Interviu cu prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea, de la Universitatea de Medicină și Farmacie” Carol Davila din București, director ştiințific, şef Departament de Neurochirurgie, Spitalul Sanador, București”, fost președinte al Societății de Neurochirurgie din România. Profesorul Ciurea a realizat peste 20.000 de operații pe creier, din care jumătate la copii.

“Cu ocazia lansării cărţii „Călătorii în centrul gândirii”, am fost inspirată de persoanele invitate şi de experienţa  lor profesională. Este vorba de oameni de vază ai chirurgiei româneşti- neurochirurgi care, prin abilitatea şi dăruirea lor, au salvat vieţi şi au schimbat în bine destinele multor pacienţi. Astfel, am considerat că un interviu cu autorul cărţii, profesor doctor Alexandru Vlad Ciurea, reprezintă o ocazie inedită, atât pentru mine, cât şi pentru colegii mei, viitori medici şi, cine ştie, chiar neurochirurgi, de a afla mai multe informaţii despre această specializare. Afirm acest lucru deoarece cred în ideea că un tânăr student poate primi cele mai bune şi mai competente sfaturi de la o persoană care deja a parcurs drumul pe care acesta doreşte să îl înceapă” (Cornelia Maria Glodeanu, studentă în anul V la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași)

 

Cornelia Maria Glodeanu: Ce v-a determinat să alegeţi neurochirurgia ca specializare şi de unde aţi găsit motivaţia de a continua în această ramură destul de dificilă şi solicitantă?

Alexandru Vlad Ciurea: Exact cum am scris în carte, a fost o pură întâmplare, întrucât am dorit să fac o specialitate chirurgicală mai fină – precum oftalmologia. După ce am dat examenul de medic rezident pe Centrul Universitar Bucureşti, am reuşit să obţin un post la Spitalul Clinic Gh. Marinescu, specializarea neurochirurgie, fiind convins că într-un an voi părăsi acest domeniu.

Ce dificultăţi aţi întâlnit pe parcursul carierei şi cum aţi reuşit să le depăşiţi?

Dificultăţi întâlnesc tot timpul. Nu există nimic drăguţ, frumos şi tapetat cu diamante. De multe ori am evoluat chiar conform unei lucrări, un pas înainte şi doi paşi înapoi. Nu regret, nu mă vait. Fiecare insucces m-a întărit.

Care consideraţi că este cel mai dificil lucru legat de specializarea dumneavoastră şi ce vă displace cel mai mult la aceasta (dacă există un asemenea lucru)?

Cel mai mult îmi displace lenea şi indolenţa colaboratorilor şi a medicilor neurochirurgi. Neurochirurgia evoluează, mulţi dintre colaboratori nu se upgradează şi mai grav este că se operează „după ureche”. Neurochirurgul român se apucă repede de un lucru nou şi se lasă repede.

În acelaşi timp, care aspecte din neurochirurgie va captivează?

Neurochirurgia tumorală, neurochirurgia pediatrică plus cea malformativă, neurochirurgia vasculară cerebrală.

Care sunt realizările care v-au adus cea mai mare mulţumire sufletească?

Tratatul de Neurochirurgie în două volume, 2010, respectiv 2011. Cele două brevete înregistrate la OSIM, Unidren şi Michelangelo, crearea Centrului de Excelenţă de Neurochirurgie în 2005, realizare a celor 38 de tratate, monografii, dintre care una în NYC.

Dumneavoastră sunteţi cel care aţi adus pentru prima dată în ţară noastră aparatul Gama Knife, în perioada în care în Europa existau doar 10 astfel de aparate. Cum a îmbunătăţit acesta rata de supravieţuire a pacienţilor cu leziuni cerebrale?

GKS-ul este o metodă de atac şi stafidire/distrugere a leziunilor intracerebrale mici, tip AVM, tip metastază etc. Progresul este extraordinar, întrucât nu se deschide cutia craniană şi, într-o singură şedinţă, se poate obţine un rezultat major, cu păstrarea stării de conştienţă. Corect, supravieţuirea a fost impresionantă în următoarele: metastaze, tumori mici intracerebrale, în vindecare totală, în AVM, în neurinoame de acustic şi meningioame mici.

Cum vi s-a schimbat percepţia despre neurochirurgie din anii rezidenţiatului până acum?

În timpul rezidenţiatului eram un soldat disciplinat, sculându-mă în zori şi culcându-mă noaptea târziu, executând ca un robot cerinţele celor din jur. Pe vremea aceea nu exista să răspunzi cuiva, sau să spui „nu”. Numai dorinţa te scotea din impas. Avantajul a fost că plaja de lucru la neurochirurgie Bucureşti era foarte largă, iar intrarea în operaţii şi activitatea de hands-on era extraordinară plus stimulativă. În plus, prof. C. Arseni, dacă te vedea muncind, te aprecia foarte mult.

Ce diferenţiază un neurochirurg mediocru de un neurochirurg foarte bun?

Neurochirurgul mediocru are numai privirea asupra OB-ului (orgoliu şi buzunar). Neurochirurgul bun are o deschidere mai largă, iar puţinii neurochirurgi foarte buni circulă, se chinuiesc, prezintă lucrări şi împletesc activitatea clinică, operatorie, cu cea didactică.

Care sunt obstacolele pe care un neurochirurg e nevoit să le depăşească pentru a ajunge la un nivel înalt al activităţii profesionale?

