La începutul săptămânii viitoare, în zilele de 24 și 25 septembrie 2018, se va desfășura, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, ședința Biroului Comitetului de Bioetică al Consiliului Europei.
Biroul Comitetului de Bioetică al Consiliului Europei este format din șapte membri, dintre care un președinte și un vice-președinte. În prezent, președintele acestui birou este Prof. Univ. Dr. Beatrice Ioan, prorectorul UMF Iași, reprezentantul României, iar vice-președinte este Doamna Tesi Aschan, reprezentanta Suediei. Din Biroul Comitetului de Bioetică al Consiliului Europei mai fac parte Dr. Ritva Halila (Finlanda), Prof. Univ. Dr. Miguel Oliveira da Silva (Portugalia), Prof. Univ. Dr. Constantinos Phellas (Cipru), Dr. Givi Javashvili (Georgia) și Doamna Maria Concepción Martin Arribas (Spania). La întâlnirea găzduită de UMF Iași vor participa, din partea Secretariatului Comitetului de Bioetică, Doamna Laurence Lwoff – șefa unității de Bioetică a Consiliului Europei și domnul Lee Hibbard – membru al secretariatului.
„Suntem onorați că Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” este gazdă pentru o întâlnire de asemenea calibru – ședința Biroului Comitetului de Bioetică al Consiliului Europei. Doamna Laurence Lwoff – șefa unității de Bioetică a Consiliului Europei – a mai fost oaspetele Universității noastre anul trecut, când s-au împlinit 20 de ani de când statele membre ale Consiliului Europei au semnat Convenția europeană privind drepturile omului în biomedicină, cunoscută sub numele de Convenția de la Oviedo.” a declarat Prof.Univ. Dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.
Comitetul de Bioetică al Consiliului Europei este subordonat Comitetului Director pentru Drepturile Omului (CDDH) al Consiliului Europei și este format din reprezentanți ai guvernelor celor 47 de state membre ale Consiliului Europei, fiind experți în diferite domenii, inclusiv drepturile omului, biologie și medicină, asigurând o componență multidisciplinară ce este esențială pentru dezbaterile bioetice care au loc în cadrul acestui comitet.
Principalele sarcini ale Comitetului de Bioetică sunt: realizarea re-examinărilor regulate prevăzute în Convenția de la Oviedo și în protocoalele sale adiționale, dezvoltarea principiilor stipulate în Convenția privind Drepturile Omului și Biomedicina, luând în considerație și cazurile relevante ale Curții Europene pentru Drepturile Omului, implementarea acestor principii, precum și evaluarea provocărilor etice și legale ale progreselor în domeniul biomedical. În realizarea obligațiilor sale, Comitetul de Bioetică al Consiliului Europei cooperează cu Uniunea Europeană și alte comitete interguvernamentale pentru a asigura consistența documentelor normative elaborate.
Comisia de Bioetică a Consiliului Europei desfășoară următoarele activități:
– Elaborarea unui protocol adițional la Convenția de la Oviedo pentru protejarea drepturilor și demnătății persoanelor cu boli psihice privind internarea involuntară și tratamentul involuntar;
– Pe baza rezultatelor conferinței organizate în octombrie 2017 cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a Convenției de la Oviedo, este în curs de elaborare un Plan strategic de acțiune privind drepturile omului și noile tehnologii;
– Realizarea unui curs privind principiile esențiale destinate protejării drepturilor omului în domeniul biomedical, destinat specialiștilor din domeniile legal și medical (în cadrul programului HELP- https://www.coe.int/en/web/help/home );
– elaborarea unui ghid pentru promovarea dezbaterii publice privind provocările față de drepturile omului în contextul progresului în domeniul științei și noilor tehnologii.
Mai multe informații la: https://www.coe.int/en/web/bioethics/dh-bio