Vineri, 26 mai, are loc pentru al cincilea an consecutiv “Marșul absolventului”, eveniment din cadrul FIE, dedicat studenților în ani terminali de la universitățile ieșene. Studenții UMF-iști din anul VI se vor alătura colegilor lor de la ora 17.15, de la Casa de Cultură a Studenţilor. Vor mărșălui pe traseul Fundaţie – Gavriil Muzicescu – Piaţa Unirii – Ştefan cel Mare şi Sfânt – Esplanada Casa Patrată, acolo unde se vor reuni cu studenţii de la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”, la ora 17.45. La ora 18.00 coloanele studenților de la toate universitățile din Iași, reunite pe Esplanada Casei Pătrate, vor intra în Piaţa Palatului Culturii, pe melodia Gaudeamus Igitur, unde vor ţine discursuri rectorii universităţilor, reprezentanţi ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și ai Primăriei Municipiului Iaşi.
După aceste momente urmează un super concert, pe scena din Piața Palatului Culturii, de la ora 19.30, cu Ovidiu Lipan Țăndărică, trupa Bosquito, Irina Rimes și trupa VUNK.
Traseul Marșului Absolvenților
- la ora 16.30 coloana absolvenţilor de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” va pleca din Agronomie
- la ora 17.00 se întâlnesc cu studenţii Universităţii „Al. I. Cuza” pe Bulevardul Carol I.
- la ora 17.15 absolvenţii se întâlnesc la Casa de Cultură a Studenţilor cu colegii lor de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” şi Universitatea de Arte „George Enescu”.
- toţi vor parcurge traseul Fundaţie – Gavriil Muzicescu – Piaţa Unirii – Ştefan cel Mare şi Sfânt – Esplanada Casa Patrată, acolo unde se vor reuni cu studenţii de la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”, la ora 17.45
- la ora 17.15 studenţii politehnişti se întâlnesc, în parcarea Facultăţii de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului, de unde se vor îndrepta spre Casa Pătrată, pe traseul B-dul Tudor Vladimirescu – Elena Doamna – Hotel Europa – Anastasie Panu – Casa Patrată.
- la ora 18.00 coloanele studenților de la toate universitățile din Iași, reunite pe Esplanada Casei Pătrate, vor intra în Piaţa Palatului Culturii, pe melodia Gaudeamus Igitur, unde vor ţine discursuri rectorii universităţilor, reprezentanţi ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și ai Primăriei Municipiului Iaşi.