A fost lansat cel de-al 3-lea apel al iniţiativei ERA-NET Smart Grids Plus, definit în contextul unei viziuni care urmăreşte crearea unui sistem de energie electrică care să integreze energia regenerabilă şi să permită tehnologii flexibile de consum şi producție. Scopul acestui apel este de a sprijini cercetarea şi dezvoltarea tehnologiilor, a modelelor de piaţă şi de a încuraja colaborarea transnaţională în domeniul reţelelor inteligente.

Apelul este finanţat din fondurile naționale ale ţărilor/regiunilor participante care sprijină implicarea în proiecte comune de cercetare. Organizaţiile care aplică pentru finanţare trebuie să fie eligibile conform regulilor naţionale de finanţare ale ţărilor din care fac parte. Pot participa parteneri de tipul: companii (IMM-uri, întreprinderi mari), organizaţii de cercetare (institute de cercetare, universităţi etc.).

Propunerile de proiect trebuie sa aibă caracter transnaţional şi să cuprindă în consorţiu cel puţin două instituţii partenere diferite din cel puţin două ţări participante la initiaţivă.

Proiectele vor fi finanțate pe o perioadă de maxim 3 ani.

Termenul limită pentru depunerea cererilor de finanţare este 14 noiembrie 2017, ora 14:00 CEST.

Detalii despre apel sunt disponibile la adresa: https://uefiscdi.ro/era-net-smart-grids-plus.

Persoană de contact UEFISCDI:
Elena Simion
E-mail: elena.simion@uefiscdi.ro
Telefon: +40 21 307 19 93