“La Iași francofonia  este vie, utilă și radiantă”
07/07/2017
news@umfiasi.ro (331 articole)
0 comentarii
Distribuie

“La Iași francofonia este vie, utilă și radiantă”

Interviu cu domnul Mohamed Ketata, directorul Biroului pentru Europa Centrală și Orientală al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF). Domnia sa a fost invitat special la Ceremonia de absolvire a Universității de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa, ocazie cu care a ținut un discurs motivațional în fața tinerilor absolvenți.

Domnul Mohamed Ketata este director regional al Biroului pentru Europa Centrală și Orientală al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF) din septembrie 2016.  CV-ul său este impresionant: Doctor al Şcolii Centrale din Paris, profesor la CNAM (Conservatoire National des Arts et Métiers) şi la UR (Université de Rouen). Are o experiență universitară bogată în domeniile cercetării, tehnologiei, administrației și cooperării științifice. De-a lungul timpului a ocupat mai multe funcții, dintre care prim vice-președinte al Universității din Rouen, director al Laboratoire Électronique Microtechnologie et Instrumentation, director al Institutului Universitar Tehnologic (IUT de Rouen), membru în Consiliul Național al Universităților și expert științific în mai multe programe europene.

Domnul Ketata este un bun cunoscător al mediului academic din România și a pus bazele unor parteneriate comune cu universități românești.

Interviu acordat Ioanei Monica Ciolan, psiholog în cadrul Serviciului de Consiliere si Orientare Profesionala (SCOP), cu sprijinul conf. univ. dr. Claudia Dinu – responsabil al Centrului de Reușită Universitară (CRU) și al prof.univ. dr. Monica Hăncianu, prorectorul pentru Relații Internaționale al UMF Iași.

 

În septembrie 2016 ați fost numit director regional al Biroului pentru Europa Centrală și Orientală al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF). Care a fost programul dvs. în aceste luni de când ocupați această funcție și care au fost prioritățile Biroului?

Sunt fericit că am fost numit director al acestui Birou și înainte de a răspunde la întrebarea dumneavoastră, vreau să fac câteva precizări. Această regiune frumoasă din Europa Centrală este astăzi alcătuită din 24 de țări, iar România este inima acestei regiuni, o numim tot timpul „Insula de latinitate”. Avem 110 universități membre, care sunt repartizate în toată regiunea. Aș spune că misiunea mea constă în a asculta aceste universități membre și de a fi portavocea proiectelor lor. Acțiunile noastre au în vedere trei  mari provocări: calitatea, dezvoltarea și angajabilitatea. Calitatea este legată de dorința de a asigura tinerilor o formare mai bună, cercetare de excelență și de asemenea să poată munci într-un mediu prielnic. În privința dezvoltării, vizăm părțile culturală, lingvistică, socială – la un nivel internațional. Tot ceea ce facem zi de zi trebuie să conducă spre această angajabilitate a tinerilor, spre piața muncii. Și suntem aici pentru a facilita, pe de o parte, o inserție profesională rapidă, de stabili o legătură cu companiile, și în special, la universitățile membre, un dialog permanent între mediul socio-economic și lumea academică.

În luna mai a avut loc la Marrakech (Maroc) a 17-a Adunare generală a instituţiilor membre ale Agenţiei universitare a Francofoniei. Cum ați primit desemnarea unui român în funcția de președinte al AUF? Este vorba de domnul profesor Sorin Mihai Cîmpeanu, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti și președinte al Consiliului Rectorilor din România.

Vreau să subliniez, mai întâi, că această adunare generală a fost un moment de întâlnire al tuturor universităților membre ale Agenției universitare a Francofoniei din lumea întreagă. Pentru mine a fost  un motiv în plus de mândrie de a reprezenta regiunea care a dat, pentru prima dată, un rector român în fruntea acestei frumoase agenții universitare a francofoniei din lume. L-ați prezentat foarte bine pe domnul Sorin Cîmpeanu care, dincolo de activitățile din România – în calitate de rector, de președinte al Consiliului Național al Rectorilor, de fost ministru al Educației și chiar de fost prim-ministru – cu toate că a deținut această funcție doar câteva săptămâni, s-a remarcat prin calitățile sale umane și mai ales prin faptul că este un francofon convins și convingător. Cred că în următorii patru ani va da un impuls puternic în rețeaua francofonă și în dezvoltarea francofoniei la nivel mondial.

