Spectacolul bucuriei la UMF Iași: celebrarea promoției 2018
27/06/2018
news@umfiasi.ro (410 articole)
0 comentarii
Distribuie

Spectacolul bucuriei la UMF Iași: celebrarea promoției 2018

Universitatea de Medicină și Farmacie Iași „Grigore T. Popa” Iași i-a sărbătorit miercuri, 27 iunie, pe Esplanada UMF Iași, pe cei 1502 de absolvenţi ai Facultăților de Medicină, Medicină Dentară, Farmacie și Bioinginerie Medicală. Evenimentul, aflat la a cincea ediție, a fost structurat în două părți: de la ora 10.00, s-a desfășurat Ceremonia de Înmânare a Certificatelor de Absolvire tuturor absolvenților. Rând pe rând, fiecare absolvent a fost felicitat de decanul facultății pe care a absolvit-o și a primit o diplomă și o floare de la decanul de promoție; de la ora 19.00, a avut loc Ceremonia festivă, în cadrul căreia proaspeții absolvenți au primit salutul conducerii Universității, al rectorului prof.univ.dr. Viorel Scripcariu, care a premiat șefii de promoție. Cursul festiv din cadrul Ceremoniei de Absolvire a Promoției UMF Iași 2018 a fost susținut de prof.univ.dr. Eugen Târcoveanu, iar jurnalistul Adelin Petrișor le-a povestit tinerilor, într-un discurs motivațional, despre cum este să faci totul „din pasiune”.

La eveniment au participat peste  5000 de absolvenți, cadre didactice, părinți, prieteni, din peste 50 de țări, de diferite etnii și de diferite religii, sub semnul comun al diversității și multiculturalității, valori emblemă ale universității de medicină ieșene.

Acum ați ajuns în acel punct care reprezintă momentul în care vă veți maturiza cu adevărat”

Maratonul festiv a debutat cu înmânarea diplomelor absolvenților Facultății de Medicină Generală. „Astăzi celebrăm finalizarea celor șase ani de muncă asiduă, cu rezultate de succes din partea dvs. Ați mai făcut un pas extrem de important spre îndeplinirea viziunii și a obiectivelor atât de necesare unei vieți frumoase pe care ați ales-o. Facultatea, până acum, a însemnat un șir lung de provocări academice și personale. Acești șase ani au fost un ritual necesar pentru o trecere către o altă etapă a vieții dvs. Acum, în momentul absolvirii, ați ajuns în acel punct care reprezintă momentul în care vă veți maturiza cu adevărat. Acum este momentul în care pășiți spre exercitarea acestei profesiuni nobile, umane, care necesită din partea dvs. profesionalism, onestitate, gândire critică și analitică”, a subliniat prof. univ. dr. Lăcrămioara Șerban, decanul Facultății de Medicină.

Un discurs emoționant  a ținut și decanul de promoție, prof. univ. dr. Ioana Grigoraș: „Astăzi nu vorbesc nici ca președinte al Senatului, și nici ca profesor de Anestezie și Terapie Intensivă, vorbesc ca decanul vostru de promoție. Sunt extraordinar de mândră că vă vorbesc în această postură. Sunt sigură că v-am învățat câteva noțiuni de anestezie și Terapie Intensivă,  știu sigur că v-am învățat câteva noțiuni de medicină, dar sper din tot sfletul că v-am învățat ceva mult mai important: să fiți medici buni. A fi medic bun înseamnă a iubi. A iubi cunoașterea, a iubi plin de compasiune și înțelegere pacienții. A iubi deopotrivă succesul și eșecul. Și am să vă sun ceva. Odată, la un interviu, un reportar m-a rugat să povestesc despre un caz pe care l-am salvat în mod excepțional. Și în cele câteva secunde de gândire, am constatat cu uimire că mi-am adus aminte de pacienții pe care i-am pierdut. De cei pe care nu i-am putut salva, în ciuda unei lupte aprige. Și cred că acest lucru este extrem de important. Nu trebuie să păstrăm în minte doar succesele, ci și eșecurile, din ele învățăm la fel de ult ca și din primele. Și am învățat un lucru extrem de important de la pacienții pe care i-am pierdut: o binevenită umilință, recunoașterea propriilor limite și mai ales imperativul de a mă strădui în fiecare zi de a fi mai bună, să știu mai mult, să fac mai mult”.

