În urmă cu trei ani, afirmați într-un interviu următoarele: „Îmi doresc ca, la sfârșit de mandat, să-mi pot privi colegii în ochi cu sentimentul că mi-am ținut toate promisiunile”. Iată, vă aflați acum la final de mandat și vreau să vă întreb cum vă simțiți după acești patru ani.

Mă simt foarte bine, sunt foarte mulțumit de ceea ce am realizat până acum și pot oricând să-mi privesc colegii în ochi cu mândrie și să recunosc că ceea ce mi-am propus în primul mandat am reușit. Bineînțeles că unele lucruri nu au putut fi rezolvate sau au fost amânate din cauza unor constrângeri birocratice sau legate de legislația în vigoare.

Finalul de an a fost unul special, pentru că UMF a sărbătorit 140 de ani de existență. Cred că a fost emoționant pentru dvs., pentru că am văzut că ați povestit că ați mai prins universitatea în acastă postură jubiliară, pe când erați student în anul al III-lea. Bănuiesc că în timpul studenției nu v-ați gândit că o să ajungeți să fiți rector, aveați alte gânduri legate de carieră.

Foarte emoționant. Eram student în anul III. Atunci mă gândeam doar să termin facultatea, eram un student cu o situație financiară extremă de modestă. După un an am cunoscut-o pe soția mea și în 1981 m-am căsătorit. Nu, nu visam că o să ajung vreodată rector, de fapt niciodată nu m-am gândit. Când am terminat facultatea am plecat la Brașov, mi-am făcut stagiatura și intenția mea era de a face chirurgie. De fapt, din anul II de facultate mi-am dorit să fac chirurgie. Am lucrat mult în chirurgie la Brașov și rămâneam acolo dacă Brașovul ar fi scos post. Când am ajuns la Iași, am venit pe rețea, secundar la a III-a Chirurgie, dar nu aveam nicio treabă cu învățământul. După un an, profesorul Dragomir m-a chemat și mi-a zis: „Uite, vreau să te trimit în Anglia, dar pentru asta trebuie să intri la Universitate”, pentru că era o colaborare cu UMF-ul. Și a trebuit să susțin din nou exact același examen pe care l-am dat când am intrat în secundariat, și m-am apucat de învățat igiena laptelui, cardiologie, medicamente și tot ce vrei. Am dat concursul și am intrat asistent la UMF. Dar procesul didactic mi-a plăcut de la început.

 

„Când intrai în Ministerul Educației și spuneai de unde ești, de la UMF Iași, lumea își punea mâinile în cap”

Au trecut încet, repede acești patru ani de mandat? Cum a curs timpul pentru dumneavoastră din poziția de rector al UMF?

Aș putea spune că primul an a trecut încet, dar ultimii ani au trecut extrem de repede…

Primul an a fost de acomodare?

A fost și de acomodare, dar și extrem de dificil. Încerc mereu să fac un exercițiu de memorie și să mă gândesc cam cum era universitatea în 2015, pentru că diferența nu a fost mare între 2015 și prima jumătate a anului 2016, dacă ne referim la imaginea Universității. Nu aș vrea să o compar cu o regiune afectată de război, însă trebuie să recunoaștem că, la capitolul imagine, Universitatea stătea extrem de prost. Extrem de prost. Erau rupte toate legăturile cu universitățile importante din țară, Universitatea era măcinată de procesele în derulare, DNA-ul era prezent în mod obișnuit în universitate, erau anchete peste anchete, cadrele didactice nu mai știau cine le conduce, care este rector, care este prorector, se schimbau prorectorii între ei, a fost un rector interimar, unul a fost demis… Apoi a fost rușinea cu admiterea, când a fost grav afectat procesul de admitere. Comisia ARACIS venită pentru evaluarea obișnuită, care se face o dată la cinci ani, era aici în momentul în care rectorul a fost demis, din cauza problemelor legate de admiterea studenților străini. Membrii ARACIS și-au strâns lucrurile și au plecat în timpul evaluării, pentru că nu mai aveau cu cine discuta. Universitatea era fără calificativ de evaluare, se crease un climat de neîncredere, iar condițiile erau cele care erau în 2015. De asta mi s-a părut foarte greu primul an de mandat, pentru că a trebuit să mă lupt foarte mult. În primul rând am abordat aspectul imaginii. A fost primul obiectiv major cu care am început rectoratul. Țin minte și acum că în martie am fost chemat de ministrul Educației să mă cunoască și să-mi pună niște întrebări punctuale. Ministru era Adrian Curaj, un om deosebit… Am mers la București și cu mare rușine în suflet am acceptat toate reproșurile, deși ei singuri au recunoscut că eu nu aveam nicio vină, pentru că eram doar de o lună în poziția de rector. Dar mi-au adus la cunoștință toate problemele pe care le înregistraseră ei, pornind de la admiterea aceasta cu studenții străini, care a generat un șir întreg de alte probleme, scandalurile cu cele patru ambasade: a Tunisiei, a Marocului, a Israelului și a Franței. Cei de la Minister mi-au sugerat că ar fi bine să contactăm aceste ambasade și să le explicăm situația. Am mers la Ambasada Marocului și nu vreau să vă spun ce jenă mi-a fost. Doamna ambasador era o persoană drăguță, dar extrem de severă, care mi-a reproșat tot, inclusiv faptul că este sunată în toiul nopții de părinți care o întreabă ce se întâmplă cu copiii lor, aflați într-un oraș străin, într-o țară străină și că nu știu nimic, dacă mai sunt sau nu studenți și, mai mult decât atât, s-au trezit și dați și în judecată de către Universitate… A fost o situație absolut cruntă… Același lucru s-a întâmplat și la ambasadele Tunisiei și Israelului. Iar singurii care nici măcar nu m-au primit, mi-au spus că nu este momentul să ne întâlnim, au fost cei de la Ambasada Franței. Imagine care, fără îndoială, ar fi afectat în următorii ani atractivitatea UMF Iași pentru toți studenții străini, indiferent de țară. Dar, încetul cu încetul, am început procesul de refacere a imaginii Universității.