Nu este prima dată când veniți aici, la Iași, sunteți aproape de-al casei și vă mulțumim că ați acceptat să țineți un discurs motivațional  pentru absolvenții Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa”.  Care sunt cuvintele cheie ale discursului dvs.?

Îmi face o foarte mare plăcere să revin la Iași, cred că este orașul din România pe care l-am vizitat de cele mai multe ori. Sunt bucuros că mă voi adresa tinerilor din două motive: primul este acela că ei se află cu adevărat în centrul preocupărilor noastre cotidiene, iar al doilea – că noi credem cu tărie că acești tineri reprezintă viitorul nostru, că ei sunt cei care ne vor conduce mâine. De aceea facem totul pentru a le facilita acest traseu. Le voi spune că ei sunt deja absolvenți dar că vor fi mai mult decât atât – vor fi ambasadorii acestei universități dar și ambasadori ai francofoniei în regiune și în lumea întreagă.

Care sunt sfaturile dvs. pentru acești tineri, ce le-ar fi de folos în viitorul profesional, începând cu ziua absolvirii?

Pentru absolvenții dvs. cred că inserția profesională este mai facilă, pentru că au avut deja o formare profesională. Le-aș spune să-și repezinte cât mai bine țara, regiunea, să fie mândri de educația primită și să o împărtășească cât mai departe, pentru că-i vedem de-acum răspândiți în toată lumea.

Spuneam că sunteți de-al casei, pentru că de ani buni ați inițiat și dezvoltat legături de prietenie și colaborare cu diverse entități academice din România. Mai țineți minte când ați început să descoperiți România și oamenii de aici?

Am două istorii care ar putea răspunde la această întrebare, dar am să v-o povestesc pe cea profesională. Am ajuns prima dată în România în 1992, la Cluj. Însoțeam niște colegi francezi din Normandia care urmau să predea la Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațeganu”. Pe atunci eram prim-vicepreședinte al universității mele și urma să semnăm un acord între cele două instituții care să constituie începutul studiilor francofone de medicină și farmacie în România.

Ne puteți spune care a fost a doua istorie?

Am să vă dau un răspuns minimal. Prima oară când am avut o corespondență scrisă a fost adresată unei tinere românce, în 1970…

Acum înțelegem mai bine legătura emoțională cu România…

Există la Iași un puternic nucleu francofon și responsabilă” de formarea acestuia este Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa”, unde învață peste 1100 de studenți care provin din spațiul francofon. Cum sunt percepuți în Franța, mai ales, specialiștii pregătiți aici, la UMF Iași?

România este o țară membră a Uniunii Europene, țară care a semnat Convenția de la Bologna și care are un sistem de învățământ superior de calitate, cunoscut și recunoscut în Europa și pe plan mondial și care oferă formări francofone de foarte bună calitate. Vorbesc de România, în general, dar în mod particular de Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași. Aș mai adăuga că universitatea dumneavoastră oferă, în plus, o cercetare de excelență și în acest sens vreau să menționez că de curând am demarat un proiect internațional inovativ pe teme de sănătate și nutriție în care Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” este membru, partener și unul dintre actorii principali.

România este o țară atractivă în contextul european și oferă condiții foarte bune studenților francofoni și în mod special fac referire la studenții care studiază la Iași. Și acest număr de 1100 de studenți, de care vorbeați mai deveme, va crește, cu siguranță, în viitor.

Ați sărbătorit Ziua Francofoniei pe 24 martie aici, la Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași. Manifestările organizate de UMF Iași cu această ocazie au reliefat cât de strânse sunt legăturile universității cu AUF și cât de importantă este activitatea Centrului de Reușită Universitară al Universității. Tot atunci ați premiat și cei trei studenți de la Facultatea de Farmacie, care au câștigat premiul special la concursul “Parle-moi science!”. Ce ne puteți spune despre acest moment?

Pot să vă spun că francofonia în această regiune este vie, utilă și radiantă. Constatăm asta din activitățile desfășurate de către toate centrele de reușită universitară din Iași, în special cel de la UMF Iași,  unde avem o activitate permanentă. Studenții dumneavoastră sunt străluciți, o dovedește și câștigarea acestui premiu la concursul “Parle-moi science!”. În același sens dorim să încurajăm activitățile asociative ale studenților, să-i încurajăm să-și împărtășească experiențele. Mă refer la toți studenții, nu doar cei nu doar cei francofoni. Și cred că Centrul de Reușită universitară al UMF Iași este un element principal în organizarea acestor activități.