Prof. univ. dr. Norina Forna, decanul Facultății de Medicină Dentară, a accentuat avantajele absolvenților de la Medicină Dentară : Aș spune că cifra dvs. de absolvenți este foarte frumoasă: 149 înseamnă 149 de joburi în viitor, atât pentru România, cât și pentru străinătate. Aveți toate condițiile de a putea profesa, de a putea să împărtășiți din abilitățile dvs. pe care le consider de succes și având toate prerogativele pentru care să vă luptați în viață, consider că meseria dvs. este una practică, înseamnă o aplicație cât mai țintită, înseamnă o specialitate în mână pe care o aveți, de care trebuie să vă bucurați, și dincolo de toate, înseamnă o inserție profesională imediată.

Prof. univ. dr. Lenuța Profire, decanul Facultății de Farmacie, a adresat un îndemn cald viitorilor farmaciști: „La începutul profesiei de farmacist, vă îndemn să fiți profesionistul de 9 stele! Ce înseamnă acest lucru? Să acordați o atenție deosebită pacientului, veriga care face legătura între profesia de medic și cea de farmacist, este numitorul comun al celor două profesii. Comunicare: Împlinirea dvs. profesională stă în capacitatea dvs. de a comunica.  Aveți o bază solidă de cunoștințe, vă îndemn să transmiteți aceste cunoștințe către pacienți, către colegi, către societate. Cunoaștere: O bună comunicare se bazează pe cunoaștere, pe învățare continuă. Cred că o să fiți studenți toată viața. Formare profesională: Vă invit să luați parte, împreună cu noi, dascălii, la procesul de formare profesională a viitorilor voștri colegi. Cercetare: Fiți curioși și cercetați fiecare la locul unde veți profesa. Fiți parte la ce vă rezervă viitorul în domeniul dezvoltării și inovării medicamentului. Fiți lideri de grup și lideri de opinie. Fiți manageri de succes. Fiți antreprenori. Îndrăzniți să visați, să transpuneți visul într-un plan și să treceți la acțiune. Și  nu în ultimul rând, fiți factori decizionali”.

Prof. univ. dr. Anca Galaction i-a sfătuit pe absolvenții Facultății de Bioinginerie medicală să se ghideze, în viață, după principiile excelenței, al bunătății și al respectului. „Sunt principii care se referă la caracter și țin cont de datorie, onoare, sacrificiu de sine și disponibilitate, indiferent de recompense și împrejurări. Nu mai așteptăm o notă, nu mai așteptăm un premiu, nu mai așteptăm o medalie. Așteptăm un succes în viață, care va veni. Oamenii nu-și construiesc existența de succes pe nisipurile mișcătoare ale aparențelor sau ale popularității trecătoare, ci pe stânca principiilor. Persoanele de caracter tind să câștige în viață pentru că oamenii au încredere în ele. Munca asiduă la conferă, de obicei, un anumit nivel de siguranță și, uneori, chiar de prosperitate. Comportamentul lor etic le câștigă afecțiunea și loialitatea celorlalți. Avem puterea să alegem felul în care să acționăm, să ne analizăm caracterul și motivațiile”.

Lecții de recunoștință

Șefii de an au avut frumoasa misiune de a-i chema pe cei prezenți să-și ridice diploma  care atestă finalizarea studiilor, dar au ținut și câte o scurtă dar emoționantă alocuțiune. „Doresc să adresez un rând de mulțumiri oneste, dar în același timp modeste, stimaților domni profesori care prin rigurozitate, standarde înalte, dar și prin toleranță și disponibilitate au contribuit la mica noastră metamorfoză. Suntem recunoscături pentru faptul că am înțeles că în spatele unui medic desăvârșit stau ore de sacrificii, stau tone de cărți, dar toate sunt ambalate în multă solicitudine”, a mulțumit, în numele colegilor săi, Anca Postolache, șef de an la Medicină Generală, linia de predare română.

Isabela Ciobanu, șef de an la specializarea Asistență Medicală, le-a amintit colegilor săi despre responsabilitatea pe care o au acum, al finalizarea studiilor: „Îmi doresc, ca oriunde ne vom practica meseria, să confirmăm faptul că abilitățile și cunoștințele noastre au fost dobândite în cadrul celei mai bune universități de medicină din România. De astăzi, nu vor mai fi note care să ne reflecte mai mult sau mai puțin obiectiv munca, ci pacienții pe care-i vom îngriji”.

Despre sfârșitul unei etape a vorbit și Cosmin Bida, șef de an la Medicină Dentară: „Dragi colegi, a venit ziua în care copilăria noastră a luat sfârșit. Oficial, nu mai suntem copii. De astăzi înainte, copii vom rămâne doar în ochii părinților noștri, iar dacă până acum alegerile făcute ne-au definit drumul, de-acum înainte profesionalismul și integritatea ne vor pecetlui destinația finală”.