Destul de greu, în momentul în care toate legăturile sunt înghețate…

Extrem de greu. Când intrai în Ministerul Educației și spuneai de unde ești, de la UMF Iași, lumea își punea mâinile în cap: „Iar Iașul, nici nu vrem să mai auzim!” Și acum, sărind peste patru ani, uitați-vă cât de mult s-au schimbat lucrurile, cum suntem poziționați…

Exact asta spunea și domnul profesorul Dorin Chiseliță, într-un interviu acordat News UMF Iași: „Foarte mulți ani am fost întrebat „«Ce se întâmplă la voi, ce-i cu diplomele alea? », «Am înțeles că rectorul este anchetat» sau «DNA-ul este în curtea UMF-ului». Au fost niște lucruri care realmente m-au întristat și am spus că eu nu fac parte, nu aceasta este universitatea mea”. Poate de aceea și dumneavoastră, când a fost vorba de imaginea universității, ați fost cumva intransigent în anumite situații. Mă refer la niște persoane din conducerea universității care au fost nevoite să-și dea demisia. Unii au comentat că ați fost prea rigid, că nu ați susținut acei oameni din echipa dumneavoastră și care ulterior și-au dovedit nevinovăția în justiție.

În 2016 nu s-a întâmplat nimic de genul acesta, atunci am luptat pe toate fronturile ca totul să meargă bine. Trebuie să recunosc că la momentul respectiv un mare ajutor l-am avut de la prorectori. Domnul conf. Mihai Danciu, pe atunci prorector cu studii universitare, mi-a fost de mare ajutor. Țineți minte că eram în martie și noi deja trebuia să ne organizăm cu admiterea studenților străini care avea loc în iulie-august. Atunci am hotărât să schimbăm sistemul de desfășurare a acestui proces de admitere și am făcut platforma pe care ei se înscriu, depun actele în virtual, apoi, dacă noi considerăm că sunt eligibili, trimit în real și după aceea, în iulie-august are loc procesul efectiv de clasare a lor și listele finale se trimit la Minister. A fost un lucru foarte apreciat de Minister și prima admitere a mers impecabil iar de atuncitoate concursurile de admitere au mers fără probleme. Totodată, în 2016 am schimbat și identitatea vizuală. Nu a fost ideea mea, era un proiect mai vechi, dar care a fost uitat într-un sertar și l-am reluat, împreună cu partenerii de la Innerpride. Lucrurile erau făcute aproape în totalitate, dar schimbarea identității vizuale trebuia făcută demult. Am lansat-o la momentul deschiderii anului universitar.

A fost spectaculos momentul…

De când am fost ales rector, m-am identificat cu Universitatea. Mi-a plăcut întotdeauna să port insigna Universității și cravata de culoare verde la anumite manifestări în care reprezentam UMF Iași… Și atitudinea aceasta a mea s-a simțit în primul rând în familie, dar și între prieteni și în societate, iar lumea m-a perceput ca un om care se identifică cu Universitatea. Apoi au urmat alte proiecte importante: am schimbat Carta Universității, la care s-a lucrat un an de zile; am schimbat structura departamentală, pentru că erau departamente în care erau 120 de oameni – dacă venea toată lumea la o ședință, nici nu încăpeau toți într-o sală și așa am ajuns la 15 departamente și am început să ne reorganizăm. Lucrurile au mers bine chiar de la început.

Iar în ceea ce privește faptul că nu am susținut anumite persoane… Pot spune că i-am susținut pe toți din jurul meu, dar am avut un principiu pe care nu l-am încălcat: dacă există cea mai mică suspiciune care planează asupra ta și este dovedită de instanță, trebuie să te retragi, să faci un pas înapoi și când se dovedește că lucrurile sunt clare, abia atunci să revii. Și așa s-a întâmplat cu doamna profesor Doina Azoicăi… Doamna profesor mi-a fost foarte apropiată, amândoi am fost prodecani într-o perioadă destul de grea, 2006-2008, m-a sprijinit, o apreciez și acum, este un om deosebit și a trecut printr-o perioadă foarte grea… Eu am încurajat-o tot timpul prin mesaje, chiar dacă, la un moment dat, drumurile noastre s-au despărțit. În 2017, când a primit în primă instanță condamnarea, era normal că va face recurs, dar am avut o discuție cu ea și am rugat-o: „Doina, este mai bine să te suspenzi, ca să nu fie vreo suspiciune asupra noastră, asupra Universității, din punct de vedere al moralității”. Dar în același timp am rugat-o ca, în perioada în care este suspendată, să vină să ne mai ajute, să-și desfășoare într-un fel activitatea, cât se poate. Și nu numai că nu a făcut-o, dar s-a întors împotriva mea prin luările de poziție și prin atitudinea pe care a avut-o în ședințele de Senat, cu anumite comentarii rău-voitoare, cu luări de cuvânt în timpul ședințelor de Senat care erau potrivnice ideilor mele. Imediat după suspendare, conf. Mihai Danciu, care era prorector cu didacticul I, a preluat și funcția de prorector cu strategia. Și la un moment dat nu a mai putut face față, a venit la mine și mi-a spus că-și dă demisia dacă nu-l degrevez de asta. Am vrut să preiau eu această responsabilitate, să fiu eu prorector cu strategia și juristul mi-a spus că nu-i bine, că sunt incompatibil. Astfel că la momentul respectiv nu am avut altă soluție decât să o demit pe doamna profesor Azoicăi și să numesc un alt prorector. Dar dacă doamna profesor rămânea atunci alături de noi, când am suspendat-o, și-ar fi desfășurat activitatea în continuare, și astăzi ar fi fost cu noi.

