„Fără aportul medicilor, ideile cremaționiste nu ar fi fost niciodată implementate în România”

O temă interesantă și incitantă a fost prezentată miercuri, 27 martie, în Aula Magna „George Emil Palade” a UMF Iași, în cadrul Conferinței  „Medicii români și problematica incinerării. O perspectivă istorică”. Conferențiarul Marius Rotar, cercetător de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, este un tânăr istoric pasionat de subiectul incinerării și care și-a asumat, prin înființarea Asociației cremaționiste Amurg, și latura militantă. „Nu cred în obiectivitatea istoricului. În 2009 am înființat această asociație care promovează incinerarea în România ca o soluție alternativă la sistemul clasic al înhumării”, a mărturisit Rotar. „Însă atunci când vor exista în România zece crematorii – o să desființez Asociația Amurg, pentru că nu-și mai are rostul. În Germania, de pildă, a existat o foarte puternică societate de susținere a incinerării fondată la sfârșitul sec. al IXI-lea. În condițiile în care incinerarea a trecut de 40%, societatea respectivă s-a desființat”, a mai subliniat acesta.

Istoria incinerării în România

Istoricul a făcut o trecere în revistă a momentelor cheie din istoria cremațiunii românești și a menționat câteva personalități preocupate de acest subiect, în special medici. De altfel, Rotar a apreciat că „fără aportul medicilor, ideile cremaționiste nu ar fi fost niciodată implementate în România”.

Interesant este că primii susținători ai incinerării – printre care academicianul Constantin I. Istrati, chimist, medic, membru titular (1899) și președinte al Academiei Române în perioada 1913 – 1916 sau igienistul Iacob Felix, care a fost medic-șef al Capitalei și vicepreședinte al Academiei Române (1885-1886) nu erau interesați de motivația economică, ci de cea igienică, aducând drept argument teoria miasmelor.

Cel mai important rol în istoria cremațiunii din România l-a a avut însă Societatea Nirvana (redenumită, ulterior, Cenușa), înființată în 1923 de un grup de susținători înfocați ai incinerării, printre care Grigore Trancu-Iași (a înființat Ministerul Muncii), Mina Minovici (directorul primului Institut de Medicină Legală din România), Ion Costinescu (medic, a fost primar al orașului București), Lucian Skupiewski (un cunoscut medic român de origine poloneză și primarul Bucureștiului în perioada februarie 1923 – aprilie 1923,a fost străbunicul fostului președinte al Poloniei, Lech Kaczynski), Ion Costinescu (medic, fost primar al Bucureștiului și fost ministru al Sănătății) sau Radu D. Rosetti (erudit publicist). „Era o asociație de ajutor reciproc în caz de deces, prin care cei care aderau la acest crez urmau să fie incinerați. Plăteau o sumă anuală de bani care le acoperea serviciul de incinerare. În același timp societatea făcea propagandă, milita pentru incinerare”, explică istoricul Marius Rotar.

Societatea a reușit să obțină sprijinul Primăriei Capitalei pentru deschiderea crematoriului Cenușa, aducând în față beneficiile utilității publice: incinerarea persoanelor fără adăpost și rezolvarea crizei locurilor de veci. Crematoriul a fost inaugurat în 1928,însă încă de la începuturi cremaționiștii s-au confruntat cu o puternică opoziție din partea Bisericii Ortodoxe Române, care nu este nici astăzi de acord cu incinerarea și care nu permite oficierea slujbelor religioase în crematorii. În 2012, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a menținut în vigoare hotărârea din 15 iunie 1928, reconfirmată la 20 februarie 1933, conform căreia cei care au fost incineraţi sau se vor incinera din proprie voinţă, să li se refuze orice serviciu religios, atât la înmormântare, cât şi la pomenirile pentru morţi.

Cu toate acestea, istoricul a descoperit că la foarte multe incinerări s-au ținut totuși slujbe religioase și numai trei preoți au fost caterisiți din această motiv. Cercetătorul crede că în momentul în care în România vor exista mai multe crematorii și rata incinerării va crește, Biserica Orotodoxă Română va fi mai permisivă, preluând modelul Bisericii Catolice, care a ridicat interdicția încă din 1963.

Rată incinerării, în România, extrem de mică

De la înființarea primului crematoriu în România, totalul incinerărilor a ajuns la 75.000. Astăzi, în România există trei crematorii funcționale: unul de stat, Vitan-Bârzești, la Bucureşti şi două private: crematoriul Phoenix, la Oradea, deschis în 2012 și crematoriul Pro Ignis, la Turda, deschis în 2014. „Crematorul Cenușa a fost închis în 2002 din motive care țin de interesul unei anumite firme din București de a deține monopolul incinerărilor pe Vitani-Bârzești. S-a invocat motivul poluării, că Cenușa nu avea anumite filtre în ceea ce privește protecția mediului, filtre pe care nici Vitan-Bârzești nu le are”, a explicat istoricul.

Conform statisticilor prezentate de cercetător, preluate din revista Pharos (The Official Journal of The cremation Society of Great Britain and the International Cremation Federation) în România rata incinerărilor este extrem de redusă, comparativ cu celelalte state, de doar 0,45%.Pe primul loc în Europa în ceea ce privește rata incinerării este Elveția – cu o proporție de 86,89%, în Ungaria este de 64%, iar în țări unde există populație majoritar ortodoxă, precum Serbia sau Rusia, rata este de 20%, respectiv 10%.

„Cea mai mare problemă în sistemul funerar din România actuală nu-s prețurile, e criza locurilor de veci din mediul urban.S-a ajuns la situații aberante, de exemplu la Târgu Jiu, unde concesionarea locului de veci se face cu certificat de muribund. Iar Incinerarea poate reprezenta o soluție ca această criză să scadă ca intensitate”, a conchis cercetătorul, la finalul conferinței.

Conferința poate fi vizionată pe canalul YouTube al UMF Iași