De-a lungul a patru zile, în perioada 19-22 octombrie, se desfășoară la Iași Conferința de Neuroștiințe cu participare Internațională “Zilele Medicale ale Spitalului Clinic de Urgență Prof. Dr. N. Oblu Iași”, care marchează în acest an 45 de ani de la înființarea spitalului.
Printe invitații speciali se numără ministrul Cercetării și Inovării Prof. Dr. Ing. Puiu Lucian Georgescu, Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea , Conf. Dr. Horia Pleș, președintele CAS Iasi – Radu Țibichi și directorul executiv DSP Iași – Liviu Stafie.
“Devenită tradiție în lumea medicală românească, manifestarea se dorește a fi una de referință, acoperind o gamă diversă a activităților din domeniul medical și neurochirurgical. Astfel, pe parcursul manifestării medicale, vor fi prezentate lucrări științifice adresate medicilor de diferite specialități medicale, medici rezidenți, neurochirurgi, neurologi, oftalmologi, radiologi, infecționiști, specialiști UPU, ATI, anatomie patologică cât și o secțiune specială dedicată asistenților medicali”, a subliniat șef lucr. dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgență Prof. Dr. N. Oblu Iași.
Conferința a fost creditată de către Colegiul Medicilor din România cu 24 credite EMC.