Mai departe, dacă vorbim de oamenii pe care nu i-am susținut… Dacă vă referiți la directorul general administrativ… Știți că, la începutul mandatului, conform legii, între rector și directorul general administrativ trebuie să fie o convenție, prin care DGA-ul își asumă planul de management al rectorului. Noi am făcut această convenție, am semnat-o, dar am avut și o altă convenție vorbită că, dacă se întâmplă să fie o condamnare, directorul general administrativ să își dea demisia. Și așa s-a și întâmplat, asta a fost în 2017 la sfârșitul lunii iulie. În ziua în care s-a dat hotărârea la Suceava, doamna Druguș și-a dat demisia. Am acceptat-o și asta a fost tot.

 

„Dacă aș fi perpetuat starea de fapt a universității, acum eram în râpă rău de tot”

Acesta este un interviu de sfârșit de mandat, dar pentru că ne aflăm în campanie electorală și dvs. candidați pentru un nou mandat, vreau să fim fair play și să nu discutăm despre planul dvs. managerial, ci doar despre ce ați făcut în acești ani pentru universitate. Și vreau să vă propun să facem și un bilanț al lucrurilor care vi s-au reproșat de-a lungul timpului. De exemplu, vi s-a reproșat că nu ați avut o viziune proprie, că doar ați îmbrățișat și continuat principalele proiecte ale fostei conduceri a Universității.

Dacă aș fi perpetuat atunci starea de fapt a Universității, acum eram în râpă rău de tot. Țineți cont de faptul că a trebuit, în primul rând, să luptăm pentru imaginea Universității.

Dar să o luăm pe rând. Din punctul de vedere al infrastructurii, într-adevăr am preluat proiectele în derulare, dar care au avut nevoie de susținerea conducerii actuale, pentru că pentru niciunul dintre proiectele acestea nu a fost chemată conducerea anterioară ca să semneze valori de miliarde de lei pentru finalizarea unui proiect sau altul. CEMEX-ul s-a finalizat în 2016 și chiar la momentul deschiderii am spus că contribuția mea la finalizarea acelui proiect este minimă. Dar ce am făcut în continuare? Haideți să vedem, de exemplu, cum a susținut rectorul actual centrul de cercetare CEMEX: l-am făcut departament al Universității, este sub conducerea directă a mea, am ales un alt director, prin concurs, pentru că fostul director și-a dat demisia și am continuat să susținem din punct de vedere financiar CEMEX-ul, care nu nu a ajuns deocamdată la un nivel de performanță care să-i permită să se susțină financiar singur. Eu i-am încurajat, am cumpărat echipamente, am alocat bani pentru animalele de studiu, pentru îngrijire, am scos posturi noi, am angajat tehnicieni veterinari, cercetători – pe scurt, am făcut tot posibilul ca acest centru să meargă.

Mergem mai departe cu Centrul de limbi moderne, finalizat în primăvara lui 2017. Timp de un an și trei luni am continuat într-adevăr proiectul, dar actele au fost semnate de mine, nu a fost chemată conducerea veche să semneze. Mergem mai departe la clădirea „Nicolae Leon”. Lucrările efective de recompartimentare și de refacere ale clădirii au început la 1 ianuarie 2018. Am mers după proiectul preexistent, pe care de la început nu l-am considerat bun și pe care l-am modificat atât cât am putut, cât îmi permitea legea s-o fac. Trebuie să menționez că toată tâmplăria a fost schimbată, deși n-a fost prinsă în proiect – mare greșeală, pentru că tâmplăria a fost de foarte proastă calitate, era uzată și la prima ploaie, după ce începuseră constructorii să lucreze, mi-au atras atenția că intră apă. Acolo trebuia gândit un proiect în care să se mute o singură facultate și aceea trebuia să fie Facultatea de Medicină Dentară, care și-ar fi găsit locul foarte bine. Dar a fost conceput la nivelul anului 2014, să fie un corp de clădire care să aibă numai spații didactice, amfiteatre și aulă. Iar spațiile didactice nu au nicio dotare, în afară de prize, ori dacă voiam să mutăm o facultate care are nevoie de laboratoare, cu dotările specifice (hote, guri de gaz, scurgeri pentru apă) era imposibil, nu mai putea fi modificat proiectul. Care a fost contribuția mea? În 2018, în vară, am făcut un proiect pe care l-am depus la ADR Nord-Est, în cadrul proiectelor POR, Axa 10; am câștigat proiectul și am recuperat toți banii investiți, aproximativ 5 milioane de euro. Practic, ce cheltuisem din fondurile proprii am recuperat și pe noi nu ne-a costat nimic.

