Articole din Ivona Burduja
Absolvenții din acest an ai Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași vor face o nouă verificare a cunoștințelor acumulate până în prezent participând la simularea examenului de Rezidențiat, care va avea loc sâmbătă, 6 octombrie 2018, de
Vizita Ambasadorului Franței la UMF Iași
Excelenţa Sa doamna Michèle Ramis, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Franţei în România a făcut o vizită astăzi, 28 septembrie, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași. Excelența Sa a avut două întâlniri: prima, cu domnul Rector
Program de integrare a „bobocilor” la UMF Iași
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) din Iaşi organizează, în perioada 28 – 30 septembrie 2018, programul de integrare pentru studenţii din primul an, sub numele de „Orientation Days”. Evenimentul, aflat în acest an la a doua
La începutul săptămânii viitoare, în zilele de 24 și 25 septembrie 2018, se va desfășura, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, ședința Biroului Comitetului de Bioetică al Consiliului Europei. Biroul Comitetului de Bioetică al Consiliului
În perioada 20-22 septembrie, la Iaşi se desfăşoară cel de-al XVII-lea Congres al Societății Române de Obstetrică și Ginecologie. La eveniment participă specialişti în domeniul obstetricii şi ginecologiei atât din ţară cât şi din străinătate. Deschiderea oficială a congresului a
UMF Iași, la Târgul educațional de la Geneva
O delegație a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, formată din prof. univ. dr. Monica Hăncianu, prorector Relații Internaționale, și prof. univ. dr. Ionela-Lăcrămioara Șerban, decan al Facultății de Medicină, a participat, în perioada 11-14 septembrie
În acest week-end – 14-16 septembrie 2018 – la Centrul de Limbi Moderne al UMF „Grigore T. Popa” Iași, va debuta workshop-ul ”Norme şi principii de conduită morală şi profesională în mediul academic”, organizat în cadrul proiectulului ”Calitate în educaţie
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași (UMF Iași) împreună cu Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac” Iaşi (SCMU Iași) organizează, în perioada 10-14 septembrie 2018, Școala de Vară – „Elemente de toxicologie clinică în medicina
COMUNICAT DE PRESĂ: Școala de vară „Elemente de toxicologie clinică în medicina militară”
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași (UMF Iași) împreună cu Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac” Iaşi (SCMU Iași) organizează, în perioada 10-14 septembrie 2018, ŞCOALA DE VARĂ – „ELEMENTE DE TOXICOLOGIE CLINICĂ ÎN MEDICINA
Până miercuri, 29 august, se mai pot face cereri de cazare online pentru un loc în căminele Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa”. Perioada în care studenții UMF au putut să completeze cererea online și să-și depună actele