Invitat special la „Conferințele Grigore T. Popa”: chirurgul și scriitorul Florin Chirculescu

feb. 15, 2023 | @ Academic | 0 comentarii

Florin Chirculescu, unul dintre cei mai importanți scriitori români contemporani, este protagonistul unei noi conferințe din seria manifestărilor ştiinţifico-culturale „Grigore T. Popa” organizată de UMF Iași. Conferința, intitulată „Eminescu, o anamneză; Emin, o prognoză”, este urmată de lansarea romanului „Solomonarul”, cea mai bine vândută carte a Editurii Nemira la Târgul Gaudeamus din decembrie 2022. Evenimentul va avea loc marți,  28 februarie, de la ora 14.00, în Aula „George Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.

Florin Chirculescu (de profesie chirurg toracic) s-a născut la București în 1960. A debutat cu proză scurtă în anul 1993, în revista SF JSF. A câștigat Premiul pentru Debut European la Euroconul de la Glasgow din 1995, dupa care Marele Premiu al Editurii Nemira din 1997 pentru romanul „Să mă tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Josephine”, tipărit la aceeași editură. De-a lungul anilor, au urmat alte distincții. A colaborat cu varii ziare și reviste, unde a publicat nuvele și povestiri, și a fost redactor-șef al revistei Nautilus. Cu pseudonimul Sebastian A. Corn a semnat volumele: „2484 Quirinal Ave” (Nemira, 1996), „Să mă tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Josephine” (Nemira, 1998), „Cel mai înalt turn din Babylon” (Nemira, 2002), „Imperiul Marelui Graal” (Diasfera, 2006), câștigător al Premiului Vladimir Colin în 2006, „Vindecătorul” (Cartea Românească, 2008), „Skipper de interzonă” (Millenium, 2012), „Ne vom întoarce în Muribecca” (Nemira, 2014), „Iovik” (Millenium, 2014), „Eucronoza și alte nuvele” (Millenium, 2017). „Greva păcătoșilor sau apocrifa unui evreu” este prima operă de ficțiune pe care a semnat-o cu numele său real. Romanul a fost nominalizat în 2018 la Premiile Observator Cultural, Premiile Radio România Cultural și Premiul Național de Proză Ziarul de Iași. În 2022, publică Solomonarul, un roman despre un altfel de Eminescu, prins într-o revoluție fără început și sfârșit.

Despre „Solomonarul”: „În literatura română de azi, Solomonarul este un obiect fascinant. Roman istoric și roman al actualității, roman despre Eminescu și roman despre zonele de turbulență ale lumii contemporane, roman despre obsesiile naționale și roman gândit la o scară planetară, roman plin de idei și roman traversat de aventuri și conspirații, roman realist și roman fantastic, roman cu o arhitectură riguroasă și roman deschis explorărilor ca o cutie misterioasă, Solomonarul activează portaluri pe care literatura română nu le-a cunoscut până la Florin Chirculescu.“ – Mihai Iovănel