Dacă v-ați întâlni într-o zi cu Micul Prinț, al lui Antoine de Saint-Exupéry, și v-ar întreba ce înseamnă francofonia, ce i-ați răspunde?

I-aș răspunde simplu că este o aventură minunată, care a fost inițiată în secolul trecut – la începutul anilor ’60, și care a lăsat urme prin valorile împărtășite de lumea francofonă: solidaritate, libertate, egalitate, diversitate. Mesajul pe care vreau să-l  transmit studenților este ca ei să poarte lumina francofoniei și a multilingvismului cât mai departe, dincolo de ziduri. După cum spunea Coubertin: “Citius, Altius, Fortius”, cât mai repede, mai înalt și mai puternic posibil.

Dacă tot l-am amintit pe marele scriitor Antoine de Saint-Exupéry, care, se știe, a fost pilot, aș vrea să ne povestiți despre una dintre pasiunile dvs. Ați absolvit L’Ecole de Pilotage de l’Aviation Civile de Rouen, aveți brevet de pilot.

De mic am avut două visuri: să ajung muzician și să pot pilota. Am început cu muzica, dar a intervenit temerea părinților mei, care credeau că m-am orientat prost și care nu vedeau reușita mea decât prin studii. Cât despre al doilea vis, am dat un concurs la Școala de Pilotaj, pe care nu l-am trecut și am urmat apoi studii apropiate în domeniul ingineriei. După ce mi-am terminat studiile și m-am instalat destul de confortabil în profesie, am făcut două lucruri: prima dată  m-am înscris în corul cu orchestra simfonică  din Normandia, unde sunt tenor de 20 de ani,  și al doilea lucru a fost să mă înscriu la Școala de Pilotaj din Rouen. Mi-am luat mai întâi brevetul de bază, apoi am obținut brevetul de pilot privat.

De când ați fost numit director al Biroului pentru Europa Central și Orientală al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), ați mai avut timp de astfel de activități?

În primul rând, ziua are 24 de ore. Apoi, de aici îmi trăgeam oxigenul săptămânal. Pentru că atunci când mergeam la repetițiile de muzică clasică simțeam cu adevărat că respir, că sunt la înălțime și că soarele este mai aproape de mine.

În continuare aveți timp să mergeți la repetiții sau să pilotați?

În ultimii ani nu am mai putut zbura, dar muzică fac în continuare. Am întâlnit, printr-un rod al hazardului, un cor cu orchestră, care este și francofon și care funcționează pe lângă Ambasada Germaniei la București.

În încheierea interviului, ce ați vrea să transmiteți comunității francofone ieșene?

Francofonia la Iași are tradiție și francofonilor ieșeni nu pot să le spun decât să continue și să păstreze vii valorile francofoniei  și să le împărtășească în lumea largă, pentru că sunt valori universale.

Discursul domnului Mohamed Ketata adresat absolvenților Universităților de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași

Monsieur Le Recteur,

Mesdames et Messieurs en Vos Grades et Qualités

Cheres Etudiantes

C’est avec un grand plaisir de revenir, encore une fois, dans votre université et de participer à votre cérémonie de fin d’année et de remise des diplômes. Je remercie Monsieur Le Recteur pour cette aimable invitation.

Votre université est membre partenaire et privilégié de notre « Agence Universitaire de la Francophonie » en Europe Centrale et Orientale. Vous contribuez pleinement, par la qualité de vos formations et la diversité de vos étudiants au rayonnement de la francophonie en Roumanie et un peu partout dans le monde.

Un peu d’histoire!

La Francophonie institutionnelle a vu le jour au début des années soixante, suite à l’indépendance de plusieurs pays africains et par la volonté de certains leaders qui ont souhaité avoir le même vecteur de communication et surtout de continuer à partager des valeurs communes : La paix, La Démocratie, Les Droits de l’Homme, La Diversité Culturelle, La Solidarité active au Service du Développement, …

La Roumanie a rejoint cette francophonie en 1991 comme Membre Observateur, pour devenir pleinement Membre en 1993 de l’Organisation Internationale de la Francophonie (OIF).

L’Agence Universitaire de la Francophonie (AUF) est l’Opérateur Principal de cette Francophonie Universitaire dans le monde et dans « Notre Belle Région » d’Europe Centrale et Orientale (ECO). Notre Direction Régionale (DRECO) a démarré à Bucarest en 1994 (7 universités dans 3 Pays : Bulgarie, Moldova et Roumanie) pour compter aujourd’hui 110 Universités membres dans 24 pays.

