Amintiri despre admiterea la Medicină: cum se desfășura concursul în anii ‘40, ‘50, ‘70 sau ‘80

iul. 8, 2021 | @ Academic | 1 comentariu

Prestigiul meseriei, continuarea tradiției familiale, urmarea vocației sau pur și simplu dorința de a-și ajuta semenii, sunt câteva dintre motivele celor care au deschis într-o zi „Ușa Nădejdii” și au devenit membri ai marii și prestigioasei familii a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Războiul, refugiul, comunismul, revoluția, capitalismul de tranziție nu au putut estompa intensitatea emoțiilor, care a îmbrăcat într-o lumină caldă amintirile admiterii și ale celor mai frumoși ani: cei ai studenției. Pe 25 iulie 2021, concursul de admitere va marca începutul unor noi colecții de vise, care se vor transforma, în ritmul tainic al timpului, în amintiri dulci-amărui.

Într-un interviu acordat News UMF Iași, profesorul Victor Tacu (1924-2017), fost medic primar Medicină internă  și fost profesor al  Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, rememorează și momentul când a dat admitere la Facultatea de Medicină: „Antonescu a dat un decret ca studenții la Medicină și Politehnică să nu fie încorporați, iar studenții urmau să facă două zile pe săptămână instrucție la regiment – care se socotea serviciul militar. De aceea s-au înscris la concurs foarte mulți care nu aveau niciun gând să facă medicina. Țin minte că unul dintre candidați era doctor în științe naturale la Berlin. Au dat atunci concurs și avocați, sau asistenți de la universitate, ca să scape de front. Concurența a fost foarte mare. Am dat tezele și după trei zile s-au dat rezultatele. Stădeam pe hol, în fața Decanatului. Când ne-am adunat toți, de-abia încăpeam unul lângă altul pe tot culoarul. Am așteptat ore întregi. Când s-au aprins luminile pe hol, a ieșit secretarul Alexandrescu cu listele. Și a început: «– Vă dau citire alfabetic cei care au reușit! ». Eu, fiind cu T, aveam de așteptam. Dar am asistat în acest interval de timp la scene inimaginabile… Unul, de pildă, nu fusese strigat și a căzut la pământ, cuprins de disperare… Altul, lângă dânsul, atunci își auzea numele. Ei bine, ăla care își auzise numele era atât de bucuros, că-l îmbrățișa pe cel care era jos. Unul plângea de disperare și celălalt îl îmbrățișa fericit. O imagine fantastică…”.

După facultate, prof. univ. dr. Victor Tacu a ajuns cadru didactic al facultății de Medicină – generații întregi de studenți își aduc aminte de profesorul exigent, dar corect, căruia îi spuneau „Făt Frumos din Logică” și a lucrat timp de 20 de ani alături de profesorul Ion Enescu la Clinica a III-a Medicală, apoi a preluat conducerea Clinicii a IV-a Medicală, de la Spitalul Parhon. A primit medalia de medic emerit și a condus 14 ani președintele Colegiului personalului sanitar din județul Iași.

Din aceeași generație de mediciniști care au făcut facultatea în cel de-al II-lea Război Mondial face parte și medicul pneumolog Pavel Cucu, autorul primelor bronhoscopii, bronhografii și angiopneumografii din România. Dr. Cucu a dat bacalaureatul și concursul de admitere în refugiu. „În timp ce dădeam bacalaureatul, s-a dat un decret care spunea că examenul de admitere la Medicină și la Politehnică se va ține pe 6 iulie. Cine reușește, este scutit de armată. Restul trebuiau să se înroleze pe 20 iulie. Să vă spun drept, mie mi-a plăcut geografia și mi-aș fi dorit să fac geografie. Dar în clipa în care a apărut comunicatul ăsta, am spus că am o șansă să scap de front… Și atunci mi-am schimbat ruta. Era deja sfârșitul lui iunie, iar concursul de admitere se dădea la Alba Iulia, unde era refugiată Facultatea de Medicină. Împreună cu un coleg, ne-am urcat în tren și ne-am dus acolo, să dăm admiterea. La Alba Iulia ne-am găsit o camera la o evreică al cărei soț era deportat la Bug. Concursul a constat din trei teze: la anatomie, fizică, chimie. Se ținea după-amiază, la ora 16.00. Vă dați seama că ne-am dus fără să fi citit o iotă? Niciun fel de pregătire pentru concursul de admitere. Nu aveam nici cărți, de unde să avem, dacă eram refugiați de la Iași, de la Darabani? Îmi aduc aminte și acum subiectele.

