Parteneriatul regional de educaţie în domeniul nefrologiei şi transplantului renal dintre centrele din Iaşi şi Chişinău a fost recompensat de către Societatea Internaţională de Nefrologie (ISN) prin upgradarea la nivelul A, de excelență în formare profesională.
În cadrul Spitalului “Dr. C.I. Parhon” Iaşi se derulează un parteneriat internaţional între Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi, Spitalul “Dr. C.I. Parhon” şi Spitalul Republican din Chişinău, Republica Moldova, parteneriat denumit ISN Renal Sister Center, Iași-Chișinău. Programul ISN Renal Sister Center este desfăşurat sub egida Societăţii Internaţionale de Nefrologie (ISN) şi presupune susținerea financiară şi logistică a unui program de schimb între două centre de nefrologie, un centru emergent, în dezvoltare şi un centru consacrat. Detalii complete despre acest program sunt disponibile pe site-ul ISN.
Pentru acest program, Spitalul “Dr. C.I. Parhon”, prin colectivul Clinicii de Nefrologie şi Disciplina de Studiu „Medicină Internă, Nefrologie, Geriatrie” coordonată de Prof. Univ. Dr. Adrian Covic, în cadrul Departamentului Medicale II, Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină „Grigore T. Popa”, Iaşi, au aplicat din poziţia de centru consacrat (supporting center) iar drept partener/centru emergent (emerging center) a aplicat centrul de nefrologie din cadrul Spitalului Republican Chişinău. Reprezentantul centrului din Iaşi este Prof. Univ. Dr. Adrian Covic, iar reprezentantul centrului din Chişinău este Dr. Igor Codreanu, medic specialist nefrolog şi coordonatorul programului naţional de transplant din Republica Moldova.
Activitatea comună a acestor centre era cotată, până în prezent, la nivelul B de colaborare, fiind recunoscută drept o activitate utilă şi în conformitate cu planurile ISN. Această colaborare a început, ani în urmă, de la nivelul C, cu suport minim din partea Societăţii. Acordarea statutului de colaborare de nivel A este o recunoaştere a eforturilor făcute până în prezent şi a rezultatelor care au fost observate în formarea de noi specialişti în nefrologie în Republica Moldova. Aceste rezultate au permis creşterea activităţii de transplant renal în Chişinău, creşterea calităţii serviciilor de dializă cronică pentru pacienţii din Republica Moldova şi dezvoltarea de programe comune de cercetare.
În cadrul acestei colaborări, conform deciziei Ministerului Sănătăţii din Republica Moldova, medici specialişti în nefrologie sau urologie din toată Republica Moldova vor fi prezenţi în Iaşi pentru stagii de pregătire sau pentru cursuri de formare profesională în care se vor dezbate teme legate de tratamentul insuficienței renale acute și cronice, ghiduri de bună practică medicală şi metode moderne de diagnostic în nefrologie.