EUROINVENT 2017-a 9-a ediție a Expoziției Europene a Creativitătii și Inovării, se desfășoară la Palatul Culturii, Iași,  în perioada 25-27 mai 2017.

La eveniment sunt așteptate delegații din 20 de state atât din Uniunea Europeană, cât și din alte țări, de pe toate continentele.Și-au anunțat prezența reprezentanți ai universitătilor și asociațiilor de inventatori din Bulgaria, Cehia, Croația, Coreea de Sud, Egipt, Iran, Irak, Indonesia, Malaiezia, Moldova, Polonia, Turcia, Taiwan, Tailanda, Vietnam etc. Aceștia vor expune sau vor susține comunicări atât la salonul de invenții, cât și la conferința asociată, ICIR EUROINVENT.

La ediția a 8-a, din 2016, au fost prezentate peste 500 de invenții și proiecte de cercetare din 42 de țări.

Cele două evenimente principale sunt “Expoziția de invenții și proiecte”, respectiv “Conferința Internațională în domeniul Științei și Ingineriei Materialelor”.  Articolele selectate vor fi publicate în IOP Conference Series: Materials Science and Engineering, indexat Web of Science & Scopus.

La “Expoziția de invenții și proiecte de cercetare” se vor etala, sub formă de afișe, prezentări multimedia sau chiar produse, brevete de invenții (sau cereri de brevet) și proiecte de cercetare (doctorale sau granturi). Acestea vor fi evaluate de juriul internațional și se vor acorda Premii, Medalii sau Diplome.

Data limită de înscriere este 1 aprilie, iar taxa de participare este de 300 RON/înregistrare -invenție/proiect.

La “Internațional Conference on Innovative Research”(ICIR) vor participă specialiști de marcă în domeniul materialelor din peste 10 țări. Se vor prezenta și publica articole științifice din sfera științei și ingineriei materialelor în:

– IOP Conference Series: Materials Science and Engineering (indexat WEB OF SCIENCE și SCOPUS)

– European Journal of Materials Science and Engineering.

Taxa de participare: 200 EURO/articol .

Data limită : Abstract-20 Martie, Lucrare în extenso-5 Mai

Website: http://www.euroinvent.org/