La anatomie am avut aparatul circulator, la fizică am avut curenții de inducție prin bobina Rühmkorff, iar la chimie mi-a picat teoria atomică. Întâmplarea a făcut că în ziua primei teze a sosit soțul gazdei. Erau bucuroși, numai grija noastră n-o aveau și au plecat de acasă. Noi ne culcasem și ne-am trezit pe la 15.00, iar la 16.00 începea examenul. Ca niște nebuni am sărit din pat, ne-am îmbrăcat și am fugit să dăm concursul și din fericire am ajuns la timp. Eram 526 de candidați pe 82 de locuri. O vară de-a mea era studentă la Medicină și venise la Alba Iulia să-și dea examenele de anul I. M-am dus la ea și am rugat-o: «Nela, eu nu mai am timp să aștept rezultatele concursului. Mă duc la Târgoviște, că-i târziu, eu pe 20 iulie trebuie să mă prezint în armată. Dacă am reușit, dă-mi telegramă. Dacă nu, o să știu că am căzut și plec în armată». Zilele au trecut și s-a făcut 20 iulie. Nu primisem niciun semn. M-am urcat dimineața cu tata în docăraș, ne-am dus la gară și am cumpărat bilet pentru Calafat. Apoi am luat masa la restaurant. Mă gândeam că poate e ultima masă pe care o luăm împreună.  Nu se știa dacă o să ne mai vedem vreodată. În timp ce stăteam la masă, tata și-a adus aminte că dirigintele Poștei din Târgoviște e dorohoian și e o cunoștință de-a lui. Până la 16.00, când pleca trenul, mai era suficient timp, așa că ne-am dus la Poștă și în timp ce tata stătea de vorbă cu dirigintele, a venit și telegrama că am reușit la medicină. Ne-am urcat în trăsurică și înapoi acasă!”

Prof. univ. dr. Mircea Rusu rămâne în istoria medicinei ca unul dintre întemeietorii stomatologiei infantile din România și cel care a pus pe roate rețeaua de cabinete stomatologice în şcolile din Moldova. Tot profesorul Rusu s-a luptat să deschidă, în anii ‘80, cunoscuta Policlinică de Stomatologie Infantilă din Boltă – un adevărat palat al copiilor, care va deveni centru de cercetare OMS pentru sănătatea orală a copilului. A murit în 2020. cu câteva luni înainte de a împlini o sută de ani. Într-un interviu acordat News UMF Iași, profesorul Rusu își aduce aminte și de momentul când a dat admitere la medicină. Pentru că fusese bolnav de tuberculoză, familia ar fi vrut să dea examen la Facultatea de Sivicultură, „să-mi petrec viața în aer curat, în pădure”. Nu a renunțat însă la idee, chiar dacă mama sa nu l-a lăsat să se pregătească pentru admitere: „Nu m-a lăsat mama să citesc, știam doar materia din liceu. Pe atunci era doar Facultatea de Medicină, care ținea de Universitatea mare. Când m-am înscris la concurs, Gicu, fratele meu, era în anul VI și credeam că o să mă ajute să învăț. Dar când am ajuns la Iași, el era plecat într-o excursie cu o domnișoară.

Se dădea concurs la chimie și anatomie. Când m-am dus după rezultat, eram aproape sigur că am picat. Era și Gicu cu mine și ne-am uitat la coada listei, nu mi-am găsit numele și am dat să plec. Atunci Gicu m-a oprit și mi-a zis: «Stai, măi, prostule! Uită-te, că ești printre primii!» Intrasem al optulea. Și mi-am dat 260 seama atunci cât înseamnă cultura generală pe care ți-o dau profesorii din liceu. Am fost un om norocos întreaga viață. În liceu am avut niște profesori de mare ținută, iar în facultate la fel. Am intrat la facultate și l-am prins în primii ani pe Gr. T. Popa. Era o mare somitate. Toți țineau la el teribil de mult. Venea în halat la curs. Avea prestanță, era un bărbat înalt, frumos, vorbea splendid… Disecția o țineau preparatorii, asistenții… Îi plăcea în special să predea creierul și venea cu o droaie de medici după el: șefi de lucrări, conferențiari… Și noi, studenții, îl iubeam foarte mult”.

