Comisia Europeană lansează o nouă cerere de candidaturi pentru permisele de călătorie DiscoverEU. Toate persoanele cu vârsta de 18 ani din UE își pot depune candidatura până la 28 noiembrie 2019, ceea ce le conferă posibilitatea de a descoperi Europa.
DiscoverEU este o acțiune UE inițiată de Parlamentul European, care își propune să ofere tinerilor europeni noi oportunități de călătorie și mobilitate prin care să își dezvolte competențele utile pentru viitor, cum ar fi independența, încrederea în sine și deschiderea către alte culturi, facilitând totodată conturarea unei identități comune europene. De la lansare, în iunie 2018, aproape 50 000 de tineri au primit permise de călătorie.
Pentru a fi eligibil, trebuie:
- să te fi născut între 1 ianuarie 2001 (inclusiv) și 31 decembrie 2001 (inclusiv);
- să ai cetățenia uneia din țările fac parte din Uniunea Europeană la data luării deciziei de atribuire
- să completezi corect formularul de înscriere online, indicând numărul cărții de identitate sau al pașaportului.
Apoi va trebui să răspunzi la un quizz (cu excepția cazului în care te-ai înscris ca membru al unui grup).
Dacă ești selectat, poți călători pe o perioadă de cel puțin 1 zi și cel mult 30 de zile, între 1 aprilie 2020 și 31 octombrie 2020. Candidații selectați vor putea călători, în special cu trenul, pe o durată cuprinsă între 1 zi și cel mult 30 de zile, în intervalul 1 aprilie 2020 – 31 ocotmbrie 2020.
Mai multe detalii, aici: https://europa.eu/youth/discovereu_ro