Asociația Medicală a Studenților Francofoni din Iași (AMSFI), asociație care reprezintă studenții francofoni ai facultăților de Medicină și Stomatologie din cadrul cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”din Iași, organizează o gala de caritate pentru tinerii fără adăpost. Tema aleasă este Casino Royale (007) și va avea loc sâmbătă, 7 martie 2020, de la ora 19.00, la Hotelul Internațional din Iași, sala Magnum. Prețul biletului este de 200 de lei. Toate profiturile vor fi donate Fundației PARADA, o fundație românească și francofonă care lucrează pentru reintegrarea socială a orfanilor și copiilor străzii. Acești tineri fără adăpost și fără educație sunt susținuți și participă la ateliere artistice și școlare pentru a-și restabili încrederea și pentru a învăța o profesie viitoare în domeniul artelor.
„Gala va avea loc la Hotel Internațional, într-o sală magnifică pe care o vom redecora în alb, negru și roșu, fiind inspirați de tema filmului CASINO ROYALE (007). Din program nu vor lipsi multe surprize frumoase, cadouri de peste 6000 de lei, spectacole artistice (pianiști, dansatori, cântăreți), de divertisment (concurs Miss și Mister, Blind Test, Casino Game Black Jack, Roulette, Poker), cocktail-uri speciale și o masă delicioasă pregătită de cel mai bun restaurant gastronomic din oraș. Seara va continua cu un DJ care vă va face să dansați până la 3 dimineața”, au detaliat organizatorii Galei.
AMSFI (Asociația Medicală a Studenților Francofoni din Iași), cunoscută anterior ca „CMI” (Corporation Médicale de Iasi), este o organizație neguvernamentala non-profit și apolitică, fondată în 2016, care reprezintă studenții francofoni ai facultăților de Medicină și Stomatologie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Asociația colaborează cu Asociația Studenților Francofoni GAUDEAMUS și ASFI (Asociația Studenților Francofoni din Iași). AMSFI este compusă dintr-un oficiu executiv și șapte secții (Umanitară, Parteneriate, Worksho-uri, Tutorat, Comunicare, Evenimente și Sport) care permit membrilor săi să se dezvolte atât pe plan profesional, căt și pe plan personal.
Fundația PARADA lucrează cu copiii și tinerii străzii din București (România) încă din anul 1996. Fundația PARADA este o organizație romana neguvernamentala, apolitica, nonprofit, al cărei scop statutar îl reprezintă sprijinirea copiilor, tinerilor și familiilor fără adăpost, prin intermediul unor servicii integrate de asistenta sociala, educativ-formative și de integrare socio-profesionala, în acord cu Convenția Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. Fundația PARADA este membra a FONPC (Federația O.N.G.-urilor pentru protecția copilului), precum și a Rețelei RHRN (România Harm Reduction Network). Se împlinesc deja 24 de ani de când fondatorul fundației Miloud Oukili, clownul franco-algerian a întâlnit copiii străzii din București. Datorita nasului sau rosu și a mingilor de jonglerie, a reușit sa atragă aceasta categorie de persoane neîncrezătoare și marginalizata, abandonata de instituțiile publice romane. Utilizând nasul pentru a crea un climat de încredere, Miloud a introdus diverse elemente ale artei circului, fiindu-le mereu alături, chiar și pe timpul nopții în refugiul lor, de-a lungul conductelor de apa calda, care sunt sub oraș (canale). Copii/ tineri ai orfelinatelor, ai tristei amintiri, abandonați sau fugiți, Miloud le-a fost alături, împărtășindu-le disperarea, singurătatea și frica. Reușește sa creeze o legătura de prietenie, de încredere, astfel punând în scena un spectacol împreuna cu aceștia. Bucuria de a fi recunoscut de către simpli cetățeni, de a fi aplaudat, naște în acești copii speranța de a merge mai departe.
Mai multe amănunte, pe pagina de Facebook a evenimentului: Casino Royale Charity Gala