Vous êtes Les Ambassadeurs enthousiastes de cette université Grigore T. Popa, de ce beau pays la Roumanie mais également de la Francophonie dans le monde. Continuez à porter ses couleurs tout haut, Elle illuminera certainement votre chemin.

1.Coubertin disait : Citius, Altius, Fortius

_________________

Dear Rector

Ladies and gentlemen

Dear students

It is with great pleasure to come back again to your University to attend the graduation ceremony and diplomas awarding.

I would like to thank the Rector for this kind invitation.

“Grigore T. Popa” University of Medicine and Pharmacy of Iasi is a member of Agence Universitaire de la Francophonie and a privileged partner of the Central and Oriental Europe Bureau.

Your University particularly contributes through the quality of the academic training and through the diversity of the students to the development of the Francophony in Romania and thus all over the world.

A short history:

The institutional Francophony started in the 60’s, immediately after the independence of many African countries through the strong will of some leaders who sustained the means of communication but especially for sharing the common values: Pace, Democracy, Human’s Rights, cultural diversity, active solidarity in the development, …

Romania adhered to the Francophony in 1991 as an Observatory Member, becoming full Member of the International Organisation of La Francophonie in 1993.

L’Agence Universitaire de la Francophonie (AUF) is the main operator of the University Francophony in the world and within « Our beautiful region » Central and Oriental Europe (ECO).

The Regional Direction (DRECO) set up in Bucharest in 1994 (initially with 7 universities from 3 countries : Bulgaria, Moldova and Romania) and today it comprises 110 member Universities from 24 countries.

Dear graduates, you are the enthusiastic Ambassadors of “Grigore T. Popa” University of Medicine and Pharmacy, of Romania and in the same time of the Francophony in the world.

I encourage you to continue and wear the colours of the university as high as possible as these will light up your path to the future.

Coubertin said : Citius, Altius, Fortius

_____________

Stimate domnule Rector

Doamnelor si Domnilor

Dragi studenti

Este o mare placere de a reveni in Universitatea Dvs. pentru a participa la ceremonia de absolvire si de inmanare a diplomelor.

Va multumesc domnule Rector pentru aceasta amabila invitatie.

Universitatea Grigore T. Popa Iasi este membru al Agentiei Universitare Francofone si un partener privilegiat al Biroului Europei Centrale si Orientale.

Dumneavoastra contribuiti in mod deosebit, prin calitatea formarii academice si prin diversitatea studentilor, la dezvoltarea francofoniei in Romania si in acest fel peste tot in lume.

Un pic de istorie:

Francofonia institutionala a debutat in anii ʼ60, imediat dupa independenta a numeroase tari africane prin vointa puternica a unor lideri care au sustinut pastrarea unui vector de comunicare dar mai ales impartasirea in continuare a valorilor comune : Pacea, Democratia, Drepturile Omului, Diversitatea culturala, Solidaritatea activa in dezvoltare, …

Romania a aderat la Francofonie in 1991 ca Membru Observator, devenind Membru cu drepturi depline in 1993 al Organizatiei Internationale a Francofoniei.

Agentia Universitara a Francofoniei este Operatorul Principal al Francofoniei Universitare in lume si in « Frumoasa noastra regiune » Europa Centrala si Orientala (ECO).

Directia Regionala (DRECO) s-a constituit la Bucuresti in 1994 (initial cu 7 universitati din 3 tari : Bulgaria, Moldova si Romania) iar astazi reuneste 110 Universitati membre din 24 tari.

Dragi absolventi, voi sunteti Ambasadorii entuziasti ai Universitatii Grigore T. Popa, ai Romaniei si in acelasi timp ai Francofoniei in lume.

Va indemn sa purtati in continuare culorile universitatii cat mai sus, caci vor ilumina cu siguranta drumul catre viitor.

Coubertin a spus : Citius, Altius, Fortius

news@umfiasi.ro

news@umfiasi.ro

News@umfiasi.ro este portalul de știri al Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași.

Comentarii

Nu exista comentarii Fii primul care comenteaza acest articol!

Scrie un comentariu

Reguli pentru un dialog civilizat: Comentariile se vor incadra in tematica articolului si se vor referi la articol, si NU la autorul acestuia. Va rugam insistent sa folositi un limbaj civilizat si o limba romana curata si corecta. Comentariile care nu respecta aceste doua reguli simple NU vor fi publicate.

Campurile marcate cu * sunt obligatorii