Săptămâna viitoare, în perioada 9-13 septembrie, se desfășoară cea de a doua ediție a Școlii de vară „Medicina cu resurse limitate”, organizată de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi (UMF), Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac” Iaşi, Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt”, Societatea Studenților Mediciniști Iași (SSMI), cu sprijinul  Institutului Medico-Militar și al  SMURD Iași. Coordonatorul Școlii este prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.

Școala se adresează unui număr de 33 studenţi, dintre care 21 de studenţi ai Institutului Medico-Militar şi 12 studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi, anii III-V.

Tematica selectată se circumscrie conceptului de „Medicina cu resurse limitate”, abordând noţiuni specifice din medicina operaţională şi medicina de urgenţă, activitatea contribuind astfel la pregătirea teoretică şi practică a studenţilor din cele două instituţii de învăţământ superior medical.

Teme prelegeri

  • Conceptul de „medicină cu resurse limitate”
  • Efectele armelor şi leziuni specifice
  • Nivelurile asistenței medicale
  • Diagnostic şi intervenţie medicală în urgenţe. Diagnostic și intervenție medicală în accidentele cu victime multiple
  • Infecții cu potențial de armă biologică. Măsuri de prevenție și management clinic a infecției cu virusul Ebola, West Nile și Malariei
  • Damage control surgery
  • Aspecte de etică şi legislaţie
  • Managementul incidentelor critice psiho-sociale T9 – Istoria Spitalului Militar Iaşi

Printre lectorii Școlii de Vară „Medicina cu resurse limitate” se numără cadre didactice ale UMF Iași, medici ai SCMU, maior Ionel Albu, de la Brigada 15 Mecanizată Iași și lt. col. dr. Adrian Drenea – medic șef al Statului Major Al Forțelor Terestre .