UMF Iași, în clasamentul The Times Higher Education University Impact Rankings 2020

apr. 23, 2020 | @ Academic | 0 comentarii

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași este din nou prezentă în clasamentul The Times Higher Education University Impact Rankings, ajuns la cea de a doua ediție și dat publicității pe 22 aprilie 2020. În acest an, în clasamentul global, UMF Iași ocupă pozițiile 401-600, din 766 de instituții de învățământ superior din 85 de țări. În clasamentul referitor la obiectivul Sănătate și bunăstare, care cuprinde 620 de universități din 80 de țări, UMF Iași ocupă locul 28.

Lista este condusă de Universitatea James Cook din Australia, urmată de Universitatea din Leeds (Marea Britanie) și Universitatea din Auckland (Noua Zeelandă). Japonia este cea mai reprezentată națiune în clasament, cu 68 de instituții, urmată de Rusia, cu 49 și Turcia, cu 40 de universități.

 „Prezența noastră în The Times Higher Education University Impact Rankings ne onorează, pentru că strategia și misiunea Universității noastre se extind dincolo de diseminarea cunoștințelor, ajungând la responsabilitatea socială, la bunăstarea și îmbunătățirea condițiilor de viață ale semenilor noștri. Iar ocuparea poziției 28 la indicatorul Sănătate și bunăstare certifică implicarea UMF Iași în cele mai sensibile probleme ale comunității, mai ales în aceste vremuri dificile, când traversăm o criză sanitară extrem de gravă. Sunt mândru de toți membrii familiei UMF Iași și sper ca acest rezultat să-i încurajeze și să-i determine să obțină rezultate și mai bune în cele mai prestigioase clasamente mondiale”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.

Cele 17 Obiective pentru Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite

The Times Higher Education University Impact Rankings este singurul clasament internațional de performanță care evaluează universitățile în baza Obiectivelor Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă. Realizatorii clasamentului utilizează indicatori atent calibrați pentru a oferi comparații complete și echilibrate în trei domenii largi: cercetare, activități de sensibilizare și administrare.

Dacă în prima ediție (2019) a clasamentului Times Higher Education University Impact Rankings s-au analizat doar 11 dintre cele 17 Obiective pentru Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite (United Nations Sustainable Development Goals – SDG), anul acesta s-au evaluat toate:  SDG 1 – Fără sărăcie, SDG 2 – Foamete ”zero” , SDG 3 – Sănătate și bunăstare, SDG 4 – Educație de calitate, SDG 5 – Egalitatea de gen, SDG 6 – Apă curată și sanitație, SDG 7 – Energie curată la prețuri accesibile, SDG 8 – Muncă în condiții decente și creștere economică, SDG 9 – Industrie, inovație și infrastructură, SDG 10 – Reducerea inegalităților, SDG 11 – Orașe și comunități durabile, SDG 12 – Consum și producție responsabile, SDG 13 – Acțiune climatică, SDG 14 – Viața acvatică, SDG 15 – Viață terestră, SDG 16 – Pace, justiție și instituții eficiente și SDG 17 – Parteneriate pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă.

Universitățile care au furnizat date despre Obiectivul 17 și cel puțin alte trei obiective au fost incluse în clasamentul general. Scorul final al unei universități în clasamentul general se calculează prin combinarea scorului său în SDG 17 cu primele trei scoruri din cele 16 SDG-uri rămase. SDG 17 reprezintă 22% din scorul global, în timp ce celelalte SDG-uri au o pondere de 26%. Aceasta înseamnă că diferite universități sunt punctate pe baza unui set diferit de SDG-uri, în funcție de concentrarea acestora.

Locul 28 la obiectivul Sănătate și bunăstare

În acest an, România a fost reprezentată, în afară de UMF Iași, și de alte șase universități din România: Universitatea din București (pozițiile 201–300), Academia de Studii Economice din București (pozițiile 201–300), Universitatea Transilvania din Brașov (301–400), Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (pozițiile 401–600), Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș (401–600) și Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” (poziția 601+). 

În clasamentul referitor la obiectivul Sănătate și bunăstare, UMF Iași se situează pe primul loc în țară, ocupând poziția 28, urmată de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș (poziția 201-300) și  Universitatea din București (poziția 401-600).

La obiectivul Educație de calitate, lista cuprinde 676 de universități din întreaga lume, din România fiind prezente Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș și Universitatea Transilvania din Brașov (pozițiile 201-300), Universitatea din București (301 -400) și Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Academia de Studii Economice din București și Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (pozițiile 401- 600).

În ce privește Egalitatea de gen, lista cuprinde 548 de universități, România fiind reprezentată prin șase insituții de învățământ superior: Academia de Studii Economice din București, pe locul 52, Universitatea din București și Universitatea Transilvania din Brașov (pozițiile 101 – 200), Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu (201-300), Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și Universitatea „Babeș-Bolyai” (pozițiile 301-400)

Și la indicatorul Industrie, Inovare și infrastructură, într-o listă care cuprinde 494 de universități, regăsim Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj Napoca și Academia de Studii Economice din București în intervalul 101-201 și Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași pe poziția 401+.

Indicatorul Parteneriate pentru obiective vizează modalitățile mai largi în care universitățile sprijină Obiectivele de Dezvoltare Durabilă prin colaborarea cu alte țări, promovarea celor mai bune practici și publicarea datelor, lista cuprinzând 807 de univehgggrsități. La acest obiectiv, UMF Iași ocupă pozițiile 401-600, primele locuri în România fiind ocupate de Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj Napoca, Universitatea din București și Universitatea Transilvania din Brașov (pozițiile 201-300), urmate de Academia de Studii Economice din București (301-400) și Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” (poziția 601+).

https://www.timeshighereducation.com/rankings/impact/2020