Gala Elitelor Medicale și Forumul Serviciilor și Tehnologiilor Medicale organizate în premieră la Iași

nov. 7, 2022 | @ Presa | 0 comentarii

Brandurile „Ziar Medical” și „Dorna Medical” au organizat în premieră la Iași, în perioada 3-4 noiembrie 2022, în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Colegiul Medicilor Iași și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, Forumul serviciilor și tehnologiilor medicaleEdiția a IV-a și Gala elitelor medicale  Ediția a VII-a.

Forumul Serviciilor și Tehnologiilor Medicale – manifestare științifică dedicată tuturor profesioniștilor din domeniul sănătății – oferă prilejul unui schimb valoros de informații de specialitate, precum și de stabilire a unor conexiuni veritabile cu alți experți din domeniul medical. Evenimentul reprezintă un reper în domeniul medical, grație tematicilor abordate, a prezenței somităților și profesioniștilor în sănătate, precum și a noutăților și inovațiilor expuse.

Tematica prezentei ediții a fost una complexă, aducând în atenția auditoriului următoarele simpozioane și conferințe medicale, desfășurate în amfiteatrele și Aula Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, pe următoarele domenii: Medicină de Urgență, Management Sanitar și Politici de Sănătate, Medicină Cardiovasculară, Oncologie și Medicină de Familie. În paralel, s-a desfășurat work-shop-ul Samsung Experience: Workshop Hands-on Ecografie 3D/4D/5D în Obstetrică și Ginecologie.

Evenimentul a fost urmat de Gala Elitelor Medicale, prestigioasă festivitate de premiere a elitelor medicale românești și internaționale, celebrând excelența în domeniul sănătății. Gala Elitelor Medicale 2022 – Ediția a VII-a marchează recunoașterea și aprecierea actului medical și a cercetării pentru înalta calitate, profesionalismul și constanța eforturilor depuse în activitatea desfășurată, cât și managementului performant și devotamentului față de pacienți, aducând alături cadre medicale și universitare recunoscute și apreciate pe plan internațional, societăți medicale, reprezentanți ai mediului politic decizional, diplomatic și administrativ, oameni de afaceri, lideri de opinie, jurnaliști și reprezentanți ai asociațiilor de pacienți.

Gala Elitelor Medicale a avut loc vineri, 4 noiembrie 2022, la Congress Hall, organizatorii decernând următoarele premii:

  1. Clinica ATI din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara – Premiul pentru cea mai bună echipă/secție spitalicească
  2. Echipa UPU SMURD Iași pentru Molvova și România în pandemia COVID 19 – Premiul pentru cea mai bună echipă de urgență
  3. Echipa medicală Republica Moldova pentru Iași în pandemia COVID 19 – Premiul pentru profesionalism în asistență medicală
  4. Doamna Clara Sandu – Premiul „Eroii nu mor niciodată” In memoriam echipaj elicopter SMURD Iași 2016, acordat de NOVOMED
  5. Domnul Ștefan Dumea – Premiul „Eroii nu mor niciodată” In memoriam echipaj elicopter SMURD Iași 2016, acordat de NOVOMED
  6. Angela Tomacinschi, Republica Moldova – Premiul pentru cel mai bun medic de familie
  7. Dana Ștefana Popescu – Premiul pentru cel mai bun medic de familie
  8. Societatea Stomatologilor din Republica Moldova – Premiul pentru cea mai dinamică societate medicală
  9. Vasile Cepoi – Premiul pentru întreaga activitate medicală, acordat de PALMED
  10. Asociația Națională pentru Protecția Pacienților – Premiul pentru profesionalism în protejarea și respectarea drepturilor pacienților din România
  11. Prof. Univ. Dr. Dragoș Nemescu – Premiul pentru performanță în domeniul medical, acordat de Samsung Medical
  12. Prog. Univ. Dr. Mihaela Grigore – Premiul pentru performanță în domeniul medical, acordat de Samsung Medical
  13. Societatea Română de Cardiologie – Premiul pentru cea mai dinamică societate medicală
  14. Prof. Univ. Dr. Grigore Tinică – Premiul pentru viziune și management medical acordat de PALMED și Dorna Medical
  15. DORNA MEDICAL – Premiul pentru cea mai dinamică societate medicală, acordat de compania TOTAL SOFT
  16. ACIBADEM HEALTHCARE GROUP – Premiul pentru cel mai înalt nivel de calitate al serviciilor medicale din Turcia
  17. Proiectul de educație – Simulare prin realitate augmentată UMFST Târgu Mureș – Premiul pentru performanță și inovație în domeniul medical
  18. Disciplina Nefrologie – UMF Grigore T. Popa Iași – Premiul pentru educație și cercetare în domeniul medical
  19. Prof. Univ. Dr. Gheorghe Ghidirim – USMF Chișinău – Premiul pentru întreaga activitate medicală
  20. Prof. Univ. Dr. Emil Ceban – Rector USMF Chișinău – Premiul pentru management și dezvoltare medicală
  21. Prof. Univ. Dr. Viorel Scripcariu – Rector UMF Iași – Premiul pentru excelență în medicină

Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Samsung Medical, Novomed International, CardioTech, Siemens Healthineers, Antibiotice a+, Medtronic, Charisma Medical, Genodynamic, Synttergy Consult, Mega Life Care, Volvo Premium Nordic Cars, Acibadem, Cotnari.