După război, a urmat reforma învățământului din 1948, în urma căreia Facultatea de Medicină din cadrul Universității s-a transformat în Institutul de Medicină și Farmacie. Profesorul de Farmacologie Ostin Mungiu, preşedintele Asociaţiei de Algeziologie din România, își aduce aminte perfect de acel concurs „cumplit și stupid” pe care l-a dat în 1958. Erau 11 candidați pe loc și se dădeau patru teze scrise și cinci probe orale. „S-au organizat două examene, unul pentru cei așa ziși cu origine sănătoasă, fiii de activiști, pentru care media de intrare a fost de 4.25 și cea mai mare medie a fost 5.25 sau 5.50 și era un examen separat pentru noi, ceilalți, care concuram 11 pe un loc. Erau 60 de locuri și 660 de candidați. Ce era cumplit și stupid – aveam patru teze și nu se anunța ordinea tezelor, și să ne vezi cum stăteam pe marginea bazinului de broaște – cam pe unde e astăzi fântâna arteziană, și unul citea fizică, unul citea anatomie, unul chimie și altul biologie. Încă am fost norocoși, într-un fel, pentru că cei cu un an înainte dăduseră examen și la limba rusă și limba română, și au fost mulți care au intrat pe baza notelor de la rusă și română, cu 1 la anatomie și 5 la rusă. Era o brambureală examenul.

Al doilea lucru stupid în toată povestea asta a fost că se citeau listele, intrai la oral, se dădeau cinci oraluri – cinci materii în aceeași zi, trecând de la o sală la alta, era un haos total. Din tot Amfiteatrul Rectorat, care avea o sută de candidați, am intrat doi, eu și cu o fată din Fălticeni, care apoi mi-a fost colegă de grupă și care pur și simplu a scris citeț o formulă la fizică și eu nu eram sigur ce e ăla numărător și ce-i ăla numitor astfel că am lungit gâtul, am văzut cam care-i formula, am scris-o și am intrat numai noi doi. Dar când s-a citit la ora 22.00, noaptea, rezultatul, de la o fereastră, de sus, de unde acum e Rectoratul și prima oară nici nu m-am auzit, așa eram de emoționat… Eram cu un prieten și am auzit numele lui, ca după aia, când s-a citit a doua oară, să văd că și numele meu era, și eram undeva pe la mijlocul listei. Dar atât de strâns a fost, încât cea mai mare notă era 7.49 și cea mai mică 6.89. Deci am intrat toți în interval de un punct. Loterie, nu altceva! Plus că nu exista bibliografie, fiecare citea după ce voia…”

În 1976, când prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași și unul dintre cei mai chirurgi ai Iașului, a dat concursul de admitere, concurența la Facultatea de Medicină era de 9 candidați pe loc. Se dădeau trei probe (anatomie, fizică, chimie), cu câte zece întrebări, care trebuiau dezvoltate. A intrat cu 9.93, o notă excepțională pentru un tânăr modest din Rădăuți, care s-a pregătit singur pentru admitere. „Pot spune că am avut o copilărie destul de grea. Tatăl meu a fost CFR-ist, iar mama a fost casnică. Noi am fost doi copii. Dorința mea de a ajunge la medicină s-a născut și din faptul că în copilărie am avut o traumă familială – mama mea, în 1965, când aveam doar 8 ani, a fost operată de cancer de col uterin, a făcut cobaltoterapie și a fost operată de profesorul Dobrovici. Povestea aceasta m-a orientat spre dorința de a alina suferințele celor din jur. Am fost un elev foarte bun, începând cu școală primară. La liceul pe care l-am absolvit în Rădăuți, am urmat cursurile unei clase special de chimie. Au fost selectați elevii din clasa a IX-a care aveau anumite performanțe. Am avut, în felul acesta, o pregătire care ține de partea reală, nu umanistă. De unde ambiția asta? Îmi doream să ajung la un nivel superior celui cu care am fost obișnuit în copilărie, văzusem nevoile și greutățile cu care au trebuit să se descurce părinți mei și am vrut să ajung într-un mediu în care să pot să valorific potențialul pe care-l aveam.

