În perioada 10-14 aprilie, Iașul va găzdui cea de-a VIII-a ediție a conferinței „Primăvara Dermatologică Ieşeană”, organizată de către Asociaţia Dermatologilor din Moldova, sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, Colegiului Medicilor, Colegiului Farmaciștilor,  Societății de Medici și Naturaliști și Spitalului „Sf. Spiridon”, Iași. Manifestarea științifică se va desfășura la Hotel Internațional.

Conceptul acestei manifestări ştiinţifice este unul inovator şi avangardist, iniţiatorii fiind pionieri, în urmă cu 8 ani, în crearea unui cadru interdisciplinar pentru abordarea extinsă a acelor boli dermatologice ce necesită, pentru o corectă şi completă rezolvare, munca în echipă a mai multor specialităţi medicale.

Pregătim un eveniment de o înaltă ținută științifică, tema centrală fiind <Dermatologia la interfața cu alte specialități>. Afirmația este argumentată de prezența unor nume sonore ale dermatologiei si medicinei românesti si internaționale. Programul științific va urmări principiul modern al interdisciplinarității și va fi susținut exclusiv de keynote speakers”, a precizat prof. univ. dr. Daciana Brănişteanu, preşedintele Asociaţiei Dermatologilor din Moldova şi co-preşedinte al Primăverii Dermatologice Ieşene 2019, alături de prof. univ. dr. Simona Roxana Georgescu, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.

Ediţia din acest an îi are ca preşedinţi de onoare pe prof. univ. dr. Lăcrămioara Ionela Şerban (decanul Facultăţii de Medicină a Universităţii „Grigore T. Popa” din Iași), profesor emerit Andrew Nicolaides (Imperial College, Londra), prof. univ. dr. Torello Lotti (Universitatea „Guglielmo Marconi”, Roma), prof.  univ. dr. Aristidis Tzatzakis (Universitatea din Creta) şi prof. univ. dr. Niazi Kuszrow (Universitatea Emory, Atlanta, SUA).

Au confirmat prezenţa 30 lectori din opt ţări (Italia, Grecia, Marea Britanie, Austria, Canada, India, SUA și Franța), precum și peste 70 de lectori din România, nume consacrate ale dermatologiei și medicinei.

Printre temele ce vor fi abordate se numără psoriazisul, boala venoasă cronică, vitiligo, patologia cutanată tumorală, tehnici de chirurgie dermatologică, maladii transmisibile sexual, psihodermatologie, dermatozele alergice, colagenozele, îmbătrânirea cutanată şi tehnicile moderne antiaging, dermatopediatrie, noutăţi terapeutice dermatologice etc.

Website: https://primaderma.ro/