Să nu doarmă mult, să aibă un regim drastic, să se culce la orele 22.00, să se trezească la 5:00 dimineaţa, să folosească orice moment pentru a-şi odihni mintea – tren, avion, oriunde, să citească tot timpul în specialitate, să nu posede adevărul absolut, să îl asculte şi pe celălalt, să aibă un limbaj cât mai academic, să aibă o ţinută întreţinută, să nu refuze niciun dialog, prezentare, media şi nici pe studenţi. Ultima dată am fost la CIMSC şi va apărea în Medica Academica ceea ce s-a întâmplat acolo.

Ce anume din  neurochirurgie o transformă într-o specializare deosebită? Există concepţii false despre neurochirurgie?

Am să răspund cu fraza unui domn din Ankara care, la un congres european (unde eram singurul neurochirurg român prezent) a spus „Mă ridic în picioare în faţa singurei specialităţi chirurgicale care poate să atingă, să opereze şi să vindece creierul uman”.

Doamna Dr. Sofia Ionescu a operat un copil în comă, iar a doua zi acesta alerga pe culoar, deci se poate.

Mulţi studenţi de la medicină sunt interesaţi de această specializare, unii aleg această facultate tocmai pentru că îşi doresc să devină neurochirurgi. Există în ţara noastră posibilităţi de cercetare în neurochirurgie?

Pentru studenţi recomand cercurile de neurochirurgie din Iaşi, precum și grupurile de discuţie cu cei entuziaşti în domeniu – există în fiecare Centru Universitar asemenea personalităţi: Dr Bogdan Iliescu are „Conferinţa de Creier” la Iaşi – sper că anul asta mă invită. În continuare, cred că centrele mari stundentești trebuie să prezinte aceste cercuri pentru răspândirea neurochirurgiei.

În general, fiecare om îşi alege în viaţă un mentor, ale cărui realizări îl inspiră şi îl determină să urmeze o anumită cale în viaţă, să exceleze într-un anumit domeniu. Care sunt mentorii dumneavoastră şi cum v-au influenţat aceştia pe parcursul carierei dumneavoastră?

Da. Mentorii mei au fost general dr. Mircea Olteanu, unchiul meu, profesor de oftalmolgie, elegant, frumos, îndemânatic şi extrem de politicos cu toată lumea- chirurg oftalmolog de excepţie; prof. dr. Constantin Arseni, dur, irascibil, urâcios, încăpăţânat, deştept, cu o memorie de elefant, cu o putere de lucru de 19 ore pe zi. L-am prins în ascensiune, când diagnosticul se punea clinic şi operam numai după indicaţiile profesorului. Te aprecia şi te ridica, te făcea doctor în ştiinţe, autor de cărţi şi te trimitea în străinătate, ceea ce am făcut şi fac cu colaboratorii mei. Prof. Dr Madjit Samii prin totul – îndemânare, fascinaţie, diplomaţie, putere de lucru, amabilitate, pentru care nu contează timpul, viaţa lui, orele şi are timp de familie.

Cum arată o zi banală din viaţă dumneavoastră? (acest lucru i-ar interesa foarte mult pe studenţii care îşi doresc să devină neurochirurgi)

Întrebaţi-o pe domnişoara Oana, asistenta mea.

Deoarece am dorit ca acest interviu să fie complet, am luat legătura cu Oana Focşa, asistenta domnului profesor. Răspunsul acesteia este următorul:

„Programul domnului profesor este același, în fiecare zi: la orele 7, dumnealui intră pe uşa spitalului şi, foarte cumsecade, salută colegii care îi ies în cale. Este foarte revigorat, întrucât primul lucru pe care îl face când iese din casă este să meargă la o plimbare scurtă, dar eficientă pentru creier. În momentul în care se aşază la birou, îşi deschide caietul şi începe să îşi pună ideile pe hârtie.

Dar pentru dumnealui nu există o zi obişnuită: în fiecare zi există neurochirurgie. Consultă, operează, îşi face lucrările pentru congresele la care urmează să participe, aleargă prin spital pentru a-şi vedea pacienţii, discută cu doctoranzii s.a.m.d. Avem în cabinet sute de cărţi din care se inspiră şi, ulterior, îi vin idei, pe care bineînţeles că face cu tot dinadinsul să le pună în practică…şi reuşeşte.

După ce ni termină programul de consultaţii, adică la orele 17:00, domnul profesor rămâne în continuare pentru a continua lucrările, pentru a da un interviu, pentru a scrie încă un capitol la cartea în lucru sau pentru a opera. A doua zi de dimineaţă, când intră pe uşa cabinetului, primul lucru pe care îl face este să îmi spună cum a decurs operaţia şi că pacientul este bine. Domnia sa niciodată nu se grăbeşte! Asta este şi vorba sa „Nu ne grăbim că iese prost!”

Care ar fi sfaturile pe care le-aţi da studenţilor din întreaga ţară? Pe ce ar fi bine să se axeze în anii studenţiei şi ai rezidenţiatului?

Sunteţi ca nişte mici bureţi care trebuie să descopere ştiinţa. Atât timp cât sunteţi tineri, învăţaţi, dar numai din lucruri clasice, nu sofisticate. Pentru neurochirurgie, din manualele de studenţi şi tratatele publicate în limba română. Legat de domeniul care vă atrage, este bine să vă faceţi capitole de studiu din timp.

Provocaţi discuţii ştiinţifice cu orice fel de ocazie. Chiar dacă sunteţi la cofetărie, la o terasă etc.

Exemplu: Cum se poate deschide cutia craniană astăzi, pentru a scoate un cheag de sânge? Metode…….

Cum se poate scoate o tumoră cerebrală fără a leza centrii vorbirii?

Ce înseamnă DTI?

Ce înseamnă minim invaziv?

Ce înseamnă GKS?