CEMEX – conferinta de inchidere a proiectului
30/06/2016
Ivona Burduja (13 articole)
0 comentarii
Distribuie

CEMEX – conferinta de inchidere a proiectului

Astăzi, 30 iunie 2016, la sediul CEMEX din str. Mihail Kogălniceanu nr. 9 – 13, în prezența unei numeroase audiențe, a avut loc Conferința de închidere a proiectului „Centru Avansat de Cercetare – Dezvoltare în Medicina Experimentală – CEMEX“.

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, prezent la eveniment, a felicitat echipa de proiect care a pus Iașul pe harta cercetării medicale de top atât din România, cât și din Europa. Participanții la eveniment, din care au făcut parte conducerea Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, membrii Senatului și cadre didactice ale universității, cercetători, studenți, dar și arhitecții și constructorii edificiului, au făcut un tur al laboratoarelor și sălilor CEMEX-ului.

În prezent, nici la nivel regional şi nici la nivel naţional, nu există o structură care să permită o abordare integrată coerent pentru studiile de medicină experimentală. În acest sens, centrul de cercetare CEMEX constituie o unitate de referinţă pe plan regional şi naţional, comparabilă cu structuri similare existente în ţările europene şi la nivel internaţional, cu care vor fi iniţiate relaţii eficiente de cooperare, ceea ce va plasa proiectul în rândul priorităţilor de dezvoltare biotehnologică a Regiunii NE.

Început în data de 13 martie 2014, proiectul “Centru Avansat de Cercetare-Dezvoltare în Medicina Experimentală – CEMEX“ este co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare nr. 635/12.03.2014, cod SMIS-CSNR 48880, încheiat cu Ministerul Educaţiei Naţionale în calitate de Organism Intermediar, în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”. Valoarea totală a proiectului este de 30.883.856 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 25.000.000 lei. Obiectivul proiectului este creșterea calității și eficienței activității de cercetare-dezvoltare în domeniul medical, în vederea îmbunătățirii serviciilor de sănătate și promovării competitivității economice cu impact în industria farmaceutică. (pentru detalii legate de proiect: www.cemex.umfiasi.ro)

Declarații:

Prof.Univ. Dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iasi:

„Orice universitate, din România și din lume, care își dorește cu adevărat să fie mai mult decât un simplu furnizor de diplome de absolvire, trebuie să urmărească permanent și să atingă două scopuri majore: asigurarea unui învățământ modern și eficient, dar și a unei cercetări de calitate, ale cărei beneficii să radieze dincolo de spațiul comunității universitare, în societate. CEMEX este un pas uriaș și decisiv pe care Universitatea de Medicină din Iași îl face în această direcție și estimez că va avea, în foarte scurt timp, un impact major asupra activităților de cercetare derulate în Universitatea noastră.”

Daniela Druguș, manager de proiect CEMEX:

„Auzim adesea în jurul nostru voci blazate care declamă: «Cercetarea adevărată costă bani! De unde bani, mai ales în România?». Nimic mai greșit. Cercetarea presupune investiții, într-adevăr, dar cercetarea adevărată, cercetarea de calitate, cercetarea racordată la nevoile pieței întoarce înzecit investiția făcută. Avem așadar șansa reală a unei prosperități solid fundamentate pe înalta tehnologie de care dispune CEMEX, în conjuncție cu oportunitățile de finanțare pe care le poate accesa acesta. Rolul nostru în transformarea acestei șanse în succes constă într-un aport inteligent și constant de imaginație și perseverență – doar așa vom reuși să valorificăm la maximum infrastructura și resursele pe care le deținem: cercetători profesioniști, echipamente și parteneriate.”

Prof.Univ. Dr. Dragoș Pieptu, coordonator științific CEMEX:

„Din punctul meu personal de vedere, CEMEX este rezultatul unui vis pentru care am lucrat si lucrez de 30 de ani, din prima zi în care am început să scriu lucrarea de diplomă la I.M.F. Iași, și îmi doream cu ardoare să pot lucra și eu, măcar o zi, într-un laborator de chirurgie experimentală. În cei 8 ani în care am lucrat la materializarea acestui vis am realizat că, de fapt, CEMEX este rezultatul unui cumul de vise: al d-lui. profesor Mungiu, al d-lui. profesor Tamba, al d-lui. profesor Iliescu și al multor altor zeci de studenți, doctoranzi, cercetători și profesori, unii cunoscuți, alții anonimi, care au visat să aibă un centru în care energia lor creatoare să fie consumată strict pentru fructificarea ideilor de cercetare.”

Prof.Univ. Dr. Vasile Astărăstoae:

„Ce înseamnă CEMEX pentru cercetarea științifică din România? Un lucru cu totul excepțional. Dacă ar fi sa fac o paralelă, CEMEX-ul este echivalentul laserului de la Măgurele, cu atât mai mult cu cât în Europa nu exista decât 4 centre similare. Doresc ca «nava amiral» numită CEMEX să obțină numai victorii și să contribuie consistent la afirmarea Universitații noastre ca actor principal în efortul național și european de cercetare în domeniul medical.”

Ivona Burduja

Ivona Burduja

Purtatorul de cuvant al Universitatii de Medicina si Farmacie "Grigore T. Popa" Iasi | Departamentul de Comunicare si Marketing Universitar | ivona.burduja@umfiasi.ro

Comentarii

Nu exista comentarii Fii primul care comenteaza acest articol!

Scrie un comentariu

Reguli pentru un dialog civilizat: Comentariile se vor incadra in tematica articolului si se vor referi la articol, si NU la autorul acestuia. Va rugam insistent sa folositi un limbaj civilizat si o limba romana curata si corecta. Comentariile care nu respecta aceste doua reguli simple NU vor fi publicate.

Campurile marcate cu * sunt obligatorii