Să mergem mai departe, cu Centrul de Simulare. Când am mers prima dată pe șantier, în 2016, m-am îngrozit de cum arăta clădirea respectivă. Începuseră lucrările, apoi a fost lăsată în conservare.Erau montate niște echipamente și noi am intrat acolo după vreo cinci ani de zile în care totul fusese lăsat în paragină. Am făcut proiectul, am mers la Minister, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici, s-au obținut toate aprobările și în 2018 au început lucrările și acum este finalizată. Concomitent am angajat un consultant străin care să ne ghideze, să ne arate conceptul de centru de simulare, cam ce ar însemna și care ar fi echipamentele necesare. Suntem în momentul în care achiziționăm echipamentele, tot acum lansăm proiectul de program, de curriculă pentru acest centru de simulare, astfel că de la 1 octombrie va fi deschis complet, va fi dat în uz. De asemenea, în acest centru de simulare deja am găsit un spațiu în care am introdus un proiect al doamnei profesor Ioana Grigoraș, câștigat acum vreo doi ani de zile, care aduce Universității o valoare de aproximativ 1 milion de euro în echipamente, iar acestea au fost deja montate. Pentru Anestezie-Terapie Intensivă, centrul este aproape funcțional, dar vreau să-l deschidem tot odată.

La așa-zisul Spital de Stomatologie – mi se pare o aiureală să-l numești așa, este vorba de Clinica de Stomatologie Infantilă, ne-am lovit de aspecte birocratice legate de obținerea unor avize, ținând cont de faptul că cine fusese angajat la acea clădire, prin 2014, 2015, era un arhitect din București care când venea, când nu venea și totul se oprise la obținerea unui aviz de la Comisia pentru Monumente Istorice. Pe urmă au mai fost niște probleme de obținere a unui spațiu pentru amplasarea rezervorului de apă, cu avizele de la Primărie, și lucrurile au tot întârziat, dar acum suntem la momentul în care avem tot ce ne trebuie, se lansează procedura de achiziție pentru executant și vor începe lucrările de consolidare. Intenția este ca, dacă Universitatea își va consolida situația financiară mai bine, să încercăm să cumpărăm și așa-numita Boltă, clădire care ar fi trebuit să fie a Facultății de Medicină Dentară în totalitate.

Despre fosta cantină Bagdasar – acolo vrem să construim o cantină modernă pentru Universitate, iar la etaj mai multe spații de lectură pentru studenți. Amplasamentul este bun, pentru că este la jumătatea distanței dintre clădirea „Nicolae Leon” și corpul central al Universității. Suntem blocați acum tot pentru că trebuie să obținem niște avize pentru demolarea vechii clădiri.

La sfârșitul anului, în urma discuțiilor pe care le-am avut cu cadrele didactice – asistenți, șefi de lucrări – discuții pe care le-am inițiat anul trecut, în primăvară, am constatat că Universității îi lipsește un spațiu pentru cercetări fundamentale. Foarte multe dintre cadrele didactice, în procesul de cercetare științifică, nu au laboratoare unde să-și desfășoare în condiții optime activitatea de cercetare, fiind nevoite să-și realizeze proiectele la universitățile vecine: la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, la UTI, la USAMV sau la Institutul „Petru Poni”. Și atunci am identificat o clădire în imediata vecinătate a Universității pe care am cumpărat-o, actele le-am semnat chiar pe 2 decembrie, în momentul în care am inaugurat clădirea Nicolae Leon, iar acolo vom ridica un centru de cercetare ultramodern.

De asemenea, nu a fost nicio problemă pentru a achiziționa ceea ce mi s-a cerut de către fiecare disciplină. Am cumpărat multe echipamente la Farmacie, la Bioinginerie, la Medicină Generală… La Medicină Dentară, în primul an de mandat – 2016, am cumpărat 15 unituri noi.

 

„Ca model pentru UMF Iași mi-aș dori o combinație între Universitatea din Leeds și Universitatea Semmelweis”

Un alt lucru care vi se reproșează este că în momentul de față sunt întrerupte colaborările cu universitățile partenere la nivel național și internațional.

Cum adică au fost rupte legăturile? Colaborările cu universitățile de medicină și farmacie din țară sunt perfecte, atât cu cele tradiționale, cât și cu celelalte, care fac parte din rândul universităților comprehensive. Am avut contracte de colaborare, proiecte de cercetare comune, am avut doctorate în cotutelă. Avem legături strânse cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș ș.a.m.d. Suntem într-o relație foarte bună cu toate universitățile care formează Consorțiul Universitaria, și aici mă refer la Babeș-Bolyai, Alexandru Ioan Cuza, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara, Academia de Științe Economice… Cu toate avem legături certificate…

Iar la nivel internațional avem legături foarte multe și de la an la an a crescut numărul de contracte Erasmus pe care l-am semnat cu universități din Europa. Avem legături foarte bune cu universități din Marea Britanie – Universitatea din Leeds, Universitatea din Manchester, cu universități din Germania, Franța, Italia, Ungaria. De exemplu, am fost singurul rector din România invitat la sărbătorirea a 250 de ani de la momentul înființării Universității Semmelweis din Budapesta.

