„Mica Unire” sărbătorită în avans, cu ocazia inaugurării clădirii Muzeului de Istorie Naturala și a SMN

ian. 23, 2024 | @ Presa | 0 comentarii

Marți, 23 ianuarie 2024, la ora 13.00, s-a inaugurat clădirea de patrimoniu unde își au sediul Societatea de Medici și Naturaliști și Muzeul de Istorie Naturala din Iași. Lucrările de refacere a clădirii au durat cinci ani și au costat 2,7 milioane de euro, sumă finanțată printr-un proiect european. Un eveniment, așa cum l-a descris prof univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și președintele Societății de Medici și Naturaliști Iași, „plin de semnificație: sărbătorim nu doar renașterea unui monument istoric, ci și 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, din 24 ianuarie 1859”.

La festivitatea de inaugurare au participat domnul Nicolae Ciucă, președintele Senatului României, doamna Ligia Deca, ministrul Educației, doamna Raluca Turcan, ministrul Culturii, domnul Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, domnul Sergiu Nistor, consilier prezidențial pentru cultură, prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, precum și oficialitățile Iașului, domnul primar Mihai Chirica și domnul Costel Alexe, președintele Consiliului Județean.

Evenimentul a debutat cu prezentarea Muzeului de Istorie Naturală, care aparține UAIC, în renumita Sală „Elefant”. „Avem peste 300.000 de exponate, care vor fi readuse în momentul în care finalizăm restaurarea și amenajarea tuturor vitrinelor. Vom reda strălucirea acestui muzeu, pe care a avut o întotdeauna. Împărtășim cu UMF acest imobil pe care tot ieşeanul îl apreciază, îl vizitează, este și un loc de educație pentru tânăra generație”, a declarat prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul UAIC Iași.

Triunghiul sacru al Iașului: Spitalul Sf. Spiridon, Facultatea de Medicină și Societatea de Medici și Naturaliști

Partea a doua a avut loc în sala de festivități a Societății de Medici și Naturaliști, unde amfitrion a fost președintele SMN, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu. „Acest edificiu, încărcat de istorie, este locul unde s-a decis candidatura lui Alexandru Ioan Cuza la domnia Moldovei, un moment pivot în conturarea destinului național. De asemenea, aici își are sediul Societatea de Medici și Naturaliști Iași, prima societate științifică modernă de tip european din Țările Române și cea mai veche societate din Europa  Orientală”, a subliniat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și președinte al SMN. Rectorul Universității a vorbit despre „triunghiul sacru”: Spitalul Sf. Spiridon, Facultatea de Medicină și Societatea de Medici și Naturaliști,  constituită în Iași în anul 1830, și care s-a manifestat complex și pe multiple planuri în viața spirituală a epocii. „Activitatea societății a fost uneori sinusoidală, dar în succesiunea de evenimente și acțiuni de-a lungul vremii, ideea de continuitate a mesajului de dezvoltatea socială este pregnantă, ea fiind legată de numele ctitorilor și al unei serii de intelectuali de marcă, din care îi amintesc pe Iacob Czihak, Gheorghe Asachi (trebuie amintit că în casele acestuia s-au ținut cele dintâi ședințe ale societății), Gheorghe Cuciureanu, Mihail Zotta, Grigore Cobâlcescu, Anastasie Fătu, Emanoil Riegler, Grigore T. Popa sau Ioan Enescu. De numele acestora este legată ideea amintitului mesaj, nu doar științific, nu doar medical, ci și al celui socio-cultural.”, a mai explicat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu.

„Patriotismul și identitatea se învață”

Oficialitățile centrale au apreciat eforturile Primăriei de a repune pe harta turistică a României unul dintre cele mai importante și frumoase muzee din România. „Vedem astăzi o redescoperire a unei clădiri care poartă influența a multă istorie și este o minune pentru educație. Vedem aici o instituție culturală. Patriotismul și identitatea se învață, se simt. Sper că foarte mulți copii vor trece pragul acestui muzeu”, a punctat doamna Ligia Deca, ministrul Educației.

Președintele Senatului, domnul Nicolae Ciucă, a adus în discuție nevoia de unitate în aceste vremuri, o lecție importantă oferită de înaintași. „Istoria noastră a fost tot timpul la interesele marilor puteri, dar oamenii de la vremea respectivă au avut puterea să vadă mai sus de orice interes și de orice ideal politic la vremea respectivă. Nu există ideal mai sus decât unirea celor două principate. Astăzi trebuie să vorbim mai mult despre ce înseamnă să fim uniți, solidari”.

Și Ministrul Culturii, domna Raluca Turcan, a salutat redeschiderea instituției de cultură și a prezentat două personalități ale Iașului care au primit cu această ocazie, din partea președinției României, prin consilierul prezidențial Sergiu Nistor, Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler. Este vorba de doamna dr. Aurica Ichim, muzeograf, istoric, manager al Muzeului Municipal „Regina Maria” din Iași și domnul prof. dr. Hadji-Culea Cristian, regizor, director al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

Mica istorie a unui mare muzeu

Povestea celui mai vechi muzeu de istorie naturală din țara noastră a început în 1834. Atunci, membrii Societății de Medici și Naturaliști Iași înființează Muzeul Istorico-Natural din România, cu secții de mineralogie, zoologie și bibliotecă. Primul sediu al muzeului a fost o sală din casa agăi Alecu Balș de pe ulița Podu Verde – bulevardul Copou. În 1838, s-a mutat în Sala mare de la Academia Mihaileană, iar în anul 1844 s-a cumpărat pentru muzeu cu 3000 de galbeni, casa vornicului Costachi Sturza – actualul sediu de pe Bulevardul Independenței. „Muzeului fiindu-i necesar un spaţiu mai mare, vornicul Costache (Costăchel) Sturza, preşedintele societăţii, oferea casa soţiei sale Agripina Sturza, primită ca zestre de la părinţi – logofătul Vasile Roset şi soţia Safta. Se afla pe locul alteia mai vechi, <cu pivniţă de chiatră> în fosta uliţă a Hagioaei, vândută pe la 1726 de cronicarul Ion Neculce. Avea 9 odăi la etaj, 7 odăi la parter, gherghir, pivniţă, cuhne, grajd, şura, hambar, fânărie şi nelipsita fântână. Preţul fiind 3000 de galbeni – mai puţin cu vreo 500 galbeni decât preşăluirea, se iniţia un împrumut cu 100 de acţiuni a 30 galbeni, ce urmau a fi cumpărate de membrii Societăţii şi alţi binefăcători. Reuşindu-se a se strânge mare parte din sumă, cu ajutorul Visteriei, în 30 Ghenar 1844 se cumpăra imobilul din „Uliţa Târgului de Sus” cu întăritura <vremelnică> a Divanului din 1 februarie 1844 şi <statornică> din 31 octombrie 1844”, scrie regretatul Ion Mitican, autor al mai multor cărți și articole care evocă Iașul de altădată.