Academicianul Bogdan C. Simionescu, Doctor Honoris Causa al UMF Iași

iul. 14, 2022 | @ Presa | 0 comentarii

Reputatul academician Bogdan C. Simionescu va primi din partea Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași titlul de Doctor Honoris Causa. Ceremonia de decernare a titlului va avea loc marți, 19 iulie 2022, de la ora 17.00, în Aula „George Emil Palade” a UMF Iași.

Academician Bogdan C. Simionescu este profesor de Ştiinţa polimerilor în Departamentul Polimeri Naturali şi Sintetici din Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi şi cercetător ştiinţific I la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“ Iaşi. Din anul 1976 coordonează grupe de cercetare în cadrul Institutului „Petru Poni“, al cărui director a fost timp de 14 ani (2000-2014). Din 1991 este conducător de doctorat. Începând cu anul 2003 este director al Centrului de Excelenţă „Polimeri“ din Universitatea Tehnică „Gh. Asachi“ Iaşi, iar din 2006 director al Platformei de formare şi cercetare interdisciplinară „Materiale polimerice înalt performante pentru medicină, farmacie, microelectronică, stocare de energie/informaţii, protecţia mediului“ (MATMIP) din aceeaşi universitate. În ultimii ani a fost director şi coordonator al mai multor granturi internaţionale şi naţionale.

A predat ca profesor invitat la universităţile din Kyoto (Japonia), Freiburg (Germania) şi Czestochowa (Polonia), la mai multe universităţi din Franţa – Mulhouse, Dunkerque, Rouen, Montpellier 2, Angers, la Şcoala Naţională Superioară de Mine din Paris şi CEMEF – Sophia Antipolis –, la Societatea de Ştiinţa Polimerilor (Japonia), Centrul de Cercetări în Chimia Polimerilor, Zabrze (Polonia) etc.

Preocupările sale ştiinţifice s-au situat pe mai multe coordonate: compuşi macromoleculari semiconductori, sinteza precursorilor materiei vii în condiţii abiotice simulate, procese neconvenţionale de polimerizare, obţinerea de copolimeri bloc şi grefaţi cu structuri şi proprietăţi prestabilite prin tehnici combinate de sinteză, arhitecturi macromoleculare complexe ş.a.

Rezultatele cercetărilor acad. Bogdan C. Simionescu şi colaboratorilor se regăsesc în peste 350 de lucrări ştiinţifice apărute în străinătate şi în ţară, două cărţi (în colaborare), capitole în cărţi, brevete. A susţinut peste 130 conferinţe invitate în Europa, SUA, Canada, Japonia.

Din 2007 este membru al Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte.

A fost ales membru corespondent al Academiei Române în noiembrie 2000 şi membru titular în anul 2009.

În perioada 2012–2014 a fost preşedinte al Filialei Iaşi a Academiei Române, iar în perioada 2014 – 2022 a fost Vicepreşedinte al Academiei Române.

În iunie 2015 a fost distins cu Medalia „Cristofor Simionescu“ pentru excelenţă în chimie  macromoleculară acordată de American Chemical Society şi a Filialei ACS din România.

La 1 Decembrie 2015 a fost distins de Preşedinţia României cu Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de Cavaler.