Dar dintre universitățile de medicină din afară, care este modelul de care ați dori ca UMF Iași să se apropie?

Mi-aș dori o combinație între Universitatea din Leeds, universitate britanică – pentru că eu, vrând, nevrând, am o formație britanică, datorită timpului pe care l-am petrecut acolo – și Universitatea Semmelweis, o universitate extrem de serioasă.

Ce ați lua de la una, ce ați lua de la cealaltă?

De la Leeds aș lua rigurozitatea britanică și felul în care ei își respectă protocoalele interne și modul în care ei înțeleg să folosească autonomia universitară, precum și modul de desfășurare a procesului de cercetare și a procesului didactic. Fără discuție, procesul didactic trebuie schimbat și la noi, atât în ceea ce privește transferul cunoștințelor de la cadrul didactic la student, cât și procesul de evaluare. De la Semmelweis aș vrea să iau modelul de internaționalizare a învățământului medico-farmaceutic. Pentru că dacă vorbim de Leeds, sigur că pe ei nu-i interesează acest aspect, fiind o universitate extrem de puternică, cu tradiție îndelungată, și normal că nu va veni vreodată o universitate din Marea Britanie să-și facă un campus în Iași. Pe când Universitatea din Semmelweis, dintr-o țară aflată în fostul bloc comunist, cu un parcurs asemănător cu al României, este interesată și încearcă să-și dezvolte acest proces de internaționalizare atât prin cooptarea de cadre didactice din străinătate, care țin cursuri la Budapesta, cât și prin extinderea în alte țări. Și este o poveste de succes cu felul în care ei și-au construit un campus în Heidelberg, unde au studenți la programul în limba germană.

Legat de procesul de dezvoltare al Universității, reforma curriculară este unul dintre obiectivele principale ale mele pe care mi-aș dori să-l demarez în primăvara acestui an. Reformă curriculară care nu trebuie să sperie lumea, pentru că va fi un proces benefic. Iar această reformă curriculară nu poți să o faci de unul singur, ci având un mentor, pe cineva în spate care să te ghideze și atât Universitatea din Leeds, cât și cea din Budapesta și-au declarat disponibilitatea de a ne ajuta.

Credeți că numărul cadrelor didactice este subdimensionat în raport cu numărul mare de studenți?

La ora actuală, Universitatea are un necesar de aproximativ 450 de asistenți universitari. Practic de aici trebuie să pornim discuția, pentru că ei sunt „talpa”. Legea actuală, din 2011, spune că orice tânăr care vrea să ajungă asistent universitar trebuie să fie minim doctorand. Noi, ca să avem doctoranzi care să poată deveni asistenți universitari, trebuie să avem și conducători de doctorat. Ca să avem conducători de doctorat, trebuie să avem cadre didactice care și-au luat abilitarea și care au această calitate de a îndruma tezele de doctorat. Numărul de conducători de doctorat este limitat și aș vrea să vă dau un singur exemplu. Gândiți-vă că la Facultatea de Medicină avem 60 de conducători de doctorat, iar la Medicină Dentară, până la mijlocul anului trecut, aveam doar patru. Acum mai sunt doi care și-au dat abilitarea și sunt șase. De ce nu au fost încurajate toate cadrele didactice care sunt conferențiari, care vor să acceadă la profesor sau chiar șefi de lucrări, să-și facă abilitarea și în felul acesta să avem cadre didactice care să poată să ia tineri la doctorat și în felul acesta să avem un bazin de unde să ne alegem asistenți universitari? Cum să fac eu altfel să cresc numărul cadrelor didactice, de unde să-i iau?

E un cerc vicios…

Nu e niciun cerc vicios. Conducerea Facultății de Medicină Dentară asta a făcut, i-a obstrucționat ca să-și poată face abilitarea și să poată să acceadă mai departe.

De ce?

Pentru că asta a fost politica doamnei decan. Au fost oameni care au fost ținuți în lesă ani de zile. Ultimele state de funcții care au fost făcute… La disciplina doamnei decan, avea doi șefi de lucrări, șase posturi de șef de lucrări vacante și niciun post de conferențiar vacant, în condițiile în care erau cadre didactice cu 10, 12 ani vechime ca șefi de lucrări. În loc să fac șase posturi de șef de lucrări vacante, de ce nu a făcut unul, măcar, de conferențiar? Și atunci am luat eu cuvântul și am schimbat statul de funcții în Consiliul de Administrație și am scos post de conferențiar, iar acel cadru didactic va da acum concurs. De ce nu a făcut doamna decan acest gest?

