Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a câștigat finanțare pentru două sub-proiecte ROSE propuse în cadrul rundei II de aplicații pentru Schema de granturi competitive pentru universități – Programe de vară finanțate din Proiectul privind Învățământul Secundar (ROSE). Bugetul total obținut prin cele două sub-proiecte câștigate prin competiție la nivel național este de 1.120.790 lei.
Unitatea de Management a Proiectelor cu Finanțare Externă din cadrul Ministerului Educației Naționale a publicat lista finală a rezultatelor evaluării propunerilor de sub-proiecte depuse (http://proiecte.pmu.ro/web/guest/rose/informatii).
Sub-proiectele vor fi finanțate integral de Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare (Banca Mondială) și au ca scop desfășurarea de cursuri și alte activități relevante destinate elevilor de liceu, cu precădere celor dezavantajați social, pentru încurajarea finalizării studiilor liceale și facilitarea continuării educației la nivel terțiar.
Cele două sub-proiecte câștigate de UMF Iași sunt:
– Cum ar fi să fii medic stomatolog? – BeSTOMATIS – Facultatea de Medicină Dentară (560.412 lei)
– Școala de vară – Alege să fii farmacist! – SUMMERPHARM – Facultatea de Farmacie (560.378 lei)
UMF Iași este singura universitate de medicină și farmacie din țară care a câștigat la această competiție de sub-proiecte ROSE.
Cum as putea sa înscriu la școală de vară, de la facultate umf Iași?
Bună ziua! Vom publica pe site modul în care se vor face înscierile. Vă rog să urmăriți site-ul UMF