Prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, a acordat titlul onorific Doctor Honoris Causa Domnului Doctor Herman Berkovits, reputat medic specialist pediatru din Ierusalim, în semn de profundă recunoştinţă şi înaltă apreciere atât pentru valorea activităţii sale profesionale, cât și pentru promovarea relațiilor bilaterale dintre statul israelian și cel român. La festivitatea care a avut loc joi, 18 octombrie, în Sala Senat a Universității, începând cu ora 17.30, au luat parte membri ai conducerii universității și cadre didactice, precum și primarul Iașului, domnul Mihai Chirica.
Laudatio a fost prezentat de rectorul UMF Iași, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu:
„Domnul Doctor Herman BERKOVITS s-a născut la Târgu Lapuș, în județul Maramureș, în 1947 și a urmat cursurile Facultății de Medicină din Cluj-Napoca.
Domnul Dr. Herman Berkovits este o personalitate marcantă a lumii contemporane în domeniul ştiinţelor medicale, care se bucură de prestigiu atât în Israel, cât şi la nivel internaţional.
Absolvent al Facultății de Medicină din Cluj în 1971, dnul Doctor Berkovitz a profesat ca medic generalist în județele Mureș și Suceava, iar ulterior în perioada 1975-1981 a avut o specializare în 2 spitale renumite din Ierusalim.
În perioada 1981-1985 a fost medic pediatru la Spitalul Bikur Holim din Ierusalim iar în prezent, prin munca asiduă a reușit să inființeze propria clinică de medicină generală și pediatrie din orașul Israel, pe care o conduce și în prezent.
Ca recunoaştere a valorii activităţii sale profesionale, doctorul Herman Berkovits a fost desemnat, din anul 2009, medicul personal al premierului Benjamin Netanyahu.
Domnul doctor Herman Berkovits a fost constant un promotor și un ambasador al Școlii Medicale românești, eforturile întreprinse în acest sens fiindu-i recunoscute prin acordarea titlului de Consul Onorific de către Președintele României.
Domnul doctor Berkovitz a primit de-a lungul timpului numeroase distincții care subliniază rolul deosebit pe care l-a avut la întărirea relațiilor dintre Israel și România:
– În anul 2014 a primit distincția Cheia Municipiului București oferită de Primarul general al capitalei
– În anul 2016 a primit Medalia de onoare a Universității Iuliu Hațieganu din Cluj
– În anul 2017 a primit diploma de Ambasador al comunității originarilor din România
– În anul 2018 a primit titlul de Doctor Honoris Causa a Universității Carol Davila din București și a devenit Consilier onorific al Prim Ministrului României
O contribuție deosebită a avut-o cu ocazia evenimentelor din Clubul Colectiv, București, prin achiziția de medicamente de regenerare tisulară în valoare de 150.000 euro și prin ajutorul acordat la tratarea victimelor incendiului de către 2 medici specialiști ai clinicii particulare pe care o conduce.
Domnul Dr. Herman Berkovits a susținut permanent comunitatea română din Israel și a promovat intens școala medicală românească. Eforturile întreprinse în întărirea relațiilor dintre comunitatea israeliană și cea din România i-au fost recunoscute prin acordarea de titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului București. Președintele României, dl. Klaus Werner Iohannis l-a numit Consul Onorific al României în Israel și i-a decernat Ordinul Național Pentru Merit în grad de cavaler.
În concluzie, este o deosebită onoare pentru Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași să recunoască prin acest titlu activitatea domnului Doctor Herman Berkovits și susținerea și promovarea relațiilor bilaterale dintre statul israelian și cel român.”