Și cum să crească numărul de cadre didactice? A, dacă ni se pare că sunt prea mulți studenți, să tăiem numărul de studenți și atunci o să mergem așa, în cascadă: vor scădea veniturile Universității, nu vom mai acorda salariu diferențiat, nu vom mai da cei 30%  pentru că nu va mai fi de unde să plătești, din venituri proprii, salariile. Din contra, eu aș vrea să fie și mai mulți studenți, pentru că astfel ne putem mobiliza pentru a ne dezvolta infrastructura. Noi trebuie să ne dezvoltăm și asta și facem – la corpul „Nicolae Leon” avem peste 1800 de locuri! Gândiți-vă că toți aleargă după mai mulți studenți. Clujul nu știe ce să mai facă ca să aibă mai mulți studenți străini, Timișoara, Târgu Mureș, la fel… Toate universitățile de medicină, dar și celelalte, Politehnica, Cuza… Și eu să nu vreau, să mi se pară că sunt prea mulți studenți? Am vrut să micșorăm normele și am făcut o simulare. Am zis să scadem normele măcar cu câte o oră, pentru că normele sunt la maxim la toată lumea. Eu când am devenit profesor, în urmă cu 12 ani, am avut ca normă între șase și opt ore pe săptămână. Acum am 14 ore – am și grupă, am și opțional, am și curs. Conform simulării, la reducerea cu o oră la fiecare categorie, ne-ar fi costat 200.000 de euro pe lună în plus la salarii. Pentru că, micșorând normele, creezi posturi vacante, pe care nu avem cu cine să le umplem și trebuie să le dăm la plata cu ora, dar oamenii au deja la plata cu ora și atunci vor face și muncă voluntară. Pentru noi nu ar fi o problemă să plătim 200.000 de euro pe lună la salarii, dar de unde să luăm oamenii? Și atunci ce să fac? Să avem mai puțini studenți, iar cadrele didactice nu vor mai avea plata cu ora, pentru că vor fi mai puține norme, nu mai aduc bani din taxele studenților și cum mai ajung să le mai dau salariul diferențiat de 30%? La ora actuală, 97% din cadrele didactice beneficiază de acești 30%. Nicio universitate de medicină din țară nu este la acest nivel, dar nici cele din jurul nostru, cum este Cuza, de exemplu, care dă maxim 5-10%.

Dar despre afirmația că aparatul administrativ este supradimensionat?

Nu este supradimensionat absolut deloc și o să vă dau un singur exemplu. Noi suntem foarte bine cum stăm, de la momentul în care am preluat Rectoratul și până astăzi suntem la aproape aceeași valoare, am fost foarte atent ca să nu supradimensionez, pentru că, pe măsură ce s-a pensionat cineva, am angajat, prin concurs, în aparatul administrativ. Noi avem 890 de cadre didactice și aproape 350 – personal administrativ și auxiliar didactic. La UTI, de exemplu, raportul este de 1 la 1.

L-aș aminti pe Grigore T. Popa, patronul spiritual al UMF Iași, care spunea că Universitatea nu este reprezentată de clădiri, de ziduri, ci de oameni. Și fiecare angajat al Universității ar trebui să conteze, să fie respectat. M-a impresionat gestul dvs, la sfârșitul maratonului evenimentelelor cu ocazia Zilelor UMF Iași – 140 de ani, când ați chemat oamenii care au muncit la toate aceste evenimente, de la cei de la Centrul de Comunicații, Tipografia UMF, Biroul de Comunicare, secretariate etc și le-ați mulțumit pentru efortul lor.

Este un gest firesc, pentru că acestea nu sunt rezultatele mele, eu nu am făcut nimic de unul singur. De aceea i-am chemat pe toți acești oameni să le mulțumesc pentru că ei au muncit din greu la o serie de evenimente importante pentru Universitate: inaugurarea clădirii „Nicolae Leon”, pregătirea Zilelor UMF și întrunirea CNR-ului, efectiv au fost proiecte greu de făcut. Nu am realizat nimic de unul singur. O parte dintre ideile mele au fost transpuse, așa cum au fost și ale celorlalți, precum Conferințele „Grigore T. Popa”, idee pornită de la Biroul de Comunicare și de la domnul Richard Constantinescu sau reapariția „Însemnărilor ieșene”, care a fost ideea domnului profesor Eugen Târcoveanu și uitați ce succes au! Ceea ce am făcut într-adevăr, de unul singur, a fost în 2016, când am candidat atunci prima dată. Atunci mi-am pus propria imagine în joc. Pentru că la vremea respectivă eram un chirurg respectat, ajuns pe spatele lui profesor, cu o activitate chirurgicală la un anumit nivel. Și mi-am pus imaginea la bătaie într-o mocirlă, pentru că efectiv, la vremea respectivă, Universitatea a fost în mocirlă din punct de vedere moral.

Trebuie să subliniez că cei din aparatul administrativ al Universității nu au drept de vot, de aceea, cu permisiunea dvs., aș vrea să amintesc o scrisoare primită pe adresa UMF Iași în urmă cu o lună, pe care nu ați vrut atunci să o faceți publică, pentru a nu fi interpretată ca fiind o „făcătură”. Este o scrisoare semnată „un cadru auxiliar” de cineva care și-a manifestat dorința ca pe newsletterul UMF Iași să apară câteva gânduri bune despre dvs, dar nu despre realizările dvs. profesionale, ci despre omul Viorel Scripcariu. Citez: „Primul meu contact cu domnul profesor a fost în urmă cu aproximativ 7 ani, când acesta a făcut parte din echipa de medici care au tratat-o pe bunica. Și i-au salvat viața, desigur. Dar nu e nimic nou aici. Știm cu toții că el salvează vieți. Dar știți că salvează și spirite? Zvonuri cum că este un dascăl adevărat, cu pasiune pentru catedră și dragoste pentru tânăra generație am auzit încă de la începutul mandatului, însă aveam nevoie de dovezi. Și le-am cules de-a lungul timpului. A ajuns în fruntea universității într-o perioadă de neliniște pentru instituție și pentru oamenii de aici. Și a început să construiască. Cu mare avânt și entuziasm, dar în stilul lui calm și împăciuitor. În prima zi a vrut să ne cunoască pe toți. Sunt sigur că nu-și amintește, dar ne-a zis ceva ce a rămas cu mine până în prezent. Ne-a zis că în momentul în care vom realiza că fiecare dintre noi suntem în slujba celuilalt și depindem unii de alții, abia atunci vom vedea schimbări. De asemenea, ne-a împărtășit părerea dumnealui cum că procesul prin care un om ajunge să își găsească locul în viața altor oameni, să funcționeze armonios alături de alții într-o organizație presupune aproape întotdeauna disponibilitatea de a face un efort conștient și de a învăța ceva nou. Și ne-a zis că vrea să învețe de la noi toți. Și au urmat ani în care am evoluat cu toții, iar calitatea relațiilor cu membrii echipei sale ne-au influențat în mod pozitiv sănătatea fizică și psihică, nivelul de fericire și chiar succesul profesional. Vă mulțumesc, domnule rector. Mă înclin.”

