Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Asociația A.P.E.C., Societatea Română de Medici și Naturaliști, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași – Clinica a IV-a, Societatea Română de Nefrologie Pediatrică, Societatea Română de Hematologie și Oncologie Pediatrică, Societatea Română de Pediatrie, Colegiul Medicilor Iași și Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România organizează la Hotel Unirea, în perioada 5-7 octombrie 2017, A XXX-a Conferință Națională cu Participare Internațională Zilele Pediatriei Ieșene „N.N. Trifan”.
La eveniment vor participa peste 500 de medici primari, specialiști și rezidenți din România. „Întâlnirea se înscrie în spiritul tradiției preocupărilor noastre profesionale și continuitatea ei reprezintă o dovadă a respectului pe care îl acordăm specialității noastre”, a subliniat prof. dr. Ingrith Miron, președintele Conferinței.
Tematică are o largă adresabilitate, respectând interdisciplinaritatea ca principiu obligatoriu în medicina modernă:
– Pediatrie generală și subspecialități pediatrice (alergo-imunologie, diabet, boli de nutriție și metabolism, oncologie, pneumologie, urgențe, cardiologie, reumatologie, gastroenterologie, neurologie)
– Boli hematologice și renale la copil
– Specialități în strânsă conexiune cu pediatria (chirurgie pediatrică, boli infecțioase, medicină de familie, neonatologie, dermatologie, radiologie, anatomo-patologie)
– Rolul asistenților medicali în pediatrie.
În paralel cu lucrările Conferinței, în holul Hotelului „Unirea” va fi organizată o Expoziție Medicală, în cadrul căreia firmele din industria farmaceutică și a echipamentelor medicale vor avea ocazia să prezinte medicilor participanți ultimele noutăți referitoare la produsele și serviciile medicale disponibile în România și în lume.
Conferința a fost creditată de către Colegiul Medicilor din România cu 14 credite EMC.
Website: www.zilelepediatriei.ro.