Răzvan Nicolae Rusu, șef de an la Facultatea de Farmacie, a ținut o mică lecție despre recunoștință, „recunoștință pe care o avem față de părinți, prieteni și dragi profesori că ne-ați ajutat în acești cinci ani”.

Robert Fuior, șef de an la Bioingienrie Medicală, a rememorat cele mai importante momente din viața de student, de la ziua „când am pășit timizi, în urmă cu patru ani, pe porțile facultății, în calitate de proaspeți absolvenți de liceu, dornici de a dezlega tainele bioingineriei”, trecând prin sesiuni de nopți nedormite, până în anul IV , „când am început să descoperim o latură mai atractivă a bioingineriei și să ne testăm gradul de compatibilitate cu diferite specialități”.

Internaționalizarea universitară înseamnă că sunteți în egală măsură studenți ai Iașului, ai Europei și ai lumii”

Partea a doua a evenimentului a debutat cu tradiționala ceremonie a steagurilor, urmată de salutul rectorului UMF Iași, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu.

Rectorul Universității a ales să vorbească despre internaționalizarea universitară, „un concept, despre o idee adesea și îndelung vehiculată în ultimii ani în spațiul academic național”.Definiția pragmatică a internaționalizării universitare e simplă: dezvoltarea de către o universitate a unor relații de colaborare și parteneriat academic transfrontaliere. Însă internaționalizarea universitară nu este un scop în sine, ci un mijloc, o cale spre care ajungem spre un deziderat comun și asumat de Universitatea noastră: excelența academică. Știința, cunoașterea, indiferent de domeniu, nu poate avea granițe, nici în timp, nici în spațiu. Trăim într-o lume în care informația circulă mai repede ca oricând, ar fi o uriașă greșeală să nu valorificăm acest context favorabil. De altfel, unul din elementele esențiale ale strategiei Universității noastre pe termen mediu este  creșterea schimburilor academice – atât în rândul cadrelor didactice, cât și în rândul studenților – și dezvoltarea de proiecte educaționale și de cercetare în colaborare cu instituțiile străine. Misiunea Departamentului de Relații Internaționale al Universității noastre este tocmai aceea de a susține politica de internaționalizare a Universității, de a-i promova profilul educațional, științific și cultural în întreaga lume”, a explicat prof. univ. dr Viorel Scripcariu.

Rectorul Universității a amintit și despre rezultatele acestor eforturi: „Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” a stabilit până în acest moment un număr de 57 de acorduri de parteneriat și colaborare cu universități și spitale din țări precum Belgia, Cehia, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Spania, Bulgaria , Republica Macedonia, Slovenia, Ungaria, Grecia, Turcia și Luxemburg. De asemenea, aderența Universității noastre la programul Erasmus, unul dintre cele mai de succes programe de schimb transeuropene, este o dovadă în plus a angajării noastre în schimbul de idei dincolo de frontiere.

La Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, internaționalizarea mai poate fi însă și altceva decât un mijloc sau o cale”, a continuat rectorul. ”Poate fi o consecință naturală. În anul universitar 2017 – 2018, universitatea noastră a avut cel mai mare număr de studenți străini din România. 2581 de studenți străini din 50 de țări au ales să învețe medicina la Universitatea „Grigore T. Popa” din Iași și le mulțumesc pe această cale pentru încrederea pe care ne-au acordat-o. Le mulțumesc, de asemenea, pentru ce au adus în Universitate din cultura și istoria țărilor lor și am convingerea ca acum, la plecare, vor duce acasă o parte din România, din cultura și spiritul românesc”.

<Educația nu este pregătirea pentru viață, educația este viața însăși>”, spunea filosoful american John Dewey, unul din întemeietorii pragmatismului în filosofie. Vă invit să luați cu voi acest gând, dragi studenți la capăt de studenție, și să știți în fiecare moment că internaționalizarea universitară înseamnă că sunteți în egală măsură studenți ai Iașului, ai Europei și ai lumii”, și-a încheiat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu salutul său adresat absolvenților UMF Iași.