Și atunci am intrat în clasa aceasta specială, unde am făcut un program intensiv de chimie – șapte, opt ore de chimie pe săptămână, dintre care trei-patru ore erau de laborator. Făceam și câte trei, patru ore de  fizică și, de asemenea, matematică, care mi-a plăcut foarte mult. Profesorul meu de matematică chiar a insistat ca eu să urmez Politehnica, dar dorința efectivă de a urma cursurile Facultății de Medicină s-a cristalizat în clasa a X-a și atunci am început o intensă pregătire personală. Știam că admiterea însemna o teză din Anatomia și fiziologia omului – manualul de clasa a XI-a, Chimia organică și Fizică – adică trei teze – nu teste grilă, care s-au dat în trei zile. Țin minte că stăteam nopțile și învățam pentru admitere, lucru care s-a intensificat în clasa a XII-a, când m-am pregătit și pentru bacalaureat – un examen foarte greu, pentru că am dat probe la șapte materii. În 1976, după examenul de admitere, am fost al zecelea pe listă, am intrat cu o medie mare, dar conform regulilor de atunci, a trebuit să merg în armată, și am făcut stagiul militar la termen redus – nouă luni, tot aici, la Iași. Când m-am întors din armată, în 1977, am început cursurile Institutului de Medicină și Farmacie, Facultatea de Medicină Generală”, își aduce aminte actualul rector al UMF Iași.

Prof. univ. dr. Ioana Grigoraș, șefa secției Anestezie-Terapie Intensivă a Institutului Regional de Oncologie și președinte a Senatului Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a fost de nota 10 toată viața, însă concursul de admitere a arătat că este „totuși „om”, nu numai tocilară”. „M-am pregătit încă de la începutul clasei a XI-a pentru medicină și am învățat după compendiu. Am învățat foarte mult în plus și nu am avut înțelepciunea să învăț doar manualul de biologie de clasa a XI-a, după care s-a făcut corectarea. Cu toate că eu știam mult mai mult, la Anatomie și Fiziologie am avut cea mai mică notă, 7. În schimb, la fizică și chimie, unde am învățat doar după manual, am avut peste 9 și 10. După ce am dat admiterea, am plecat la mare cu sora mea înainte de a afla rezultatele. Ea era mai mare cu patru ani și o însoțeam. Întotdeauna am fost o parte a grupului ei de colegi de școală, de facultate, eram acceptată. Chiar Crăciunul acesta discutam despre motivele pentru care eu, o „mucoasă”, eram acceptată la petrecerile lor, în excursii, în tabere. Deci, eram la mare și așteptam ca mama și tata să-mi transmită intrarea la facultate când se afișau listele. Mi-au spus că am intrat, dar mi-au spus și notele. Țin minte și acum, cum plângeam de-mi sărea cămașa că am luat 7 la anatomie. Colegii Doinei, mai mari, care erau aproape de absolvire, cu înțelepciunea studentului hârșâit, care privește notele cu ironie, râdeau de mine. Povestea asta arată că sunt totuși «om», nu numai tocilară. Nu am intrat prima la medicină!”

Prof. univ. dr. Cristian Apetrei, profesor de Boli Infecțioase și Microbiologie la Facultatea de Medicină, Universitatea din Pittsburgh, a dat admitere la Medicină în 1983. „Cred că eram 9 sau 10 pe loc. Eu eram foarte stresat pentru că eram incorporabil. A fost un concurs extraordinar de brutal; s-a intrat cu 8.74 la incorporabili. Toată lumea stia că trebuie să înveți manualul de biologie pe de rost. Eu am încercat să învăț logic și bineînțeles că n-a mers si am avut nevoie de preparator. L-am avut pe profesorul Brănișteanu, Dumnezeu să-l ierte, și am învățat foarte bine cu dumnealui. La final l-am întrebat ce să fac, pentru că aveam variantele să scriu mot à mot sau sinteză. Mi-a răspuns să fac ce cred. În momentul în care am primit subiectele, am optat pentru sinteză. Am luat 10 la biologie, de mi-era și rușine să mă duc la liste, pentru că toată lumea spunea că-s tocilar. Eu am crezut toată viața că nu-s un tocilar și că aceea a fost doar o întâmplare coroborată cu ideea inspirată de a face sinteză. Totuși, în urmă cu vreo șase ani, la o conferință, am avut revelația contrară. La conferințe merg împreună cu soția mea, Ivona (care este de fapt tocilara familiei pentru că a fost multiplă campioană națională la olimpiada de biologie și a și absolvit la al doilea cel mai bun liceu din Iași, Emil Racoviță!). Deși lucrăm în domenii complementare, amândoi facem cercetare SIDA și trebuie să fim cam în aceleași locuri. Din cauza asta, trebuie să luăm și copilul cu noi, pentru că nu avem cu cine să-l lăsăm. Cred că fetița noastră participă conferințe la mai multe sesiuni decât toți postdoc-ii noștri. Din păcate însă, tocilară nu este încă, deși ne-am cam dori!”