“Reorganizarea rețelei de servicii medicale”
 este tema aleasă pentru cea de-a treia ediție a Conferinței Naționale de Farmacoeconomie și Management Sanitar care se va defășura la Târgu Mureș, în perioada 6-9 octombrie 2016.

cnfmsSimptomele unor probleme adânci izbucnesc în mod aleatoriu la suprafață, fără a se discuta obiectiv cauzele care stau la baza deficiențelor și nici soluțiile posibile. Încercările autorităților se concentrează, mai ales, pe tratamentul simptomatologic, pe acțiuni mai mult mediatice și pe menținerea unui echilibru fragil al sistemului, sperând să câștige timp până la următoarele alegeri. Obiectivul celei de a 3-a ediții a conferinței este să abordeze problemele de fond ale sistemului sanitar din România, paralel cu experiența altor țări din regiune”, explică demersul organizatorilor dr. László Lorenzovici, președintele CNFMS 2016.

Evenimentul este organizat de UMF Târgu Mureș și Asociația SURYAM, sub egida ISPOR România, Camera Deputaților – Comisia pentru Sănătate, Societatea Română de Farmacoeconomie, Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș – Centrul de Cercetare pentru Politici de Sănătate și Management.

Organizatorii anunță că ”ediția din acest an a Modului de Farmacoeconomie va aduce în prim plan experiența și expertiza specialiștilor din Ungaria în ceea ce privește rezultatele celor mai noi metode de tratament ale Hepatitei C în Ungaria. Dacă în România vorbim de introducerea rezultatelor cost-volum-rezultat pentru un singur medicament destinat tratamentului hepatitei C, în Ungaria se poate vorbi nu doar de existența a trei medicamente ci și de rezultate și comparații, introducerea tratamentului inovativ la vecinii de peste graniță fiind începută înaintea României”, iar Modulul de Management Sanitar ”va aduce în atenția participanților noutăți despre reacreditarea spitalelor, eficentizarea energetică, achizițiile publice, problemele specifice de management ale spitalelor de psihiatrie și imaginea spitalului în mass media”.

Alte subiecte care se vor dezbate în cadrul unor mese rotunde sunt ”politica privind stabilirea prețurilor la medicamente, taxa clawback și impactul ei pe termen mediu și lung, politica privind medicamentele generice în Europa Centrală și de Est, echitatea regulilor de finanțare și sustenabilitatea sistemului de finanțare în domeniul farmaceutic, dar și HTA în Europa Centrală și de Est”.

Invitații speciali sunt experți în managementul sanitar din România, Cehia, Slovacia și Ungaria.

La conferință vor mai participa peste 300 de directori de unități medicale, reprezentanți ai instituțiilor implicate in elaborarea politicilor publice și reprezentanți ai industriei medicamentelor.

Website: www.cnfms.ro