Marea lecție pe care o înveți atunci când calci pragul unui adăpost de noapte este să te bucuri de lucrurile pe care până atunci le considerai  banale: mirosul proaspăt al feței de pernă, televizorul care se aude din fundal, uitat pe un canal de muzică, cafeaua savurată cu prietenii sau glasul cald al mamei, care-ți spune că abia așteaptă să vă vedeți de Crăciun.

Asta au simțit și cei 35 de studenți de la Facultatea de Bioinginerie Medicală, însoțiți de dascălii lor, care au poposit luni, 12 decembrie, la Adăpostul de noapte nr. 30 de pe C. A. Rosetti, pentru a-i ajuta cu o masă caldă pe cei care au rămas fără un acoperiș deasupra capului.

Activitatea caritabilă, organizată de membrii Asociației Studenților Bioingineri (ASB) și Facultatea de Bioinginerie Medicală Iași din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, a debutat luni după-amiază, în laboratorul gastronomic Soft&Grace. Aici, ajutați de Bogdan Puiu, un bucătar profesionist, studenții au gătit piept de pui la cuptor cu broccoli gratinat și salată de morcovi marinați. Au pregătit și ambalat totul ȋn caserole și au mers la Adăpost, unde au împărțit porțiile de mâncare și au ascultat povești triste de viață, precum cea a lui Daniel, un tânăr de 27 de ani care, licean fiind, a fost olimpic național. ”Am terminat Tehnotonul, am fost olimpic național la Tehnică de Calcul. Am rămas fără domiciliu în urmă cu 13 ani, când părinții mei au divorțat și totul s-a ȋncheiat cu un partaj ȋn care n-am ȋncăput. Mama m-a abandonat într-un centru de plasament”. Daniel a lucrat la un hipermarket, apoi a fost paznic de bancă, a stat o vreme în gazdă și, în general, ”am încercat să mă feresc de rele”.

Este o fată care învață pentru Bacalaureat”, a rămas impresionată una dintre studentele de la Facultatea de Bioinginerie Medicală văzând-o pe Cristina, elevă la Liceul tehnologic ”Petru Poni”. Cristina muncește cu ziua, iar noaptea o găsește ȋn Centrul vizitat, ȋncercând să-și facă temele pentru a doua zi… Și fiecare suflet care a primit de la inimoșii studenți o farfurie cu mâncare poartă povara unui dezastru personal.

Crăciunul simbolizează mister si afecţiune, dragoste si ȋnălţare, sclipire dar smerenie, clipa in care bucuria lăuntrică transcende monotonia zilelor cotidiene, iar solidaritatea refulează din sufletul fiecăruia dintre noi. Miracolul Crăciunului înseamnă să dăruiești, să te gândești la cei în lipsuri și în suferință, să te pui, preț de o clipă, în pielea celui care rabdă de foame sau care s-a trezit, peste noapte, fără un acoperiș deasupra capului.”, mărturisește prof.univ.dr. Anca Galaction, decanul Facultății de Bioinginerie Medicală.

Sunt seri când ajung aici și o sută de persoane. Tranzitul începe la 1 noiembrie și se termină pe 31 martie. Se face un comandament de iarnă între spitale, poliție, jandarmerie și primărie. Majoritatea celor care vin aici sunt respinși de familie, alții provin din centre de plasament… Avem și tineri consumatori de alcool, droguri, dar au stat aici și copii de familie bună, certați cu părinții”, explică domnul Andrei Alexandru, coordonatorul Adăpostului.

Constantin Munteanu, unul dintre veteranii Asociației Studenților Bioingineri, spune că activitatea asta i-a adus o ”emoție aparte”.  ”Este prima dată când ne implicăm ȋn acest mod, să ajutăm pe oamenii fără adăpost cu hrană pregătită chiar de noi. M-au impresionat tragediile prin care trec mulți dintre cei care sunt de o vârstă cu noi. Sunt convins că oamenii aceștia merită ceva mai bun, mulți sunt tineri și ȋși doresc o viață normală. Foarte mulți dintre oamenii fără adăpost stau sub cerul liber sau prin canale iar acest loc este aproape ca o casă, un adevărat ajutor pentru ei. Sperăm aşadar, ca printr-un dar efemer, dar venit din inimă, să transformăm crucea de lemn a oamenilor nevoiaşi ȋntr-un zȃmbet cald şi un moment senin…”.

[ot-gallery url=”http://news.umfiasi.ro/gallery/studentii-asb-au-gatit-pentru-oamenii-strazii/”]