Cu sufletele pline și mândri că suntem moldoveni, mândri că suntem români – acesta este sentimentul încercat de toți cei care au asistat la conferința de excepție a unuia dintre cei mai prestigioși istorici ai României: academicianul Ioan-Aurel Pop, eveniment care a avut loc miercuri, 28 martie, în Aula „George Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași. Aula a fost aproape neîncăpătoare pentru un public variat, alcătuit, preponderent, din studenți și membri ai lumii academice din întreg centrul universitar ieșean.

„Este o onoare să-l avem invitat pe domnul academician Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca, un cărturar de viță veche, un istoric de prestigiu și un patriot adevărat. Adăugăm astfel încă un nume valoros seriei evenimentelor de înaltă ținută academică intitutulată Conferințele Universității de Medicină și Farmacie„Grigore T. Popa” Iași”, a subliniat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași, în deschiderea conferinței intitulate „Țara Moldovei și formarea statului național român unitar”

 

De multe ori, în țara aceasta a noastră, prejudecățile, clișeele și remarcile pripite țin loc de adevăr

În prelegerea sa, academicianul Ioan-Aurel Pop a demontat, cu armele istoricului, rând pe rând, „o samă” de clișee și de prejudecăți despre Moldova și despre moldoveni. „De multe ori, în țara aceasta a noastră, prejudecățile, clișeele și remarcile pripite țin loc de adevăr, iar adevărul – atât cât acesta este omenește posibil – este obturat, blamat, trunchiat sau ocolit cu bună știință. În acest an al Centenarului Unirii de la 1918, se aud fel de fel de remarci în spațiul public, unele chiar despre provinciile istorice, despre temeiurile noastre de a exista ca stat. Cele mai multe și cele mai aspre privesc Transilvania, dar nici Moldova nu este scutită. Ba, aș spune că cele legate de Moldova sunt cele mai adânci și mai dureroase – spre deosebire de Transilvania – Moldova este încă sfâșiată și, parțial, înstrăinată”.

„Recent, în contextul marii sărbătoriri de la 24 ianuarie, am auzit formulări de genul «unirea Moldovei cu Țara Românească», sau mai rău, «alipirea Moldovei la Țara Românească»”. Formulările sunt greșite, afirmă istoricul, pentru că „la 24 ianuarie 1859 nu s-a unit Moldova cu Țara Românească, ci s-au unit două țări românești împreună. Când s-au luat deciziile de la Iași și București, în ianuarie 1859, nici nu se știa unde avea să fie capitala”.

Afirmațiile răutăcioase ale unora că Moldova a venit la „concertul” politic național cu multă sărăcie, academicianul Pop le aduce argumentul soartei vitrege a acestei țări românești de la răsărit, prăduită constant, până în secolul al XVIII-lea, de cetele de barbari atrase de mirajul celor două Rome (Roma Eternă și Noua Romă – Constantinopolul). „Ultima invazie tătară în Moldova a fost la 1717. Ar trebui să ne mirăm nu că Moldova este săracă, ci că a mai rămas în ea piatră peste piatră și om lângă om”.

„Bucovinenii sunt chiar cei mai vechi și mai neaoși moldoveni”

Apoi istoricul a adus în prim-plan distincția care se face între Bucovina și Moldova, despre remarca „nepotrivită” : „Eu nu sunt moldovean, sunt bucovinean”. „Regiunea Bucovinei a fost chiar vatra Moldovei, a fost inima de unde a pornit țara cea mare a Moldovei. În Bucovina se găsesc cele trei capitale ale țării, adică Baia, Siret și Suceava, aici se află marile ctitorii și tot aici sunt gropnițele domnești cele de demult. Aici își doarme somnul de veci părintele Moldovei, domnul Ștefan cel Mare și Sfânt, care, așa viforos cum era, a deschis calea țării românești est-carpatice spre înveșnicire. În al doilea rând, distincția dintre Bucovina și restul Moldovei este de dată recentă, din secolul al XVIII-lea, anterior neexistând decât Țara de Sus sau de Jos”. „Prin urmare”, concluzionează istoricul, „bucovinenii nu sunt numai moldoveni, dar sunt chiar cei mai vechi și mai neaoși moldoveni, dacă ținem seamă de formarea voievodatului Moldovei”.