Este ceva în scrisoarea aceasta care impresionează, pentru că este anonimă – astfel persoana care a scris nu pote fi acuzată că ar dori vreun beneficiu, și pentru că evidențiază ceva foarte important, că omul trebuie să fie înaintea funcției, dimensiunea umană… Se spune că funcția schimbă omul, că puterea te transformă. Iar scrisoarea aceasta anonimă mi se pare cel mai mare compliment, după patru ani de mandat….

Eu nu cred că m-am schimbat, deși soția îmi spune că m-am schimbat. Poate că stau mai puțin pe acasă, dar nu cred că m-am schimbat. Îmi reproșez poate că nu am conștientizat foarte mult valoarea poziției pe care am ocupat-o în acești patru ani de zile. Vă dau un exemplu banal. Eu prin contractul pe care l-am semnat cu Universitatea, 24 de ore din 24 am mașină la dispoziție. Dar eu umblu numai cu mașina mea, cred că am folosit mașina Universității de maxim 10 ori: când am fost plecat la Sibiu, când am fost o dată la Cluj, la Suceava… Dar una este când vine mașina instituției, iar șoferul îți deschide portiera, proiectează o anumită imagine. Însă eu nu am ținut la chestia asta…

 

„Sistemul acesta este foarte bun pentru că-ți arată ce ești, unde ești și ce poți să îmbunătățești”

Aș vrea să vorbim despre evaluarea Universității de către organismele specializate internaționale de prestigiu, care s-a întâmplat pentru prima oară în mandatul dvs.

Așa este, până în 2017, UMF Iași nu a fost evaluată de nici un sistem de evaluare de tip ranking universitar. În 2016 mă întorceam de la Aman, eram împreună domnul prorector Adrian Covic, și pe un aeroport, tot butonând telefonul, am dat peste Times Higher Education. Și atunci mi-am propus să fim și noi evaluați, ne-am înscris, am plătit o taxă, am fost incluși în acest sistem și la momentul respectiv am aflat cam unde ne aflăm. Și de la an la an am continuat să fim evaluați și am obținut rezultate foarte bune și am aplicat și pe anumite segmente, pentru cele din Europa de Est. Am fost poziționați foarte bine, chiar la nivel național am fost singura universitate de medicină și farmacie care a fost evaluată. Apoi am zis să accesăm și alte sisteme de ranking internațional și am fost evaluați și de U-Multirank, și de Shanghai. Sistemul acesta este foarte bun pentru sănătatea unei instituții de învățământ, pentru că-ți arată ce ești, unde ești și ce poți să îmbunătățești ca să urci mai sus.

 

„2019 a fost un an extraordinar. Practic, a fost o strângere a recoltei din ultimii patru ani”

Un subiect important, chiar prioritar în planurile dvs, este internaționalizarea.

Este un subiect important. Este un termen la modă, un curent și cred că prin participarea ca rector la aproape toate ședințele Consiliului Național al Rectorilor am aflat foarte multe lucruri. Bunăoară așa am aflat de posibilitatea de a dezvolta un campus în altă țară sau am văzut că se vorbește foarte mult despre „universități europene”. Este un concept îmbrățișat de universități ca aceea din București sau Babeș-Bolyai de a fi parte componentă a unei universități europene, ceea ce este un lucru extraordinar. Și m-am interesat dacă s-ar putea face ceva similar cu universitățile cu profil medico-farmaceutic. În mandatul următor o să încercăm să aflăm, cu ajutorul europarlamentarilor noștri, dacă există structuri de acest gen. Știu că se preocupă mult de acest aspect Universitatea „Transilvania” din Brașov și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, ele au făcut niște demersuri în sensul acesta, dar ele sunt universități comprehensive. În același timp, avem posibilitatea să încurajăm procesul Erasmus +, să aducem cadre didactice din afară să țină anumite module, cursuri în Universitate. Și dacă reușești să aduci un an, doi, câteva cadre didactice care atunci când se întorc acasă să zică că au fost la UMF Iași și că a fost foarte bine, am fost bine primiți, audiența a fost corespunzătoare… S-ar întâmpla ca în cazul Conferințelor „Grigore T. Popa”, care au avut un ecou extraordinar și lumea a început să fie interesată să vină să conferențieze aici…

Am remarcat că la Conferințele Grigore T. Popa participă foarte mulți universitari de la celelalte universități de stat din Iași, toți vin să vadă conferențiind personalități din diverse domenii.

