut la țară până la 14 ani. Îi plăceau foarte mult covrigii de Buzău. Țin minte că, în urmă cu doi ani, înainte de Crăciun ninsese foarte mult și se înzăpeziseră drumurile. A făcut ce a făcut și a plecat la Buzău, să-și cumpere covrigi. Îi plăcea să-i înmoaie în zeama de la „chișcă”, asta-i amintea de mirosul Crăciunului din copilărie și de mama lui, de bunica. Îi plăceau călătoriile, citea foarte mult. Cum vă spuneam, era o adevărată enciclopedie. Romanul lui de suflet era „Cel mai iubit dintre pământeni”. Și el a fost unul dintre cei mai iubiți medici. Ne doare cumplit plecarea lui. Așa cum am mai spus, mă doare când mă gândesc la anii ce vin fără el, fiindcă la 69 de ani un medic nu este „dinozaur”, cum sunt etichetați specialiștii cu o vastă experiență, care încă mai profesează. Mai avea atâtea de făcut la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”, acolo unde și-a petrecut cea mai mare parte a vieții. Un semn de respect din partea autorităților, pentru medicul prin mâinile căruia au trecut peste 500.000 de copii, ar fi ca acest spital să-i poarte numele. În memoria lui, familia va înființa Fundația Prof. Univ. Dr. Marin Burlea – Îngerul Copiilor.

news@umfiasi.ro

news@umfiasi.ro

News@umfiasi.ro este portalul de știri al Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași.

Comentarii

Nu exista comentarii Fii primul care comenteaza acest articol!

Scrie un comentariu

Reguli pentru un dialog civilizat: Comentariile se vor incadra in tematica articolului si se vor referi la articol, si NU la autorul acestuia. Va rugam insistent sa folositi un limbaj civilizat si o limba romana curata si corecta. Comentariile care nu respecta aceste doua reguli simple NU vor fi publicate.

Campurile marcate cu * sunt obligatorii