Istoricul a comentat și distincția dintre moldoveni și români, cultivată, în special de propaganda sovietică, „dihotomie primejdioasă, pentru că sapă încet și sigur la rădăcinile națiunii noastre”. „De când există pe scena internațională Republica Moldova, confuzia se răspândește cu repeziciune și în Occident, pentru că statalitatea creează identitate”. „Din moment ce patria lui Eminescu este România, iar Eminescu este poet național în Republica Moldova, cum să se poată vorbi de moldoveni ca popor deosebit de acela al românilor?”, se întreabă, retoric, domnia sa.

Altă „aberație” prezentată de academicianul Pop a fost sărbătorirea în acest an, peste Prut, al lui Ștefan cel Mare, ca simbol al moldovenismului, menit să contracareze unitatea românească, sărbătorită în România, la Centenar. „Ștefan cel Mare și-a numit țara sa, căreia noi îi zicem Moldova, «Țara Românească»” (…) Ștefan, care a fost un unificator al românilor ante litteram. Recent, un cercetător din Cluj a descoperit în Arhivele de Stat din Milano un document tulburător, din 1489, prin care domnul Moldovei Ștefan cel Mare este numit «regele Daciei». Dacia figurează în mărturii venețiene la finele sec. al XV-lea și la începutul sec. al XVI-lea ca principal aliat al Occidentului în cruciada antiotomană. Prin urmare, Ștefan cel Mare este restitutor Daciae cu un secol înainte de Mihai Viteazul. Ștefan cel Mare nu este un simbol al moldovenismului, ci al daco-românismului, așa cum s-a manifestat acesta în sec. al XIX-lea drept precursor al României unitare moderne”.

 

Marea bogăție a Moldovei – spiritualitatea, cultura românească

Istoricul a mai vorbit, cu multă emoție, despre marea bogăției a Moldovei, „uitată de unii”: „spiritualitatea, cultura românească”. Domnia sa a evocat marii înțelepți pe care Moldova i-a dat țării și a dat exemplul marelui Dimitrie Cantemir, „primul cărturar român de valoare europeană cu conștiință clară de român”, cel care, „scriind în latină și alte limbi de circulație și cunoaștere internațională, a făcut cunoscută în mediile intelectuale ale lumii unitatea și romanitatea românilor, latinitatea limbii, specificul moldovenilor și al tuturor românilor”.

Academicianul Ioan-Aurel Pop nu i-a uitat nici pe „cei mai buni dascăli din lume întru românism și românitate”: „Cel mai mare poet român a fost și este Mihai Eminescu, cel mai mare povestitor este Ion Creangă, cel mai mare autor de romane istorice este Mihai Sadoveanu, cel mai mare sonetist – Mihai Codreanu”.

„Iar dacă cele mai frumoase, mai mari și mai impresionante valori cultural românești sunt făurite de moldoveni, atunci, dați-mi voie ca eu, român fiind, să mă simt moldovean”, a mai mărturisit istoricul Pop, care și-a încheiat conferința cu una dintre cele mai frumoase definiții istorice ale Moldovei: „Moldova este parte integrantă a edificiului național românesc dar, mai presus de toate, este făuritoarea, păstrătoarea și întăritoarea culturii românești și al celui mai valoros tezaur al ei – limba noastră comună, limba română. Cel mai înalt imn închinat limbii noastre s-a întruchipat prin creația lui Mihai Eminescu, moldoveanul, românul, universalul, acela care a ieșit din toate tiparele și ne-a împins spre nemurire. Când am citit prima oară ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie…”, am înțeles de ce Eminescu este mai întâi român – cel mai vrednic dintre români, și apoi este moldovean și universal. După ce am învățat temeinic, pas cu pas, ceea ce au făcut moldovenii pentru români și România, am înțeles de ce ar fi bine, măcar în acest an al Centenarului, să ne simțim cu toții moldoveni, ca să fim mai buni români”.