Universitatea trebuie să fie deschisă, pentru că în felul acesta producem plus valoare pentru comunitatea locală, în primul rând. Aducem personalități să le vorbească studenților și colegilor noștri din comunitatea academică, dar niciodată  nu o să încuiem ușa sau nu vom taia bilete la intrare pentru colegii de la alte universități.

Apropo de celelalte universități ieșene, viziunea dvs. se îndreaptă spre unitate. Spuneați așa, în mesajul transmis la Universitatea Tehnică cu ocazia aniversării a peste două secole de învățământ tehnic la Iași: „E nevoie de unitate și în învățământul superior ieșean de astăzi – aceasta este mesajul pe care vreau să vi-l transmit, în numele celor 5 universități de stat ieșene. Nu e o lozincă bună de consumat timpul la tribună, ci un îndemn onest, fundamentat pe rațiuni cât se poate de pragmatice. Dacă dorim să fim relevanți, să contăm în peisajul academic internațional, dacă dorim locuri fruntașe în variile topuri care măsoară performanța academică trebuie să pricepem, repede și temeinic, că drumul cel mai scurt înspre aceste deziderate îl putem face împreună. Și nu e vorba de pionierate, ci de a ține pasul cu ceea ce se întâmplă deja la noi, în România”. Când vorbiți de unitate, vă gândiți și la posibilitatea ca, în viitor, cele cinci universități să se unească într-o universitate unică? Ar spori astfel puterea Iașului universitar?

Cu siguranță ar fi mai puternic. Dacă luăm niște exemple de succes, precum Universitatea din Londra sau Universitatea din Boston, care sunt universități mari, comprehensive, în orașe puternice… Firește că altfel poți să intri în rețeaua universităților din Europa sau din întreaga lume. Însă nu cred că este fezabil acest proiect pentru Iași în următorii 20, 30 de ani.

Din cauza orgoliilor?

Nu neapărat din cauza orgoliilor, dar noi nu suntem pregătiți din punct de vedere al infrastructurii, fiecare universitate are specificul ei și atunci este greu. Poate că anumite caracteristici nu se potrivesc, vă dați seama cam ce aparat administrativ ar trebui să fie, cine ar trebui să cedeze…

Trebuie să așteptăm să se schimbe și societatea.

Cu siguranță, și percepția universitară. Cred că ar fi bine, dar este greu de făcut acum. Cred că mai avem mult de lucru la mentalitate.

Care au fost cele mai dificile momente din postura de rector?

A fost dificil momentul în care a trebuit să întrerup colaborarea cu doamna profesor Doina Azoicăi sau, fără discuție, despărțirea de prof. Mihai Danciu, pe care l-am apreciat foarte mult. Apoi, când m-am dus la ambasade sau la Minister, când mi-a crăpat obrazul de rușine, mai ales că nu am avut nicio treabă cu ce s-a întâmplat. Au fost grele momentele acestea, dar le-am acceptat în numele Universității pentru că cineva trebuia să o facă. Dificil este programul din fiecare zi, până la urmă, dar m-am obișnuit, deși eu am un program draconic. Pentru că am spus de la început că la chirurgie nu voi renunța.

Dar v-ați păstrat același program?

Programul este și mai intes acum. Programul operator este același, anul trecut am făcut 650 de operații, adică în medie 10-15 operații pe săptămână. Ieri, de exemplu, am făcut două operații, dintre care un DPC – duodenopancreatectomia cefalică, care este cea mai mare operație din sfera digestivă, iar după asta am venit la Rectorat. Programul meu este următorul: dimineața, la 6.30 sunt la spital, consult până la 7.45 – în fiecare zi văd cam 15 – 20 de bolnavi, după care mă duc la raport, care durează cam un sfert de oră, apoi cobor pe secție, fumez o țigară, apoi intru în sală și operez până pe la ora 13.00 – 14.00. De la IRO vin direct la Rectorat și stau cât este nevoie. Foarte rar mi s-a întâmplat să plec în jurul orei 16.00, în rest am stat și până la 19.00, și până la 20.00. Acesta a fost programul meu din ultimii patru ani.

A meritat?

Eu zic că da. Și nu am avut nimic, sunt sănătos. Lumea a zis că am slăbit, că sunt bolnav… Să dea Dumnezeu să nu am nimic în continuare. Iar 2019 a fost un an extraordinar. Practic, a fost o strângere a recoltei din ultimii patru ani. Pentru că au fost câștigarea unor granturi deosebite, deschiderea corpului „Nicolae Leon”, finalizarea centrului de simulare, distincțiile acestea importante care se adaugă la capitolul vizibilitate. Cum poți să spui că UMF Iași este retrasă, că nu are legături cu celelalte universități, când primești titlul Nihil Sine Deo de la Casa Regală – ele sunt într-un număr limitat, de 200, care se vor da până se epuizează. Până la noi, a mai fost acordată doar la nouă universități din țară. Apoi distincția de la președinție, Ordinul pentru Învățământ în grad de Mare Ofițer, care este extraordinară pentru Universitate. Sau faptul că eu am fost ales fără să aplic în board-ul AMSE – Asociația Școlilor Medicale Europene. Sau că Universitatea a primit titlul de membru cu drepturi depline la AUF și l-am primit datorită performanțelor noastre. Pentru toate acestea pot spune cu sufletul deschis că da, a meritat.