Volumul coordonat de conf. univ. dr. Elena Toader –  „Riscul pentru malpraxis în actul medical (2017)”, apărut la Editura „Gr. T. Popa”, a fost recompensat ieri, 8 octombrie, cu premiul „Dimitrie Cantemir pentru cartea universitară și academică” la Târgul de Cărți și Arte Frumoase „Arca lui Gutenberg”, desfășurat la Palas Mall.

Tot ieri a avut loc și lansarea volumului, la care au participat conf. univ. dr. Elena Toader, coordonatoarea volumului, prof.univ.dr.Tudorel Toader, ministrul Justiției, prof.univ.dr. Vasile Astărăstoae – fost rector al UMF Iași și copreședinte al Conferinței Naționale „Riscul pentru malpraxis în actul medical“, prof.univ.dr. Eugen Târcoveanu, directorul Editurii „Gr. T. Popa”, prof.univ.dr. Vasile Cepoi, preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, dr. Liviu Stafie, directorul executiv al DSP Iași și  prof. Viorica Scutariu, directorul Bibliotecii UMF Iași.

Volumul aduce în prim plan malpraxisul medical sau neglijența medicală, indiferent de terminologia, de aria geografică de referință sau domeniul medical ce presupune încălcarea, prin multiple modalități, a regulilor profesionale în raport cu „standardul de îngrijire” oferit de alți medici în circumstanțe similare. Considerat un act de neglijență în exercitarea atribuțiilor profesionale ale personalului medical care dăunează unui pacient, malpraxisul medical, prin natura și gravitatea consecințelor, afirmă datoria personalului medical de a evalua cele mai mici riscuri printr-o atitudine prudentă și printr-o tehnică de acuratețe.

Riscul de malpraxis medical în România este unul crescut, imprevizibil, atât din cauza mentalităților din societatea românească, cât și atitudinii autorităților – fie că sunt din domeniul sanitar sau juridic. După toate cercetările care s-au făcut, frica de malpraxis determină, pe de o parte, migrația medicilor –  47% dintre medici spun că au plecat din România din cauza acestei reglementări defectuoase și în același timp încurajează o medicină defensivă, ultracostisitoare și păgubitoare în același timp pentru pacienți. Un asemenea volum care vorbește despe riscurile de malpraxis era și normal să fie premiat, deoarece adună la un loc juriști, reprezentanți ai societăților de asigurări, medici, încercînd să arunce o punte între prăpastiile care există între aceste profesii. Juriștii creează o iatrogenie juridică, prin modul în care interpretează malpraxisul sau mai bine zis nu cunosc conținutul real a ceea ce înseamnă malpraxis, societățile de asigurări nu acoperă acest risc de malpraxis, iar medicii sunt în același timp și revoltați și frustrați și sunt determinați să recurgă la tot felul de artificii pentru a se proteja de malpraxis”, a subliniat prof.univ.dr. Vasile Astărăstoae.

Anul acesta a fost unul bun pentru editura noastră, pentru că a debutat cu dreptul: în vară am câștigat un premiu la Librex, cu „Pericolul neisprăviților”, editată de dr. Richard Constantinescu, în urmă cu o săptămână, volumul „Manifestări neurologice în bolile cardiovasculare”, coordonat de prof.univ.dr. Cătălina Arsenescu Georgescu, prof.univ.dr. Grigore Tinică, prof.univ.dr. Doru Baltag și asist.dr. Delia Șalaru a luat un premiu la „Zilele Recoltei Editoriale”, iar acum conf.univ.dr. Elena Toader a primit acest premiu special, la Arca lui Gutenberg”. Cartea este un rezumat al celei de-a treia conferințe despre malpraxis care a avut loc la Iași. Este evident caracterul multidisciplinar, pentru că la acest volum coordonat de doamna profesor Toader au contribuit nu numai medici de diferite specialități, dar și juriști”,a declarat prof.univ.dr. Eugen Târcoveanu, directorul Editurii „Gr. T. Popa”.

La cea de-a treia ediție a Târgului „Arca lui Gutenberg”, organizat de Librăriile Sedcom Libris în perioada 4 – 8 octombrie 2017, la parterul Atriumului Palas Mall, au participat peste 80 de expozanţi din întreaga ţară şi din Republica Moldova.