S-a dat startul înscrierilor la concursul de rezidențiat
Concursul de intrare în rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie se va desfășura duminică, 15 noiembrie 2020. În acest an, Ministerul Sănătății va scoate la concurs 6513 locuri și 443 de posturi.
Înscrierile pentru concurs se fac prin direcțiile de sănătate publică, respectiv prin ministerele cu rețea sanitară proprie. Dosarele de concurs vor fi depuse prin poștă sau servicii de curierat în perioada 8-20 octombrie 2020, inclusiv data poștei.
Tematica și bibliografia au rămas neschimbate pentru domeniul medicină, față de sesiunea anterioară, iar la domeniile medicină dentară și farmacie există modificări atât la tematici, cât și la bibliografie.
Tematica și bibliografia, domeniul Medicină
Tematica și bibliografia, domeniul Medicină Dentară
Tematica și bibliografia, domeniul Farmacie
Concursul se desfășoară sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul, pe o durată de 4 ore. Întrebările sunt diferite, în funcție de domeniu. Alegerea unui loc sau post este condiționată de obținerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim realizat la nivel național pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu. Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obținut, în limita locurilor/posturilor publică.
„Ultimul an a fost dificil pentru toată lumea, dar absolvenții noștri au reușit să se adapteze și să treacă cu brio peste toate obstacolele. Sunt convins că vor obține rezultate bune la concursul de intrare în rezidențiat, care să le permită alegerea specialității dorite. De-a lungul anilor de facultate au acumulat o bază de cunoștințe solide, pe care își vor clădi, de-acum înainte, cariera. Le doresc mult succes!”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
Mai multe amănunte despre concursul de rezidențiat, AICI