Asociația Internațională a Ortodonților Francofoni (AIOF), împreună cu Asociația Română pentru Excelență în Ortodonție, în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi și Institutului Francez Iași, organizează în perioada 23 – 25 mai Congresul Internațional „Ortodonția – între funcție și estetică“.După ce precedentele ediții au avut loc în Liban, Maroc, Tunisia, Franța, Belgia, Canada, această a 8-a ediție a congresului se desfășoară la Iași, considerat cel mai francofon oraș al României.
Lucrările vor avea loc în locațiile Congress Hall Palas Iași, fiind susținute de personalități de renume internațional din domeniul ortodonției. Programul științific al congresului vizează subiecte de actualitate care sintetizează mari teme ale ortodonției ce suscită dezbateri și polemici. Participanții au, de asemenea, posibilitatea de a vedea cele mai noi materiale și echipamente ortodontice la expoziția care va avea loc în timpul congresului.
Președintele congresului este prof. univ. dr. Irina Zetu, președinte al Asociației Române pentru Excelența în Ortodonție, căreia i se alătură președintele de onoare – prof. univ. dr. Mircea Rusu și președintele Asociației Internaționale a Ortodonților Francofoni (AIOF), prof. univ. dr. Thierry DeCoster.
Ceremonia de deschidere va avea loc joi, 23 mai 2019, ora 18,30, la Biblioteca Centrală Universitară “Mihai Eminescu” și fi urmată de cocktail-ul de bun venit la ora 20,30, la Palatul Roznovanu – Primăria Iași.
Website: http://www.aiof2019.com/