Medicina este un țel nobil”

Prof. univ. dr. Eugen Târcoveanu, reputat chirurg și dascăl de prestigiu al școlii de medicină ieșene, a ținut cursul festiv adresat promoției 2018 a UMF Iași. Domnia sa a vorbit despre calitățile pe care trebuie să le aibă un medic adevărat, dar și despre evoluția chirurgiei – „una dintre cele mai frumoase specialități ale medicinei. „Se pare că datoria noastră de bază este să ne găsim menirea și să ne-o îndeplinim. Lucrul în care crezi cu ardoare, se realizează întotdeauna.Și acesta este un îndemn. Încrederea este foarte importantă . Adevărata bucurie nu este din ceea ce obții cu ușurință, din bogății sau din onoruri, ci din realizarea unui țel nobil. Iar țelul nobil este al dumneavoastră. Medicina este un țel nobil. Valoarea unui om se măsoară prin binele făcut altora. Faceți bine cu orice ocazie, la cât mai mulți. Bunătatea este un dar divin, deci dumneavoastră trebuie să fiți buni ca medici. Nimic nu este mai puternic decât bunătatea”, a subliniat prof. univ. dr. Eugen Târcoveanu.

„Din pasiune”

Au urmat saluturile decanilor celor patru facultăților din cadrul UMF iași, urmate de o conferință motivațională de excepție a cunoscutului jurnalist Adelin Petrișor. „Din pasiune” este de fapt povestea vieții unui om căruia îi place să spună povești. Și pentru asta nu a ezitat să-și riște viața în teatrele de operațiuni din Irak, Afganistan, Liban, Israel, Algeria, Albania sau să aștepte șase ani să ajungă să vadă, cu proprii ochi, cum trăiesc oamenii sub sinistrul regim din Coreea de nord.

Am 42 de ani și 22 de ani de televiziune. Am acumulat destulă experiență, am văzut tot felul de lucruri, tot felul de oameni, am întâlnit de la prostituate, pești, până la laureați de premiu Nobel, am călătorit cam peste tot în lume.

Am intrat într-o redacție când eram mai tânăr decât sunteți voi acum, aveam 20 de ani. Am lucrat la Tele 7 abc, la 21 de ani transmiteam deja din prima mea zonă de război, în Libanul de Sud. Atunci Libanul de Sud era ocupat de Israel, eu eram în partea libaneză. La 22 de ani neîmpliniți am aflat pe pielea mea ce înseamnă să urinezi împotriva vântului la propriu,  pentru că am fost ținut ostatic 36 de ore în Tirana de niște oameni care aveau arme. Și așa a început careiera mea de jurnalist. Ideea e că niciodată nu mi-am propus să fac lucruri mari. Pur și simplu mi-a plăcut să spun povești. Cred că poți să fii un jurnalist bun și dacă l-ai citit pe Petre Ispirescu. Pentru că tu, ca jurnalist, ești interfața dintre poveste și telespectator. Și n-am făcut altceva decât să alerg după povești”, a mărturisit jurnalistul.

Ceremonia de absolvire a continuat cu Imnul absolventului – interpretat de senzaționalii membri ai corului „Ceata de medicinisti”, moment urmat de festivitatea de premiere a celor mai buni studenți din promoția 2018 . Prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității, a acordat diplome de excelență următorilor șefi de promoție:

Facultatea de Medicină

Medicină, linia de predare în limba română – BĂLTUŢĂ C. MIHAELA-ALEXANDRA

Medicină, linia de predare în limba engleză – TABORDA VASCONCELOS LEAL MARIA INES

Medicină, linia de predare în limba franceză – AURIVEL O.R. AXELLE SARAH

Asistenţă Medicală Generală – CRUPĂ C. OANA-ELENA

Nutriţie şi dietetică – ANTON T. DANA-TEODORA

Facultatea de Medicină Dentară

Medicina Dentară, linia de predare în limba română – CHELARIU A. MARIA

Medicină Dentară, linia de predare în limba engleză – LUBCHANSKY L. JACLYN

Medicină Dentară, linia de predare în limba franceză – BALLET J.C.B. CAROLINE

Tehnica Dentară – POPA C. IUSTINA

Facultatea de Farmacie

Farmacie – VASILACHE MADALINA-MIHAELA

Farmacie engleză – TOUNTAS EVANGELOS

Facultatea de Bioinginerie Medicală

Bioinginerie – MURARIU I. MĂDĂLINA – GEORGIANA

Seara s-a încheiat cu un moment emoționant, așteptat cu nerăbdare de tinerii absolvenți încă din primul an de facultate: depunerea Jurământului lui Hipocrate.

news@umfiasi.ro

news@umfiasi.ro

News@umfiasi.ro este portalul de știri al Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași.

Comentarii

Nu exista comentarii Fii primul care comenteaza acest articol!

Scrie un comentariu

Reguli pentru un dialog civilizat: Comentariile se vor incadra in tematica articolului si se vor referi la articol, si NU la autorul acestuia. Va rugam insistent sa folositi un limbaj civilizat si o limba romana curata si corecta. Comentariile care nu respecta aceste doua reguli simple NU vor fi publicate.

Campurile marcate cu * sunt obligatorii