“Tehnici și tehnologii de vîrf în medicina dentară” este tema din acest an a celei de-a IX-a ediții a Congresului Internațional al Asociației Dentare Române pentru Educație care se desfășoară zilele acestea la Iași, la Palas Congress Hall Iași, în perioada 18-20 mai. La evenimentul aflat sub egida Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” participă unii dintre cei mai buni specialiști din țară, dar și experți de top din străinătate, precum prof. Univ. dr. Rui Amaral Mendes, de la Universitatea Case Western Reserve, din Ohio, SUA – repezentant ADEE (Asociation for Dental Education in Europe) și prof. univ. dr. Anastasios Markopoulos, de la Univesitatea Aristotle, Salonic, Grecia – reprezentant BaSS (Balkan Stomatological Society).
”Prezenţa extraordinară a ADEE și BaSS, a Academiilor Naționale și Internaționale și a Asociaţiei Decanilor Facultăților de Medicină din România (ADFMR) oferă în plus prilejul unor dezbateri privind racordarea internaţională şi europeană a practicienilor pe piaţa medicinei dentare precum și propuneri de proiecte şi colaborări pe teme de cercetare. Conferinţele şi comunicările ştiintifice ancorate în registrul temelor de actualitate internaționale „digital world” în domeniile: implantologie, protetică, estetică, precum și interdisciplinaritatea în medicina dentară, în egală măsură alături de Workshopurile de Simulare în Implantologie, Laseri, Chirurgie Orală şi protetică, cu un profund impact practic și științific, se adresează practicienilor și tinerilor medici oferindu-le accesul la tehnici și tehnologii de vârf în medicina dentară, susţinând abordarea modernă a stomatologiei internaţionale”, a declarat prof. univ. dr. Norina Forna, președintele Congresului și decanul Facultății de Medicină Dentară ”Grigore T. Popa” Iași.
Tematica aleasă în acest an răspunde nevoii de a fi în pas cu evoluția extrem de rapidă a tehnicilor și tehnologiilor din medicina dentară. ”Nu poate să existe specialitate din medicina dentară fără sa abordeze aceste tehnici si tehnologii de vârf. Trebuie odată și odată să le punem pe tapet și să le armonizăm, să le expunem, astfel încât oricine din spațiul extern să cunoască și să realizeze că și în România sunt abordate. Pornind de la tehnici minim invazive și continuând cu posibilități de evaluare minuțioasă și foarte precisă în realizarea acestora”, a explicat prof. univ. dr Norina Forna., pn cadrul unei conferințe de presă.
”Progresele sunt extrem de rapide și semnificative. S-a ajuns până într-acolo încât probabil, într-un viitor apropiat, partenerul nostru care se numește tehnicianul dentar este pe cale de dispariție. În acest context discutăm despre tehnicile și tehnologiile dentare, în care beneficiul maxim este al pacientului. Vorbim de tehnici minim invazive, la tehnici – și mă refer acum la chirugia oro-maxilo-faciale, care presupun înlocuirea abordului chirurgcal clasic prin metode alternative, care se pot desfășura în ambulator și nu în spital, cu o perioadă de recuperare de câteva zile. Însă toată această abordare presupune o aparatură cu un preț ridicat, cu o amortizare relativ greoaie și cu o instrucție a personalului adecvată pentru a face față problemelor care apar în contextul unor așa-zise complicații. Ceva similar cu ceea ce astăzi vedem în chirurgia generală – abordul minim invaziv, endoscopictransferat în sfera chirurgiei oro-maxilo-faciale, cu referire directă la litiaza glandelor salivare și tratamentul prin litrotiției extracorporeală și sialendoscopie”, a punctat și prof. univ. dr. Alexandru Bucur, de la Facultatea de Medicină Dentară din cadrul UMF ”Carol Davila” București.
Unul dintre subiectele abordate la congres este importanța pe care o acordă cercetătorii pluridisciplinarității științifice . ”Tendința este să eșafodăm pe baza disciplinelor fundamentale noi discipline. Sumele alocate acestor relații pluridisciplinare între medic, biochimist, biolog, inginer sunt foarte mari”, a declarat prof.univ.dr. Lucien Reclaru, de la Universitatea Geneva, care va susține o conferință despre una dintre tehnologiile de vârf despre care însuși Barack Obama, fostul președinte american, a vorbit în Congresul Statelor Unite: 3D Printing.
În cadrul evenimentului se vor desfășura conferinte,cursuri, work-shop-uri, hands-on-uri, comunicări orale si postere.
Intră AICI pentru a vedea programul Congresului Internațional al ADRE
Website: http://zf.adre.ro/