Pe 7 și 8 decembrie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași sărbătorește 138 de ani de la înființare cu invitați speciali, conferințe extraordinare și lansări de carte. „Anul acesta, majoritatea manifestărilor vor sta sub semnul Centenarului Marii Uniri – a cărui proiecție are loc prin intermediul unui program complex, coordonat de Primăria Iași. În plus, vom continua seria Conferințelor Universității de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa» cu un sociolog de marcă – profesorul Vasile Dîncu, care va susține o prelegere despre reprezentarea socială a medicului. Un alt eveniment important este lansarea unei noi serii a «Însemnărilor ieșene», o revistă cu valoare de simbol pentru universitatea noastră”, a punctat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.
Prima conferință: „Iașul în Marele Război”
Deschiderea oficială a Zilelor UMF va debuta joi, 7 decembrie, de la ora 10.00, în Aula „George Emil Palade”, cu o prezentare a proiectelor UMF Iași din cadrul Programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași urmată de o conferință specială despre implicarea Iașului în Primul Război Mondial susținută de prof. univ. dr. Cătălin Turliuc, cercetător principal la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași.
Programul Centenar al Primăriei municipiului Iași este un program cu 30 de direcții tematice, 180 de evenimente și acțiuni, 80 de proiecte, precum și 9 proiecte de infrastructură urbană. „Ideea filosofică pe care am așezat-o la baza acestui program este că, dincolo de cuvenita reverență față de trecut, față de înaintașii noștri, trebuie să ne recuperăm în mod onest istoria, să privim cu un ochi critic la ceea ce se întâmplă în prezent, astfel încât împreună, printr-un efort de societate, să putem proiecta pragmatic România viitoare. M-am bucurat foarte tare ca, între cele 80 de proiecte propuse de Consiliul Director al Programului Centenar, să existe un proiect amplu, care implică nu mai puțin de opt evenimente și acțiuni (expoziții, lansări de carte și conferințe) ale Universității de Medicină și Farmacie”, a subliniat coordonatorul Departamentului Centenar al Primăriei Iași, prof. univ. dr. Daniel Șandru.
Medicii ieșeni în Primul Război Mondial
Uraganul devastator care a fost „Primul război mondial” a luat cu suflul său întreaga Facultate de Medicină a Universității Mihăilene, studenți și profesori laolaltă. Care a fost rolul medicilor în Marele Război? „Eram puși să culegem roadele tranșeelor. Să scoatem din trupurile sfâșiate de grenade și obuze, din carnea amestecată cu țărâna și glodul șanțurilor, altă viață, bună pentru alte șanțuri. Am făcut să tacă în noi rostul unei vieți întregi închinate grijii de a păzi pe alții de boli și am ajutat la cel mai crunt măcel al atâtor mii de vieți tinere, din care numai noi știm câte și cum au ieșit. Am ajutat idealul național ca medici, ca ostași și ca români” – povestește dr. Mihai Ştefănescu-Galați, primul profesor de urologie de la Iași și decan al Facultății de Medicină (între 1926-1929), în cartea „Amintiri din Marele Război”. Despre astfel de istorii crunte trăite de medicii ieșeni, despre situația medicinei și a spitalelor, misiunile încredințate și implicarea lumii medicale ieșene la realizarea idealului național, ne vom aduce aminte joi, 7 decembrie, în Aula „George Emil Palade” – în prezența rectorului UMF Iași, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, a primarului Iașului, Mihai Chirica și a celorlalți rectori ai universităților de stat din Iași. Rolul povestitorului îl va juca dr. Richard Constantinescu, de la disciplina de Istorie a Medicinei, care este și editorul a două cărți apărute la Editura „Grigore T. Popa”, semnate de Mihai Ștefănescu Galați – „Amintiri din Marele Război” și „Răniți și ranițe. Chirurgia Marelui Război”.
Începînd cu ora 12.00, la Muzeul de Istorie a Medicinei va fi omagiată memoria dr. Jean Clunet (1878-1917), membru important al Misiunii medicale franceze din România, la centenarul trecerii sale în eternitate, printr-o expoziție documentară, în parteneriat cu Institutul Francez din Iași. De la ora 12.30 va avea loc vernisajul expoziției de pictură – „Culorile Marelui Război”, a tinerei artiste Alexandra-Cecilia Ruja.
A doua conferință: „Imaginea medicului în societatea contemporană”
Un subiect sensibil și de actualitate – „Imaginea medicului în societatea contemporană. Reprezentări sociale și provocări actuale”, este subiectul prelegerii extraordinare susținute de sociologul Vasile Dîncu – invitat la „Conferințele Universității de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa”. Conferința se va desfășura vineri, de la ora 10.00, în Aula „George Emil Palade” a UMF Iași.
Un punct aparte în programul dedicat Zilelor Universității îl reprezintă și lansarea seriei noi a faimoasei reviste ieșene Însemnări ieșene, înființată în urmă cu 81 de ani de către patronul spiritual al UMF Iași – Grigore T. Popa, alături de Mihail Sadoveanu și de George Topîrceanu. Acest eveniment va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 12.00, în Aula „George Emil Palade” a UMF Iași.
Programul Zilelor UMF Iași din acest an se va încheia vineri, 8 decembrie, la ora 18.00, în Sala Mare a Teatrului Național Iași, cu spectacol extraordinar susținut de artiștii Operei Naționale Iași, la care vor participa toate cadrele didactice ale Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași. La finalul galei de operă va avea loc, ca în fiecare an, premierea profesorilor emeriți și onorifici ai UMF Iași. „Această Gală extraordinară de Operă este oferită de Universitatea de Medicină și Farmacie tuturor cadrelor sale didactice. Încheiem anul cu fruntea sus și bucuria unor rezultate remarcabile. Îmi doresc nu doar să fim împreună în această seară, ci să aspirăm împreună spre un bine comun. Această Gală este dedicată întregii comunități academice a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași” a subliniat prof.univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.
„Zilele UMF. Zilele Educației Medicale”
Pe parcursul întregii săptămâni, începând de luni, 4 decembrie, vor avea loc seri clinice și workshop-uri reunite sub numele „Zilele UMF. Zilele Educației Medicale”, organizate de societățile studențești din cadrul Universității. De asemenea, vor avea loc manifestări dedicate cercetării științifice, pe toate palierele: studenți, doctoranzi, cadre didactice, cercetători, după un program care va putea fi găsit pe site-ul UMF
Și, ca în fiecare an, nu putea lipsi un eveniment care a devenit deja o impresionantă tradiție, cum este „Balul iernii”, spectacol caritabil organizat de studenții UMF – în folosul Casei de copii de la Bogdănești. Balul caritabil va avea loc joi, 7 decembrie, de la ora 18.00, în Aula Bibliotecii Universitare Iași.