Miercuri, 10 aprilie 2019, de la ora 17.30, în Aula „George Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, au avut loc prezentări cu tema „Sănătatea plămânilor contează”, susținute de medici rezidenți, sub coordonarea doamnei dr. Adriana Sorete Arbore, de la Dispensarul TBC, din cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași. De asemenea, au fost proiectate și filme pe aceeași temă,  în scopul informării studenților în ceea ce privește acțiunile de prevenire a tuberculozei.

Cu această ocazie s-au distribuit materiale informative și promoționale, iar la final s-a aplicat un chestionar și a avut loc o tombolă.

Activitatea încheie manifestările Campaniei de Luptă Împotriva Tuberculozei, desfășurată în perioada 24 martie – 10 aprilie 2019, acțiune organizată de Dispensarului TBC, în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică Iași, Inspectoratul Școlar Județean și Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.