Excelenţa Sa doamna Michèle Ramis, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Franţei în România a făcut o vizită astăzi, 28 septembrie, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași. Excelența Sa a avut două întâlniri: prima, cu domnul Rector Prof. dr. Viorel Scripcariu și echipa și cea de-a doua cu studenții francezi din Universitate.
Excelenţa Sa doamna Michèle Ramis a venit însoțită de Directoarea Institutului francez din România – Hélène Roos, Vincent Lorenzini – Directorul Institutului francez din Iași și Radu Grădinaru, Consul onorific al Franței la Iași. La întâlnirea cu rectorul și prorectorii, doamna Ambasador a mulțumit pentru invitația de a participa de deschiderea Orientation Days 2018 și a felicitat conducerea Universității că, în ultimii doi ani, proaspeții studenți francezi resimt o atmosferă mai bună în Universitate și sunt mai bine sprijiniți și integrați. Excelenţa Sa s-a folosit de exemplul tururilor oferite studenților internaționali în cadrul Orientation Days, atât cele interne, în UMF cât și cele exerne, în oraș.
„Doamna Ambasador a invitat la parteneriate între Ambasada Franței și Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, parteneriate care se pot concretiza în mai multe dimensiuni: culturale și lingvistice, de formare continuă, constituirea unei rețele de ALUMNI pentru a obține feed-back despre parcursul ulterior obținerii licenței la UMF Iași, parteneriate pe care le vom pune în practică în cel mai scurt timp.” a declarat Prof. Univ. Dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.
După întâlnirea din Rectoratul Universității, Doamna Ambasador a avut o discuție cu studenții francezi, mulți dintre ei veniți și cu părinții, în cadrul căreia s-au abordat subiecte legate de facilități care le sunt oferite de Consulat, de Centrul Cultural Francez și soluții la probleme administrative pe care studenții francezi le pot întâmpina pe parcursul șederii lor la studii în Iași. Doamna Ambasador a ținut să le precizeze studenților că acum se vorbește mult despre România în Franța, în special despre centrele universitare mari precum Iașul.
La UMF Iași studiază aproape 700 de studenți francezi, constituind cea mai mare comunitate de studenți internaționali care studiază la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași.